Main menu

header

540 22 1de Carmen Ciripoiu

Resemnate și stinghere ca niște bătrâni împăcați cu sine, cu opreliști și încercări din cele mai ciudate, bisericile istorice ale Bucureștiului poartă cu sine greutatea sutelor de ani, urma sfântă a icoanelor de hram, și tac. Dar rugăciunile, rostite în tăcerea lor, nu se vor opri până la sfârșitul lumii.

Minunile sunt doar la câțiva pași de noi

540 22 2„Ştii unde poţi căpăta definiţia omului? - te întreb. În templu. În biserică. Acolo eşti comparat cu Dumnezeu, fiindcă exprimi chipul şi asemănarea Lui. Dacă Biserica ar dispărea din istorie, istoria n-ar mai avea oameni. Ar dispărea şi omul” (Petre Țuțea). De ce să căutăm comori și locuri sfinte la capătul pământului, la Athos, la Ierusalim sau la Meteora, când bogăția e chiar lângă noi, la câteva stații de tramvai? Cuminți și timide, vechile biserici ale Bucureștiului își văd de liturghie, de sărbători, de Sfintele Masluri, așa cum făceau și acum câteva sute de ani. Și par să spună că lumea asta are nevoie de multă iubire. Pentru că tare s-ar bucura ca măcar din când în când să uităm de sunetul telefonului mobil și să-l ascultăm pe cel al clopotelor care bat sub ferestrele lor. Doar ele, sfintele și pașnicele biserici vechi ale Bucureștiului știu prin câtă suferință au trecut. Doar icoanele din interiorul lor pot spune câte lacrimi au vărsat ca ei, hapsânii comuniști, să nu le facă una cu pământul. Dar dincolo de oftatul lor, aceste biserici sunt încă vii. Respiră și se roagă să nu rămână niciodată singure. Se roagă ca noi, trecătorii, atunci când pășim prin fața lor, să le arătăm că ne pasă. Și atunci când vom intra într-una dintre minunile Bucureștiului, îngerii vor coborî cu toții din cer, iar Sfinții vor sta cuminți, lângă noi, cei cu iubire de Dumnezeu.

Comori arhitectonice

Despre Biserica Kretzulescu, situată la doi pași de Cișmigiul inundat de copii și de flori de primăvară, se spune că este una dintre cele mai frumoase din Capitală. Unul dintre cele mai deosebite monumente de arhitectură ale orașului de la sfârșitul perioadei brâncovenești, biserica a fost ridicată între anii 1720 şi 1722, prin grija marelui logofăt Iordache Crețulescu și a soției sale, Safta, una dintre fiicele domnitorului Constantin Brâncoveanu, pe locul unui sfânt lăcaș mai vechi, din lemn. Biserica a primit hramul Adormirea Maicii Domnului, dar și al Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, ca semn de mulțumire adusă lui Dumnezeu de boier că l-a scăpat de la moarte, în urma exilului de la Istanbul. Pictura din interior, realizată în ulei, dar și catapeteasma, îi aparține marelui Gheorghe Tătărăscu. Din acea pictură se păstrează acum tablourile ctitorilor de pe peretele de Apus al bisericii, icoanele de pe catapeteasmă şi o parte din icoanele praznicelor de peste an.

Pe strada Ion Ghica, ascunsă printre zidurile Universității și restaurantele de lux se află Biserica Rusă, cu hramul Sfântului Nicolae, cunoscută și sub numele de Biserica Studenților, care face parte dintre ultimele creații ale arhitecturii rusești ale secolului al XX-lea. Aceasta a fost construită între anii 1905 şi 1909, din inițiativa ambasadorului rus Ghiers, pentru personalul ambasadei ruse și pentru credincioșii ruși din Capitală, fiind închinată Sfântului Nicolae, după numele Țarului Nicolae al II-lea al Rusiei. Curtea imperială i-a pus la dispoziție suma necesară, 600.000 de ruble de aur, ordonând să nu se facă economii de materiale sau de bani.

Icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni de la Biserica Doamnei

540 22 3La intersecția dintre Calea Victoriei și Bulevardul Elisabeta tronează Biserica Doamnei. Ctitorită la început pe lemn, pe locul unui lăcaș mai vechi, biserica a fost rectitorită de Maria Doamna, a doua soție a lui Șerban Cantacuzino, înainte de 19 februarie 1677, când e amintită mahalaua din jur „a lui popa Istratie”, aceasta fiind, de altfel, cea mai veche mențiune cunoscută a enoriei și indirect a bisericii. La 11 mai 1684, mahalaua se numea „la biserica Doamnei”, dovedind că aici exista deja o biserică, cea a principesei Maria. Credincioșii care calcă pragul acestei biserici venerează o icoană a Maicii Domnului îndurerată, cu veșmântul cernit, lucrare de factură apuseană, despre care se spune că este făcătoare de minuni.

Puțin mai jos, pe calea Victoriei, stă semeață Biserica Zlătari, cu hramul Sfântului Ciprian. Biserica a fost construită, la început, probabil din lemn, pe la jumătatea secolului al XVII-lea, spune legenda, pe timpul domnitorului Matei Basarab, de niște „zlătari”, „aurari sau argintari”, din mahalaua „popii Manta”, pe locul Zlătarilor de la Sărindar, donat Elenei, fiica lui Radu Vodă Șerban și mamă a Cantacuzinilor din Muntenia. Pe lângă picturile impresionante, lucrate de celebrul Gheorghe Tătărăscu, Biserica Zlătari ascunde cea mai mare minune și comoară a vindecării: mâna Sfântului Ciprian, izbăvitorul de farmece, pavăză nevăzută asupra orașului și a tuturor celor aflați în suferință.

Biserica Stavropoleos adăpostește bucățele din lăcaşurile demolate de Ceaușescu

540 22 4Mănăstirea Stavropoleos, aflată în centrul istoric al Capitalei, în spatele Muzeului Național de Istorie, a fost ridicată în anul 1724, în timpul celei de-a doua domnii a lui Nicolae Mavrocordat în Țara Românească, de arhimandritul Ioanichie, venit din Grecia, de la Mănăstirea Gura. Potrivit pisaniei de la intrarea în biserică, lucrările de construcție ale așezământului au fost terminate la 30 octombrie 1724. Armonia volumelor, precum și calitatea sculpturilor în piatră și în lemn, au făcut ca aceasta să fie considerată printre cele mai importante realizări de artă brâncovenească din țară. Icoanele sunt originale, pictate pe fond de aur. Colecția de obiecte vechi bisericești, care aparțin astăzi Bisericii Stavropoleos, cuprinde: icoane, obiecte de cult, piese de artă decorativă și fragmente de frescă recuperate de la bisericile demolate în timpul regimului comunist.

În spatele vechiului Han al lui Manuc se găsește o măreață biserică strălucitoare: Sfântul Anton. Ctitorită de Mircea cel Bătrân și de Vodă Mircea Ciobanu, bisericii i s-a dus faima că în ea se petrec minuni, intermediate, prin mila lui Dumnezeu, de Sfântul Antonie cel Mare, la icoana căruia vin să se închine mii de creștini. Loc de înscăunare al marilor domnitori munteni, lăcașul poartă amintirea unui ritual sângeros: noul vodă calcă prin sângele unor berbeci sacrificați chiar în prag, ca semn de bărbăție. Tencuiala exterioară este în stil roman, iar catapeteasma este din lemn aurit și a fost săpată de pictorul Babic, la mijlocul secolului trecut.

Udricani, locul unde a învățat să scrie românește Anton Pann

540 22 5Monument istoric din secolul al XVIII-lea, Biserica Udricani, ctitorită de jupânul Udrecan Culcerul în anul 1735, este una dintre cele mai importante lăcașuri sfinte ale Capitalei, care a avut și implicare socială și culturală încă din secolul al XVIII-lea, prin așezămintele Udricani: Azilul de bătrâni, Școala Românească, dar și Școala de caligrafie, unde au predat profesori ca renumitul dascăl Chiosea, de la care au învățat să scrie românește logofătul Greceanu, Văcăreștii, Anton Pann, Nanescu, Paris Mumuleanu sau Petre Ispirescu. „Această sfântă și dumnezeiască biserică s-a făcut cu toată cheltuiala și înfrumusețarea ei, precum se vede, de dumnealui jupânu Udrecan clucer, fiindu copresu de dumnezeiască râvnă pentru mărirea și slava lui Dumnezeu și a Sfântului marelui ierarh Nicolae și pentru vecinica pomenire a dumnealui și a tot neamu dumnealui. Și s-au săvârșit în zilele prealuminatului domnu a toată Țara Rumânească Io Grigore Ghica voievod, fiind arheereu mitropolit prea sfențitul chir Ștefan, la anul de la ziderea lumei leat 7244 și de la Hristos 1734 sic în luna lui septemvreie zile 15”.

540 22 6În marginea de nord-est a Bucureștilor, între case modeste, situate pe malul de nord al Lacului Fundeni, în mijlocul unei incinte plantate, s-a ridicat una dintre cele mai frumoase ctitorii ale Spătarului Mihail Cantacuzino, Biserica Fundenii Doamnei. Purtând hramul Sfântului Eftimie cel Mare, biserica a fost terminată în anul „1699 mai 1”, dată consemnată pe zidul de nord al pronaosului și în pisanie, și se încadrează în arhitectura epocii brâncovenești, deosebindu-se de celelalte ctitorii, Colțea sau Sinaia, prin inedita sa decorație de stuc și prin fațadele în stil oriental, de influență persană. Ornamentația coloanelor din piatră ale pridvorului, ancadramentelor ușilor și ferestrelor, precum și celelalte componente artistice sporesc valoarea acestui monument. Pictura prezintă nimburi în relief. Acestea se întâlnesc la Iisus Pantocrator, la Maica Domnului din calota naosului și la sfinții militari. Aureolele au fost aurite, dar se păstrează numai urme de aur pe alocuri. Există o asemănare între tehnica de aurire folosită la Fundenii Doamnei și cea folosită la Filipeștii de Pădure, utilizată de cunoscutul Pârvu Mutu.

Originala biserică Mărcuța

Aflată în apropiere de Spitalul de Urgență „Sfântul Pantelimon”, din București, Biserica Mărcuța, închinată Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, este întrecută în vechime doar de biserica din ansamblul Curtea Veche. Monument de cult reprezentativ pentru arhitectura secolului al XVI-lea din Țara Românească, se păstrează și astăzi biserica originală, turnul-clopotniță și zidul împrejmuitor, cu intrările deosebite, în forma pe care au căpătat-o la sfârșitul secolului al XVIII-lea. Mărcuța face parte dintre lăcașurile inspirate de planul bisericii din Mănăstirea Cozia, de tip sârbesc, în formă de cruce, cu o turlă pe naos, cu pereții groși de aproximativ 80 de centimetri, având pridvor, pronaos, naos cu turla Pantocrator și altar.

În data de 6 mai 1886, când a avut loc răscumpărarea multor terenuri și clădiri de către cei împroprietăriți, la îndemnul și prin osteneala credinciosului Constantin Duțulescu, numit și „Capră”, unul dintre negustorii de seamă ai zonei, pe un teren personal s-a construit un superb lăcaș, numit Biserica Capra, închinat Sfântului Mucenic Gheorghe și Sfântului Mare Mucenic Pantelimon. Potrivit unui pomelnic din anul 1892, la zidirea și la înfrumusețarea primei bisericuțe au contribuit peste 150 de enoriași.

Comunismul a martirizat alte lăcașuri vechi ale Bucureștiului, Bisericile Sfânta Vineri, Spirea Veche, Postăvari, Izvor sau Tămăduirii dormindu-și somnul de veci

Bucur Ciobanul, actul de identitate al Capitalei

Între Piața Unirii și Pasajul Mărăşești, pe strada Radu Vodă, la numărul 33, alte 33 de trepte ne amintesc de cei tot atâția ani la care Mântuitorul Hristos a fost răstignit, a înviat și S-a înălțat la ceruri. Sunt trepte ce ne poartă spre una dintre cele mai mici și mai simple biserici, cea a lui Bucur Ciobanul, considerată cea mai veche ctitorie sfântă a Capitalei, actul său de identitate. Despre ctitorirea de către ciobanul Bucur a unei bisericuțe vorbește și o inscripție a cărei autenticitate a fost pusă adesea sub semnul întrebării, căci, potrivit chiar celui care a copiat-o, preotul Grigorie Musceleanu, a fost ascunsă de un egumen grec în temelia tinzii Bisericii Mănăstirii Radu Vodă. Această pisanie spune că: „Io, Mircea I Basarab, Domnul Țării Românești, Duce al Făgărașului și biruitor al ținutului Dobrogei de peste Dunăre, la anul 6924 (1416) am zidit biserica de zid, în locul celei de lemn a lui Bucur, în pădure, pe movila de lângă Dâmbovița, cu hramul Sfinților Atanasie și Chiril, unde am pus oasele morților căzuți în tabăra ce am avut cu turcii, la Giurgiu, iulie, 12.”

Primul monument supus operaţiilor de translare

540 22 7O taină bine ascunsă a Bucureștiului de astăzi este Biserica de la Schitul Maicilor, un ansamblu mănăstiresc construit în secolul al XVIII-lea, la poalele Dealului Spirii. Data exactă nu este cunoscută, dar este posibil să fie înainte de 1 octombrie 1726 - data menționată în Pisanie. Lăcașul mai păstrează încă pictura veche, icoanele și catapeteasma, care amintesc de frumusețile de altă dată, încercând parcă să ne transpună în vechiul târg al Bucureștilor. Biserica a fost ascunsă în spatele construcțiilor colosale din Bulevardul Libertății, în luna iunie a anului 1982, fiind primul monument supus operațiilor de translare, pentru a fi salvat de la distrugere. Schitul Maicilor a fost clădit între 27 iulie și 1 octombrie 1726, în vremea Voievodului Nicolae Mavrocordat, având-o drept ctitoră pe Tatiana Hagi Dina - nume purtat și de schit, călugăriță sub numele de Timotheia Monahia, sau Kiriaki Schimonahia, care a ales să ridice acest loc în semn de mulțumire Domnului că a fost eliberată din robia la care fusese supusă de otomani. Ca arhitectură aparține stilului brâncovenesc, iar ca hram a fost aleasă sărbătoarea Buna Vestire. De-a lungul anilor, ctitorii au înzestrat-o cu mai multe proprietăți, iar în biserică au fost aduse fragmente din moaștele Sfinților Nicolae și Haralambie, care se păstrează și acum în piciorul Mesei de Jertfă din Sfântul Altar. Biserica Schitul Maicilor este renumită și prin existența icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului, care i-a fost dăruită de ctitora sa.