de Carmen Ciripoiu
O singură privire asupra icoanelor Sfântului Evanghelist Luca și înțelegi că pictura se poate transforma în rugăciune, putând întruchipa ardoarea, concentrarea, extazul. Totul e învăluit într-o mantie de taine sacre și constați de ce în ochii Maicii Domnului, serioși și gravi, bucuria învinge teama.
La început nu au existat icoane
Istoria ne arată că, în primele cinci secole ale erei creștine, în lăcașurile creștine nu existau deloc icoane, credincioșii acelei perioade considerând că a face asemenea obiecte ar fi reprezentat o gravă încălcare a primelor două porunci din Decalog: „Atunci a rostit Domnul înaintea lui Moise cuvintele acestea și a zis: «Eu sunt Domnul Dumnezeul tău care te-a scos din pământul Egiptului și din casa robiei. Să nu ai alți dumnezei afară de Mine! Să nu-ți faci chip cioplit și niciun fel de asemănare a unui lucru din câte sunt în Cer, Sus, și din câte sunt pe Pământ, jos, și din câte sunt în apele de sub Pământ. Să nu te închini lor, nici să le slujești...»”. Mărturie stau bisericile creștine și catacombele care s-au păstrat și care arată că aceste lăcașuri de închinăciune erau cel mai adesea neîmpodobite, iar atunci când erau decorate se foloseau doar motive florale îmbinate cu imagini ale păsărilor, animalelor și plantelor, care sunt menționate în Sfintele Scripturi (grâul, vița-de-vie, floarea de crin, palmierul, smochinul, mielul, peștele sau porumbelul). Spre sfârșitul secolului al III-lea însă, pe alocuri au fost descoperite și reprezentări ale unor chipuri umane, cum ar fi reprezentarea Bunului Păstor ducând pe umeri oaia cea pierdută și acum regăsită.
Natura umană s-a unit cu natura divină
După rânduiala Vechiului Testament, Dumnezeu nu putea fi reprezentat. Dar prin întruparea din Maria Fecioara, urmată de incredibila Sa Înviere, Domnul a luat trup, și astfel natura umană s-a unit cu natura divină. Acesta este motivul, sunt de părere Sfinții Părinți, pentru care Iisus a permis reprezentarea Sa în sfintele icoane. Dar trebuie să fii luminat de Duhul Sfânt ca să poți înțelege cu adevărat această taină. De ce a fost ales Sfântul Evanghelist Luca să fie zugravul primelor icoane cu Fecioara Maria? Din același motiv pentru care tot el a fost cel hărăzit să-și dăruiască toată viața Domnului, urmându-L și propovăduindu-le și altora iubirea infinită pentru Hristos. De aceea se spune că Evanghelia după Luca „e nu numai Evanghelia copilăriei Mântuitorului, plină de frăgezime și de poezie, dar ea este și Evanghelia milostivirii, Evanghelia izbăvirii tuturor. Ceea ce cercetează el și vrea să pună în lumină este duioșia inimii lui Iisus Hristos; ușurința și bogăția de iertare, comorile nemărginite de nădejde, fericirea împăcării cu Dumnezeu”. Ca nimeni să nu se îndoiască de autenticitatea lucrărilor sale, însăși Maica Domnului mărturisește că Apostolul Luca este cel care i-a zugrăvit chipul cu multe culori pe lemn. Mănăstirea Peștera cea Mare din Ierusalim a păstrat în arhivele ei minunile săvârșite la întemeiere, celor doi ctitori ai sfântului lăcaș Fecioara Maria spunându-le că vor găsi în Ahaia, Grecia, o icoană de-a ei, „zugravită de Evanghelistul Luca, acel bărbat în care vorbește Duhul lui Dumnezeu”. O altă mărturie edificatoare despre pictorul Maicii Domnului este cea a Sfintei Eufrosina, care, în vremea rugăciunii într-o peșteră din munte, unde se afla o icoană, a auzit-o pe blânda Fecioară zicând: „Această icoană a mea este pictată de Evanghelistul și pictorul Luca”. Și Mănăstirea Sumela din Turcia stă printre mărturiile de bază ale învățăturii despre zugravul Maicii Domnului. Potrivit tradiției locale (documentele istorice lipsesc), mănăstirea a fost înființată în anul 386 de doi preoți atenieni, Barnaba și Sofronie. Legenda spune că aceștia au găsit o icoană a Fecioarei Maria într-una dintre peșterile muntelui, și atunci au decis să ridice acolo un lăcaș sfânt. Această icoană se presupune că ar fi fost pictată tot de Sfântul Evanghelist Luca. Mare iubitor al sfintelor icoane, Sfântul Ioan Damaschin amintește, la rândul său, despre Luca și despre impresionantele sale picturi: „Dumnezeiescul Apostol și Evanghelist Luca a zugrăvit întocmai sfântul și preacinstitul chip al Maicii lui Dumnezeu, Maria, pe care a întâlnit-o la Ierusalim, aflându-se încă în trup și predicând în Sfântul Sion. A pictat-o pe Preacurata Fecioară în culori și în amestec de ceară, pe o bucată de lemn, ca să ne-o lase amintire și să ne-o arate așa cum era în realitate, dar văzută ca într-o oglindă. Maica Domnului însăși, binecuvântând-o, i-a spus: «Harul meu va fi cu ea»”.
Pictată la șapte ani de la Moartea și Învierea lui Hristos
Vestita Mănăstire Kykkos, din Insula Cipru, păstrează una dintre cele mai frumoase icoane zugrăvite de Marele Apostol Luca, o icoană reprezentând-o pe Maica Domnului, despre care se presupune că a fost pictată la șapte ani de la Moartea și Învierea lui Iisus Hristos. Povestea fascinantei icoane este strâns legată de unul dintre guvernatorii insulei, Manuel Boutoumites, care, într-una dintre plimbările sale, s-a întâlnit cu un pustnic ceremit, Isaia. Tradiția spune că, în urma unui comportament neadecvat față de guvernatorul bizantin, pustnicul a fost pedepsit. Dar, la foarte scurt timp, dregătorul a fost lovit de o boală gravă, care l-a făcut să înțeleagă că i-a greșit mult slujitorului Domnului, astfel încât acesta a jurat că, dacă se va vindeca, îi va cere iertare ascetului. Tămăduirea a avut loc, dar Isaia îi cere, în urma unei viziuni, să aducă în Cipru icoana făcătoare de minuni a Fecioarei Maria pictată de Sfântul Evanghelist Luca, icoană care se afla în palatul imperial din Constantinopol. După ce aceștia s-au întors de la Constantinopol, au așezat, potrivit unei porunci divine, sfânta icoană a Maicii Domnului chiar pe locul unde Isaia a ridicat o micuță biserică închinată Sfintei Treimi. În jurul acestei bisericuțe și a pustnicului Isaia, s-a întemeiat și viitoarea Mănăstire Kykkos. Prin harul lui Dumnezeu, icoana a vindecat-o și pe fiica împăratului Alexios I Comnenul, care suferea de o boală incurabilă, asemănătoare unei paralizii, și l-a trezit din patul suferinței chiar pe Manuel Boutoumites.
Portretul de la Mănăstirea Dălhăuți
Despre icoana Maicii Domnului Anufiana de la Mănăstirea Dălhăuți, din județul Vrancea, se spune că îi simți chemarea de la sute de kilometri depărtare. Așa, ca o nepricepută chemare. Iar odată ajuns în fața ei, ai de fiecare dată aceeași senzație: de incredibilă duioșie în fața unui lemn sfânt, brăzdat de multe răni. Nici originea acestei icoane nu se cunoaște, tradiția vorbind că este o lucrare de origine apostolică, o copie a icoanelor pictate de Evanghelistul Luca. Potrivit legendei, Maica Domnului s-a arătat unuia dintre frații Dălhăuți, îndemându-i să ridice o mănăstire. Credinciosul Anufie a ridicat locul de închinăciune chiar pe pământul unde a avut loc minunea, apoi a plecat la Constantinopol să-i ceară Patriarhului Macarie o icoană pentru noua mănăstire. De teamă ca turcii să nu pună mâna pe odoarele bisericii, Macarie i-a dăruit acestuia cea mai neprețuită dintre icoane, cea a Maicii Domnului, care data din timpul iconoclaștilor. Pe drumul de întoarcere însă, Anufie a fost prins de o ceată de turci, care i-au furat tot, iar icoana au batjocorit-o în cel mai crunt mod posibil, apoi au aruncat-o într-un grajd de cai. În acea noapte, icoana a făcut prima minune: caii s-au omorât între ei, mușcându-se și lovindu-se cu picioarele. După acest episod, Anufie a fost izgonit, cu condiția să nu mai calce vreodată la Constantinopol, iar icoana să fie străpunsă de iatagane. Din rănile acesteia însă a țâșnit sânge curat… Speriați, turcii au aruncat-o în Marea Marmara… După o vreme, într-o seară, în timp ce privea sfâșiat de durere apa lină a mării, Anufie a zărit o lumină puternică, precum un stâlp de foc, care plutea spre el. Era icoana Maicii Domnului. S-a întors la cel care o iubea atât de mult… În anul 1843, icoana era protejată într-o armură de argint bătută cu pietre prețioase. Mai târziu, în 1924, armura a fost aurită de câțiva meșteri austrieci, dar, de la atâtea atingeri ale credincioșilor, aurul s-a șters. Deși este considerată obiect de patrimoniu, icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Dălhăuți nu a fost niciodată autentificată sau restaurată.
Porunca Sfintei Fecioare: doar 33 de maici
O altă icoană cu chipul Maicii Domnului zugrăvită de Evanghelistul Luca se află la Mănăstirea Nămăieşti, adusă de Apostolul Andrei. În anul 1959, sfântul lăcaş trebuia desființat. Fără niciun motiv, fără nicio explicație. Venise ordin de sus, și nimeni nu putea crâcni. Maicile bătrâne urmau să plece la un alt lăcaș sfânt, la Mănăstirea Ciorogârla, iar cele tinere să se reîntoarcă în lumea haină. Femeile erau disperate și au căzut în cel mai aspru post pe care-l ținuseră vreodată. După doar trei zile, stareța a visat ceva nemaiîntâlnit: dintr-un nor, Maica Domnului rostea apăsat: „Miresele lui Hristos, nu vă temeți, că nu plecați de aici”. În aceeași noapte, unei alte maici i s-au arătat Sfinții Arhangheli, spunând același lucru... Camioanele care urmau să le smulgă din locul lor de suflet parcă nu se mai opreau. Dar niciodată nu au putut să urce până la mănăstire. Ori li se defecta motorul, ori pierdeau drumul… Așa a voit Sfânta Fecioară. Așa cum se prorocise de mai multe ori, icoana făcătoare de minuni, pictată de Sfântul Evanghelist Luca după chipul cel adevărat al Fecioarei Maria, își arăta tăria: doar 33 de maici. Nu e înveșmântată în aur sau în argint ca altele, dar poate că asta face ca icoana Maicii Domnului să fie mai vie ca oricând. O comoară pentru eternitate, fără de care tot locul acela s-ar fi năruit de mult. La Nămăiești, minunile sunt de multe feluri. Unii se vindecă de boli incurabile, alții se întorc la credință sau uită de sărăcia cruntă sau pur și simplu li se schimbă sufletul. Totul e posibil dacă Maica Domnului voiește…
Mahrama lui Iisus
Istoria spune că prima icoană care îl înfățișează pe Domnul a fost făcută chiar de Însuși Mântuitorul. Învățătorul și-a întipărit chipul pe o bucată de pânză, pe care i-a trimis-o Regelui Abgar al Edessei să îl apere de prigonirea iudeilor și de lepră. Se spune că suveranul s-a însănătoșit imediat ce a privit chipul Domnului și a pus pânza la loc de cinste, la poarta orașului, unde a rezistat până în anul 944, fiind venerată de toți marii preoți ai lumii în lucrările lor. Din motive necunoscute, pânza a fost vândută, la un moment dat, împăratului Constantin Porfirogenetul al Constantinopolului. Icoana, numită și Sfânta Mahramă, a fost așezată în Biserica Fecioarei din Pharos. Din nefericire însă, prima icoană a lui Iisus s-a pierdut pentru totdeauna în urma asediului Constantinopolului de către cruciați în anul 1204. Au rămas doar copiile realizate după Mahramă, care s-au răspândit în lumea întreagă.
Sfântul chip a apărut singur
Potrivit unei vechi legende din Evul Mediu, la puțin timp după ce Domnul S-a înălțat la Ceruri, ucenicii Săi, cu sufletul plin de durere, gândind că nu-L vor mai vedea niciodată pe Învățător, l-au rugat pe Sfântul Apostol Luca să-L zugrăvească. Dar acesta nu s-a încumetat. Totuși, s-a rugat cu infinită credință trei zile, postind cu trupul și cugetul. Nici nu a apucat bine să deseneze conturul feței Mântuitorului, că Sfântul Chip a apărut, pictat, în mod miraculos. Așa s-a născut icoana lui Iisus Hristos Everghetul, păstrată la Biserica Sfântul Praxede din Roma.
„Darul Celui ce S-a născut din mine să fie cu această icoană!“
Despre mult slăvita icoană Hodighitria sau Călăuzitoarea, istoria vorbește că este pictura cu Sfânta Fecioară zugrăvită de Luca și binecuvântată chiar de Maica Domnului: „Darul Celui ce S-a născut din mine să fie cu această icoană!”. Icoana a fost dăruită de Evanghelistul Luca lui Teofil, stăpânitorul Antiohiei, iar după moartea acestuia, lucrarea a fost dusă la Ierusalim, de unde a ajuns la Constantinopol, la Vlaherne, dată în dar de împărăteasa Evdochia, soţia împăratului Teodosie cel Tânăr, Sfintei Pulheria, sora împăratului. Și multe minuni a făcut icoana de-a lungul timpului, apărând cetatea de năvălitori în cele mai cumplite momente.