de Carmen Ciripoiu
A intrat mai întâi în lumea nemuritoare a legendelor, luând cu sine sufletul neamului său, apoi a coborât pentru totdeauna sub lespedea somptuoasă din gropnița Putnei. Iar uimitoarele fapte ale lui Ștefan cel Mare și Sfânt, spunea Alexandru Xenopol în 1871, sunt păstrate „mai bine decât în cărţile ce pomenesc de ele, în cel mai mândru dintre izvoarele amintirii, în sufletul poporului însuşi, învăluite în comoară de nesfârşită poezie”.
Și Domnul a ales...
Credința lui Ștefan cel Mare nu a fost pusă la îndoială de nimeni. Niciodată. Iar dragostea lui față de Domnul Iisus Hristos s-a arătat totală. De aceea a ridicat lăcașuri de închinăciune și de rugăciune mai multe decât oricare alt voievod. Dealul Crucii este zona de unde a țâșnit săgeata lui Ștefan în căutarea unui loc pentru mănăstire. În drumul său, săgeata a lovit trunchiul unui paltin, apoi a atins obrazul unui copil de casă. Pământul în care s-a înfipt săgeata susține și acum biserica Mănăstirii Putna. Dar locul ridicării sfântului lăcaș a fost ales de Dumnezeu, Ștefan neștiind că va construi Putna pe ruinele unei vechi așezări monahale. Dovada o reprezintă descoperirea a cinci morminte ale unor monahi care au viețuit acolo cu mult înainte de venirea lui Ștefan. Totodată, se spune că hotărârea voievodului de a construi Putna se datorează întâlnirii acestuia cu Daniil Sihastrul, care a viețuit ani buni într-o chilie săpată în piatră, la doar trei kilometri de sfântul lăcaș. Dincolo de pereții reci ai chiliei, și Ștefan, și Daniil au văzut sclipirile unei lumini. Era Duhul Sfânt. De altfel, această lumină avea să-i călăuzească viața domnitorului pe toate câmpurile de luptă.
Desăvârșită realizare a epocii
Și-a pregătit propria lespede funerară încă din timpul vieții, lăsând urmașilor să se îngrijească doar de inscripția cu data exactă a morții sale și cu numărul anilor de domnie, pentru care a rezervat spații corespunzătoare, dar care au rămas totuși necompletate... Însă numărul anilor cât a fost voievod, ca și anul, luna, ziua şi ora morţii sunt menţionate pe acoperământul de mormânt al marelui voievod, lucrat din porunca fiului său Bogdan al III-lea Vlad: „... a domnit în Ţara Moldovei 47 de ani şi trei luni” şi s-a „strămutat spre lăcaşul de veci în anul 7012 (adică 1504), luna iulie, ziua 2, în ziua de marţi, la ceasul al patrulea din zi”. Capodoperă a genului, de o somptuozitate unică în arta medievală românească, şi construită din marmură de Carrara sculptată în champlevé, lespedea funerară a lui Ştefan cel Mare este aşezată pe un soclu somptuos, decorat cu stilizări vegetale, amplificat spre interiorul bisericii cu un baldachin de marmură, construit în 1934 din fragmentele altuia mult mai vechi, după cum se menţionează într-o inscripţie din depozitul mănăstirii. Motivele sculptate pe soclu reprezintă lujeri în formă de inimi cu vârful în sus, alcătuind o succesiune de patru medalioane legate între ele, în ale căror interioare se desfac flori de gențiană și ciorchini. Meșterul mormântului lui Ștefan cel Mare nu a uitat să sculpteze nici capul de bour, transformând sarcofagul într-o desăvârșită realizare a epocii.
Fenomene prevestitoare
La Putna, Ștefan cel Mare a rămas viu când a trecut prin moarte în nemurire. Potrivit letopisețelor locului, „în anul 7012 (=1504) luna iulie 2, a răposat binecredinciosul domn Io Ştefan Voievod, fiul lui Bogdan voievod, şi a fost îngropat în mănăstirea zidită de dânsul, la Putna (fiind prăznuit în fiecare an la 2 iulie). Şi a domnit 47 de ani 2 luni şi 3 săptămâni”. La rândul său, Letopiseţul anonim al Moldovei asocia evenimentului şi o serie de fenomene prevestitoare, susţinând că „a fost în acelaşi an, înaintea de moartea lui, iarnă grea şi foarte aspră, cum nu fusese niciodată. Şi au fost în timpul verii ploi mari şi revărsări de apă şi înecuri din pricina apelor mari”. În ceea ce privește modul în care Ștefan a fost înmormântat, procesul-verbal al vremii arată că în mormântul lui Ştefan cel Mare, „cadavrul, cu totul descompus şi acoperit de fărămiturile zidurilor mormântului, era aşezat pe 13 bare de fier... ce erau aşezate pe amândouă părţile laterale ale mormântului... (…) Forma îmbrăcămintei cadavrului, ca şi stofa grea şi bogată a acestuia, întărea, la fel cu crucea de aur ce se afla în dreptul pieptului, care nu se prăbuşise, în chip neîndoios (…) că era vorba de o îmbrăcăminte deosebită, de o mantie domnească şi de un mormânt domnesc cioplit din piatră”.
Întru eternitate...
Vechile anale şi cronici moldoveneşti afirmă că în 1500 „a răposat roaba lui Dumnezeu Maria, doamna lui Radul voievod, şi a fost îngropată în Mănăstirea Putna”. Chiar dacă mormântul acesteia a rămas neidentificat până acum, în mănăstire se păstrează un acoperământ de mormânt din a cărui pisanie rezultă clar că este al doamnei Maria (soţia lui Radu cel Frumos, mama doamnei Maria-Voichiţa, soacra marelui Ştefan). Tot aici își dorm somnul de veci Maria de Mangop, cea de-a doua soție a voievodului, mitropolitul Teoctist I, cel care l-a uns ca domn pe Ștefan cel Mare, alături de Bogdan și Petru, ambii fii „nevârstnici” ai lui Ștefan cel Mare, îngropați sub o lespede comună lângă mormântul Mariei de Mangop. În pronaosul bisericii, aproape de mormântul lui Bogdan al III-lea, se găsește un mormânt enigmatic, care, prin poziţia sa, trebuie să aparţină unui membru al familiei domnitoare şi pe care unii cercetători mai vechi - pornind de la această constatare - l-au atribuit lui Alexandru, fiul lui Ştefan cel Mare.
Două locuri pentru odihna veşnică?
Potrivit unor opinii ale unor cercetători, nu e exclus ca adevăratul mormânt al lui Ștefan cel Mare să fie tăinuit în alt loc din biserica Mănăstirii Putna sau din afara ei. Ipoteza a ieșit la iveală după ce a fost descoperit un mormânt din secolul al XV-lea, pe latura sudică a pronaosului, „de o factură apropiată de cea a mormântului lui Ştefan cel Mare din interior”. Specialiștii spun că nu ar fi primul caz când pentru marii domnitori au fost făcute două morminte, unul oficial și unul real, ca să deruteze eventualii profanatori.