de Carmen Ciripoiu
Muntele Carmel din Israel este locul unde prorocul Ilie a apărat puritatea credinței sale în Dumnezeul cel viu și a ținut ascunse vestigiile, pentru ca mai apoi să ni le arate puțin câte puțin. Dintre toate acestea, poate nimic nu răscolește mai mult pelerinul ca mănăstirea carmelită Stella Maris și Peștera Sfântului Ilie, venerată îndeobște de evrei, creștini, musulmani și druizi, fiind descrisă ca situl evreiesc din Haifa cel mai sfânt.
Molima necredinței
Cu opt veacuri înainte de Hristos, în Tezba Galaadului, în ţinuturile stăpânite de israeliţi, Sovac, tatăl lui Ilie, un preot al Legii Vechi, a văzut, la naşterea acestuia, bărbați îmbrăcaţi în veşminte albe care l-au învelit pe fiul său în haine alcătuite din flăcări roșiatice, iar copilul le-a luat și a mușcat din ele. Bătrânii preoți ai templului i-au spus să nu se teamă, că este semn trimis de Sus, iar copilul nu va fi unul obișnuit, ci plin de focul luminii dumnezeieşti, ales de Domnul pentru slujirea profetică. Și așa s-a și întâmplat, Ilie devenind unul dintre cei mai importanți proroci ai Vechiului Testament. Vremea a trecut, iar Ilie, care se temea de regatul lui Ahab, află că suveranul s-a căsătorit cu o prințesă păgână, Isabela, care l-a ademenit să cadă în idolatrie, închinându-se regelui Baal și persecutându-i pe toți cei rămași credincioși lui Dumnezeu. Chiar dacă știa ce urmează, Ilie a hotărât ca Ahab și Izabela să primească o lecție, iar preoţii lui Baal să fie stârpiţi. Trebuia ucisă acea molimă a necredinței. Cu inima răzvrătită, Ilie a mers la palatele lui Ahab şi, într-una dintre zilele în care acesta ieşea să se plimbe cu carul său, i-a strigat în faţă: „Viu este Domnul Dumnezeul lui Israel, înaintea Căruia slujesc eu; în aceşti ani nu va fi nici rouă, nici ploaie, decât numai când voi zice eu!”. I-a strigat cuvintele acestea în faţă, răcorindu-se de toată obida anilor în care fărădelegile regelui îl întristaseră. Le-a spus şi apoi a plecat.
S-a ascuns de frica soldaților regelui Ahab
Atunci a înțeles că e mai puternic decât Ahab şi Izabela, pentru că avea în mână izvoarele Cerului şi ale vieţii. Incredibila putere dată de Domnul. Dar era conștient și de ura pe care Ahab o avea împotriva sa. Îndrumat de Dumnezeul său, prorocul, acoperit cu o piele de oaie și înveșmântat cu piele de vițel, a încercat să fugă de mânia regelui, a părăsit ținutul lui Israel și a ajuns la Râul Horat, aflat dincolo de Iordan, unde s-a ascuns într-o peșteră. Și mare a fost mila Domnului, căci Ilie s-a adăpat cu apa din râu, iar Cel de Sus, în marea Sa iubire, îi trimitea corbi pentru a-i duce pâine dimineața și carne seara pentru întărire. Pentru că nimeni altcineva nu ar fi avut atâta râvnă ca Sfântul Ilie, cel strașnic mustrător al răutăților din vremea viețuirii sale, să stea în acel loc să se roage cu tot sufletul său Dumnezeului cel Bun și Preaiertător…
Nourașul Domnului…
Potrivit tradiţiei, aici se retrăgea profetul ori de câte ori venea pe Muntele Carmel şi tot aici a văzut în depărtare nouraşul care prevestea sfârşitul secetei care pustiise ţara. „Ilie s-a suit pe vârful Carmelului şi, plecându-se la pământ, s-a aşezat cu faţa între genunchi şi a zis slujitorului său: «Suie-te şi uită-te înspre mare». Slujitorul s-a suit, s-a uitat şi a zis: «Nu este nimic!» Ilie a zis de şapte ori: «Du-te iarăşi». A şaptea oară, slujitorul a zis: «Iată că se ridică din mare un nor mic cât o palmă de om». Ilie a zis: «Suie-te şi spune lui Ahab: „Înhamă şi coboară-te, ca să nu te oprească ploaia”». Peste câteva clipe, cerul s-a înnegrit de nori, a început vântul şi a venit o ploaie mare. Ahab s-a suit în car şi a plecat la Izreel. Şi mâna Domnului a venit peste Ilie, care şi-a încins mijlocul şi a alergat înaintea lui Ahab până la intrare în Izreel” (1Rg 18,42-46). Istoria spune că, spre sfârşitul anilor de secetă, pentru cunoaşterea adevăratului Dumnezeu, Sfântul i-a propus regelui să ridice un jertfelnic pe Muntele Carmel, unde să se roage lui Dumnezeu mai întâi prorocii lui Baal, apoi el. Acesta a fost momentul în care Ilie a înlăturat cultul zeului, reuşind să coboare foc din Cer peste jertfa sa, ceea ce nu reuşiseră să facă cei 450 de preoţi ai lui Baal.
Mănăstirea Stella Maris, lăcaş de taină duhovnicească
În jurul Peșterii lui Ilie, dar și al izvorului său, s-au statornicit centre de viață monastică încă din epoca bizantină. Odată cu venirea cruciaților, care au fortificat locul, au sosit și numeroși călugări care doreau să trăiască viața eremitică după exemplul prorocului. În anul 1768, carmeliții au construit la Peștera lui Ilie o mănăstire și o biserică, dar lăcașul a fost distrus de campania lui Napoleon din 1799. După retragerea armatei franceze, ca represalii, turcii i-au masacrat pe toţi călugării, iar trupurile lor au fost înmormântate în faţa bazilicii, locul fiind marcat de o mică piramidă având în vârf o cruce de fier. Actuala biserică a carmeliţilor a fost construită în anul 1823, iar Mănăstirea Stella Maris, între anii 1932 şi 1934. Dacă partea inferioară a bisericii adăposteşte Peştera lui Ilie, partea superioară este consacrată cinstirii Maicii Domnului de pe Muntele Carmel. Impresionantă este o statuie de bronz a Maicii Domnului, opera sculptorului genovez Caraventa, aflată chiar la intrarea în mănăstire, în timp ce interiorul bisericii este îmbrăcat în marmură albă. Un pelerinaj la Peștera Sfântului Ilie și la Mânăstirea Stella Maris nu se va uita niciodată, iar dacă unii dintre noi nu vom mai avea loc în Rai, am fi bucuroși să ni se îngăduie din partea Mântuitorului să ne putem odihni în acest loc de taină duhovnicească…
Elisei şi Ilie, singurii care nu şi-au scris prorocirile
Sfântul Proroc Ilie face parte dintre profeții vechi, care completează lista celor 16 profeți ai Vechiului Testament: patru profeți mari (Isaia, Ieremia, Iezechiel și Daniel) și 12 profeți mici (Osea, Ioil, Amos, Obadia, Iona, Miheia, Naum, Avacum, Sofonie, Agheu, Zaharia și Maleahi). Ilie și Elisei sunt considerați ca făcând parte dintre profeții vechi, care nu și-au scris prorocirile. Sfântul face parte din categoria celor care „au rătăcit în pustii și în munți, și în peșteri, și în crăpăturile pământului”.