de Carmen Ciripoiu
În spațiul voievozilor de demult, între ziduri ca de cetate, în sfânta Mănăstire Bistrița din inima Moldovei, de peste 400 de ani o icoană de mari dimensiuni, ferecată în argint, nu contenește să vindece, să alunge duhurile necurate, să izbăvească din primejdii de moarte, să vindece copiii de boli grave, să le dăruiască prunci femeilor sterpe sau să reîmpace familii în prag de divorț și, nu în ultimul rând, să aducă ploaia. Este icoana mamei Maicii Preacurate, Sfânta Ana, ținând-o în brațe pe cea mai cinstită decât Heruvimii și mai fără de asemănare decât Serafimii, în fața căreia, de vei păși cu credință, orice suferință ia sfârșit.
Cu sufletul curat...
Drumul spre icoana Sfintei Ana, așezată în fața altarului Mănăstirii Bistrița, trece printre morminte princiare. Sub lespezi bătrâne odihnesc Alexandru cel Bun, soția sa, Ana, doi fii ai lor, Maria Doamna, soția voievodului Ștefan Lăcustă. Aici își dorm somnul de veci și cronicarul Grigore Ureche, Ivașcu Golescu, vornicul Țării Românești și Iosif I, primul Mitropolit al Moldovei. Nu poți intra în sfânta Mănăstire Bistrița decât cu capul plecat și cu haine cernite. Nu te poți apropia de catapeteasmă decât dacă ai privirea smerită și sufletul, deși plin de mare durere, curat. Altfel nu ai voie să îngenunchezi în fața unei icoane ireal de frumoasă, cea a Sfintei Ana, să atingi pardoseala cu fruntea și să săruți mâna argintată a Sfintei, ca apoi să-ți pui o dorință și să treci pe dedesubtul icoanei, întocmai cum faci când treci pe sub Sfânta Cruce în Vinerea Patimilor. În acel moment vei simți ca nicăieri în altă parte binecuvântarea Sfintei Ana și a Preacuratei Fecioare. Atunci zidurile bisericii par să se înalțe odată cu tine, te cuprind o tihnă și o măreție ce nu pot fi descrise în simple cuvinte. Nici respirație nu mai ai, pentru că nu îndrăznești să deranjezi sfinții, care par și ei să i se închine cu multă evlavie maicii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Ai lăsat în urmă lumea ta și ai pășit într-un timp și un spațiu de grație. Drumul e greu, asemenea Golgotei, dar, în cele din urmă, vei înțelege adevăratul preț al vieții.
A făcut minuni cu toată Dinastia Mușatinilor
Potrivit tradiției, icoana Sfintei Ana a fost dăruită doamnei Ana, soția lui Alexandru cel Bun, de împărăteasa Irena (Ana), soția împăratului bizantin Manuel al II-lea Paleologul și Patriarhul Matei al Constantinopolului, în anul 1401. Un manuscris de la începutul secolului al XVIII-lea, atribuit Mitropolitului Gheorghe al Moldovei și Sucevei, păstrat la arhivele statului din Piatra-Neamț, conține o informație uluitoare privind această donație: „... Iar maica lui Andronic Paleolog îi mera numele Anna, împărăteasa lui Mănăil (Paleolog) și măria sa încă au trimis dar, Doamnei Annei fericitului Alexandru Vodă o sfântă icoană, Sfânta Ana, maica Maicii Preacurate, făcătoare de minuni, ferecată și împodobită cu cheltuială împărătească. Iar măria sa, Doamna Ana, o au trimis dar mănăstirii Bistrița, fiind făcută sfânta mănăstire de fericitul Alexandru Voievod și Doamna Ana. Iar această sfântă icoană, la vreme de neploaie, scoțându-se cu litanie afară din mănăstire și făcând o sfeștanie, până ce să întoarce în mănăstire numai ce plouă, de nu peste tot, iar câtu-i hotarul mănăstirii... Și această istorie am scris eu cu condeiul meu, Mitropolitul Gheorghe la anul 7231, februarie 19...”. Nimeni nu poate spune câte minuni a făcut Sfânta Ana înainte să-și găsească locul la Mănăstirea Bistrița. Cum nu se cunoaște nici când chipul Sfântului Gheorghe a fost așezat pe spatele icoanei. Dar cel mai important este că icoana a făcut minuni cu toată Dinastia Mușatinilor, de la Alexandru cel Bun și Ștefan cel Mare până la Alexandru Lăpușneanu și Petru Rareș, care-și datorează scăparea din mâinile păgânilor tot Sfintei Ana.
Aduce ploaia
Chiar dacă, în perioada comunismului, procesiunile au fost întrerupte, oamenii nu au uitat de puterea icoanei Sfintei Ana. În 1969, când seceta pusese stăpânire pe unele zone din Moldova, credincioși din satul Păstrăveni s-au dus să se roage la iubita lor icoană cu camioanele CAP-ului. Toate rugăciunile pentru ploaie s-au făcut la Mănăstirea Bistrița, fără a se purta icoana în procesiune, prin satul respectiv. Când s-au întors camioanele cu oameni, la marginea satului s-a pornit ploaia. Dar numai peste satul respectiv. Oamenii din alte sate, aflând, s-au dus și ei, la rândul lor, cu mic, cu mare, la Mănăstirea Bistrița cu daruri. De fiecare dată, când se întorceau, ploua numai pe raza satului lor. În acel an, minunea s-a repetat în satele Davideni, Petricani, Urecheni, Războieni, Humulești și Bălțătești. Apoi, a opta oară, a venit ploaia pentru satele din jurul Mănăstirii Bistrița, pe când localnicii credincioși veniseră la rugăciune, la Sfânta Ana.