de Carmen Ciripoiu
Tipograf, arhitect de biserici, caligraf, sculptor, predicator de excepție, cunoscător al multor limbi străine, Sfântul Antim Ivireanul, considerat cel mai de seamă mitropolit al Țării Românești, rămâne în istorie ca o personalitate rară, care a știut să fie în egală măsură și un excelent chivernisitor al Bisericii, dar și un păstor de nădejde, aplecat mereu spre nevoile oilor sale credincioase. Sfântul ierarh Antim, ivireanul cu suflet de român, este sărbătorit la 27 septembrie.
Orator excelent și stilist desăvârșit
Deși originile lui Andrei, numele pe care Sfântul l-a primit la botez, sunt foarte puțin cunoscute, acesta a ajuns, ceea ce frumos nota George Călinescu, „orator excelent şi un stilist desăvârşit, ce are darul de a izbi imaginaţia, are suavitate şi exaltare lirică”. S-a născut probabil în anul 1650, în Iviria (Georgia sau Gruzia), dar a avut neșansa să cadă rob la turci. După ce a fost eliberat, Antim a trăit în preajma Patriarhiei Ecumenice din Constantinopol, unde a învățat tainele picturii, caligrafiei, sculpturii, dar și limbilor străine. Potrivit istoricilor, în anul 1690, domnitorul Constantin Brâncoveanu l-a adus pe Antim Ivireanul în Țara Românească, iar acesta a fost fascinat de oameni de cultură italieni și greci, care, alături de cărturari și de ierarhi români de prestigiu, activau sub patronajul domnitorului.
Întemeietorul tipografiei Mănăstirii Snagov
Un an mai târziu, în 1691, Antim a devenit conducătorul tipografiei din București, iar în anul 1696 a ajuns egumenul Mănăstirii Snagov, unde a întemeiat o altă tipografie și a rămas timp de cinci ani. Ivireanul și-a continuat apoi lucrarea tipografică în București, între anii 1701 şi 1705, și a fost ales și episcop al Râmnicului. Dragostea imensă față de domnul Hristos face ca în 1708 Antim Ivireanul să fie ales mitropolitul Țării Românești și a rămas pe această funcție înaltă până în anul 1716. Se spune că, în decursul vieții, Sfântul a supravegheat tipărirea a 63 de cărți, dintre care 39 au fost lucrate de el însuși. Cele mai importante lucrări apărute sub directa îngrijire a lui Antim au fost Liturghierul (prima ediţie în Ţara Românească) şi Evhologhionul (Molitvelnicul), în limba română, în 1706.
Condamnat la exil în Muntele Sinai
La cât de iubit a fost Antim Ivireanul, nimeni nu se aștepta să sfârșească atât de tragic. Și totuși… Totul a pornit în toamna anului 1716, când la cârma țării ajunge domnul fanariot Nicolae Mavrocordat. Fără să aibă nicio vină, Antim Ivireanul a fost acuzat că a avut legături cu austriecii și că a uneltit atât împotriva turcilor, cât și a lui Mavrocordat. Drept urmare, acesta a fost arestat și închis în temnița palatului. Dar domnitorul fanariot nu s-a mulțumit cu această osândă. La scurt timp, acesta a cerut caterisirea lui Antim Ivireanul și condamnarea sa la exil în Muntele Sinai. De frica credincioșilor care erau în stare să facă orice sacrificiu pentru păstorul lor, Antim a fost luat în miez de noapte, sub atenta pază a unor turci. Dar nu a apucat să pună piciorul pe Sfântul Munte. Turcii l-au ucis pe marele cărturar și i-au aruncat trupul într-un râu în apropierea Adrianopolului. Antim Ivireanul a fost trecut în dreptul sfinților de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române la 21 iunie 1992.
Pictor de icoane
Cele două icoane ctitoriceşti din secolul al XVIII-lea păstrate până astăzi în biserica mare, icoana de hram a tuturor sfinţilor şi icoana celor patru sfinţi ocrotitori ai Sfântului Antim Ivireanul, Sfântul Cuvios Alexie, Sfântul Ierarh Nicolae, Sfântul Ierarh Antim al Nicomidiei şi Sfânta Muceniță Agata, au o istorie cu totul aparte, fiind, potrivit tradiției, pictate tot de Antim Ivireanul. Tot el a zugrăvit și câteva icoane pe fresca zidurilor, alături de Preda Zugravul și Petre Alexandrescu, cel care a realizat și tabloul Unirea Principatelor Române. Tot Antim a fost cel care a realizat şi o operă unică, cu portrete în miniatură ale personajelor biblice din Vechiul și Noul Testament, care se păstrează astăzi la Kiev, cu titlul „Chipurile Vechiului şi Noului Testament”. Acesta este un manuscris frumos caligrafiat, alcătuit din 21 de file, în care se găsesc 515 chipuri lucrate în medalion și trei schițe lucrate în culori.
Biserica, ridicată pe cheltuiala monahului
„Biserica aceasta a tuturor celor ce sunt dumnezei prin înfiere, / S-a zidit prin porunca Celui ce este prin fire Dumnezeul tuturor, / În timpul lui Ștefan cel cu nume de Cantacuzin, / Domn strălucit și înălțat al pământului Vlahilor, / De către Antim, arhipăstorul Ungrovlahilor, / Cel din Ivir, precum se vede, din temelie, / Ca, precum este închinat Dumnezeu în mijlocul dumnezeilor, / După cum cântă David, tot astfel și în mijlocul bisericii celor îndumnezeiți. În acest an al mântuirii 1715”. Asta spune Pisania Mănăstirii Antim, din Bucureşti, Strada Justiţiei 29, scrisă în piatră de însuși Sfântul Antim Ivireanul. Biserica este construită după planurile și pe cheltuiala Sfântului Antim în secolul al XVIII-lea. Până și ușa masivă din lemn de stejar a fost sculptată de Sfinția Sa. Deasupra acesteia, sub pisanie, se află și acum decorația sculptată a emblemei Sfântului Antim, melcul, simbol al credinței și smereniei, încadrat de o cunună de lauri și având în partea superioară o stea. De altfel, istoricii spun că aceeași formă de melc a avut-o și prima cheie a ușii bisericii, fierăria broaștei aflându-se din 1855 în Muzeul Național.