de Andreea Radu

Paul Surugiu, cunoscut publicului larg sub numele de Fuego, se află în această perioadă în plin turneu național. Sărbătorile de iarnă reprezintă pentru el ocazia perfectă de a colinda, dar și de a crede și de a spera într-o lume mai bună. Artistul ne-a vorbit deschis despre relația sa cu Dumnezeu, a povestit că a fost la un pas să devină preot, dar și-a amintit cu drag și de duhovnicul său Arsenie Papacioc.

„Religia trebuie să fie o bucurie, nu o obligație”

- E deja cunoscut faptul că la un moment dat ai fi vrut să devii preot. Cum crezi că ar fi fost viața ta dacă alegeai acest drum?

- Copil fiind, eram în dilemă. Mă vedeam pe scenă, dar mă vedeam și în biserică, slujind și vorbind cu oamenii. Bunica mă ducea la biserică regulat, și astfel am prins dragoste de tot ce cuprinde acest univers. Nu știu cât eram atent la slujbă, dar mă fascina la nebunie muzica! Bunica mă vedea preot, crezând că respectul pe care-l deține această menire e neprețuit. Dar harul meu este acela de a fi pe scenă, de a cânta publicului! De asta încurajez toți tinerii să facă ceea ce le place, nu ceea ce le dictează cei din jur! Dacă m-aș fi făcut preot, cred că oricum aș fi cântat pe scenă sau aș fi găsit cumva vreo cale să pot face ambele profesii. Dar dincolo de asta, există oameni care sunt făcuți pentru ceva anume. Eu nu am fost menit să fiu preot, cum mulți preoți n-au fost meniți să fie cântăreți!

- Mai au oamenii nevoie de credință în perioada în care trăim?

- Cred că, dincolo de toate, oamenii au nevoie de speranță, au dorința de a crede într-o salvare de orice gen, făcând apel la orice pentru a păstra vii interesul lor și lupta continuă. Până la urmă, oricum ar fi, pentru a nu se crea un haos general, mai ales că multe persoane sunt subordonate confesiunilor, cred că avem nevoie cu toții de religie. Pe unii îi sensibilizează, pe alții îi disciplinează, altora le hrănește visurile și, oarecum, fiecare e fericit. Religia ține de alegerea fiecăruia. Ea nu se impune, nu se promovează cu forța. Cred însă, făcând abstracție de cuvintele bisericești, că ne-au dispărut morala și conștiința colectivă, care-s atribute ce nu strică și păstrează cumva un echilibru. Cert e faptul că religia trebuie să fie o alegere pentru fiecare, trebuie să fie o bucurie, nu o obligație. Nu spiritualitatea ne face oameni, ci noi suntem cei care putem face spiritualitatea o virtute!

„Merg la mănăstiri de câteva ori pe an, mă rog acasă, iar asta mă liniștește”

- Ce legătură există între muzica bisericească și cea laică?

- Emoția! Este una și aceeași în ambele cazuri. Mai ales dacă e cântată din suflet. Vorbesc din proprie experiență. Am fost și în corul Bisericii Ortodoxe la Turda, dar atunci când am ajuns în București, între orele de la facultate și orele de canto cu maestrul George Grigoriu, mergeam la Catedrala Catolică de la Piața Muncii și dirijam corul bisericii. Era o încântare, pentru că muzica aceea avea atâta melodicitate. A fost un fel de școală, o perioadă în care am învățat multe lucruri ce mi-au ajutat mai târziu în profesie. În fond, acesta e sensul muzicii, indiferent de genul ei - trebuie să ajungă în suflet și să emoționeze!

- Ții post? Ești creștin practicant sau faci parte din categoria acelora care poartă credința în suflet?

- După cum am mai zis-o de nenumărate ori, nu postesc! Având în vedere programul meu agitat, toată ziua pe drumuri, e complicat să poți să faci alegeri doar pentru alimentele acelea potrivite. Apoi, prin toate locurile în care ajung, sunt poftit la masă, unde nu sunt preparate de post. Din punctul meu de vedere, postul adevărat, acea abținere de la ceva pentru a dobândi altceva, e voință și dorința de a schimba sufletul, nu doar un regim alimentar bine ticluit. Postul nu trebuie să fie un chin, trebuie să fie o perioadă în care ne apropiem de cele sfinte, pentru a căpăta o împăcare cu sine în primul rând! Important este să găsim echilibru în toate, să nu facem excese de niciun fel și să încercăm să fim noi înșine. Nu sunt un creștin practicant, recunosc asta. Port credința în sufletul meu, făcând apel la ea prin mulțumiri pentru tot ce am primit, pentru harul de a cânta și pentru bucuriile zilnice de a fi pe scenă și de a mă întâlni cu publicul meu drag! Merg la mănăstiri de câteva ori pe an, mă rog acasă, iar asta mă liniștește pe mine. Pot spune că în preajma Sărbătorilor mă apropii mai tare de tot ceea ce înseamnă ortodoxie, pentru că există frumusețea momentului, pentru că interpretez colinde despre Nașterea Mântuitorului de pe 8 până pe 23 decembrie, în turneu național, și pentru că, oarecum, tot credința în ceva este cea care ne unește în zilele Crăciunului!

„Am ajuns la părintele Arsenie Papacioc într-un moment de cumpănă și-am simțit că-i pot spune tot ce aveam pe suflet”

- O bună perioadă, părintele Arsenie Papacioc a fost duhovnicul tău. Cum l-ai perceput și peste asta, consideri că fețele bisericești reprezintă repere, valori, modele?

- L-am cunoscut pe Arsenie Papacioc în ultimii săi ani de viață. Am ajuns la dânsul într-un moment de cumpănă și-am simțit că-i pot spune tot ce aveam pe suflet. Nu asculta doar, simțea împreună cu cel din fața sa fiecare experiență! Dar dincolo de asta, era un mare învățat, de-o înțelepciune ce nu avea cum să te facă să nu tresari. Erau suficiente câteva cuvinte cu tâlc pentru a conștientiza că nu ești pe calea cea bună și că mai ai de evoluat! Cred că părintele Arsenie Papacioc, exceptând faptul că mi-a fost duhovnic, se încadrează în rândul marilor oameni care au inspirat, prin simplitate, decență și prin bucuria de a trăi o viață simplă, dar extrem de bogată în spiritualitate. Făcând abstracție de unele discuții actuale, poate realități, au existat și există mari cărturari, a căror viață și activitate ne pot servi ca exemplu de cumpătare, de sacrificiu, de omenie și de inteligență. Pornind de la Arsenie Boca, Petre Țuțea, Dumitru Stăniloaie, Nicolae Steindhart, toți au creat un sistem de valori pe care l-am pierdut! Și nu valori creștine neapărat, ci atribute ale unui om în adevăratul sens al cuvântului - bun-simț, omenie, punctualitate, seriozitate și promisiune!

„Cred că avem nevoie cu toții de religie. Pe unii îi sensibilizează, pe alții îi disciplinează, altora le hrănește visurile și, oarecum, fiecare e fericit. Religia ține de alegerea fiecăruia“ „Iubiţi marea sărbătoare a Crăciunului!“

- Ce urezi admiratorilor tăi în prag de Sărbători?

- Anotimpul și luna asta mă prind, de mai bine de 12 ani, colindând țara. Sunt împlinit și-mi imaginez că de Crăciun oamenii sunt mai bucuroși. N-au cum să fie mai buni și mai speciali, e și absurd asta, dar pot fi, în schimb, deschiși pentru a întâmpina spiritul sărbătorii. Nu-i nimic rău în a cânta și a celebra, în a te bucura că ești acasă, înconjurat de cei pentru care clipele depind de tine și de împlinirile tale în vremi - părinții și familia ta. Cu fiecare Crăciun ce trece suntem mult mai deplini și mai înțelepți, mai ușor de emoționat și mult mai simplu de atins cu fericirile simple. Nu-i motivațional, dar iubiți Crăciunul! Este etapa ce an de an ne face mai maturi! Să avem Crăciun luminat, de Rai colindat, dorindu-vă să fiți ACASĂ DE CRĂCIUN, împreună cu cei dragi! Sărbători frumoase!