Main menu

header

  Osuarul din Sedlec este, de fapt, o micuţă biserică romano-catolică aflată în spatele cimitirului Bisericii Tuturor Sfinţilor, dintr-o suburbie a Kutná Hora, din Cehia. La prima vedere, acest loc nu are nimic deosebit, însă o vizită în lăcaşul sfânt lasă pe oricine cu gura căscată de uimire.

Conţine 70.000 de oase umane

  Osuarul conţine aproximativ 70.000 de oase, exclusiv umane, care au fost aranjate în mod... artistic, pentru a forma decoraţiuni şi mobilier pentru capelă! După ce intri şi îţi recapeţi cu greu vocea de uimire, nu poţi vorbi totuşi decât în şoaptă, de teamă să nu îi trezeşti pe cei răspândiţi în toate colţurile încăperii. Deşi locul pare morbid la prima vedere, bisericii i se poate „ghici”, după o scurtă perioadă de reflectare, frumuseţea şi farmecul aparte. Aflat în interior, poţi simţi durerea, dar şi liniştea tuturor celor care şi-au găsit eternitatea aici, pasiunea istovitoare a artistului care a „decorat” încăperea şi sutele de mii de murmure de uimire ale celor care trec pragul acestui loc unic în lume. 

Cel mai căutat cimitir din Europa Centrală

  Povestea locului este plină de simplitate. În anul 1278, Henry, stareţul mănăstirii din Sedlec, a fost trimis în Ţara Sfântă de Regele Otakar II al Boemiei. Când s-a întors a adus într-o punguţă purtată la brâu un pumn de ţărână de la Golgota, pe care a presărat-o peste cimitirul mănăstirii. Vestea a circulat imediat în Europa Centrală, şi oameni din toate colţurile au început să vină la acest cimitir, din dorinţa de a-şi îngropa morţii într-un loc deosebit.

Mobilier din resturi pământeşti...

  În jurul anului 1400 a fost construită o biserică în stil gotic în centrul cimitirului, având destinaţia secundară de osuar pentru mormintele descoperite în timpul construcţiei. După „Moartea Neagră”, de la jumătatea secolului al XIV-lea, şi după războaiele husite de la începutul secolului al XV-lea, mii de oameni au fost înmormântaţi în acest loc, iar cimitirul şi-a lărgit astfel, în mod forţat graniţele. Din cauza lipsei spaţiului, foarte multe schelete au fost de-a lungul vremii exhumate, iar oaselor au fost depozitate în capelă. În 1870, sculptorul František Rint a fost angajat de familia Schwarzenberg, cu sarcina clară de a pune mormanele de oase din capelă în ordine. Rezultatul macabru - să nu uităm că până şi mobilierul este făcut din rămăşiţe umane - vorbeşte de la sine, iar vizitatorul care intră în biserică rămâne consternat o dată ce dă ochii cu interiorul.

Artă macabră

  Patru movile uriaşe în formă de clopot, alcătuite din oase, se află în colţuri, iar în mijlocul acestora tronează un imens candelabru alcătuit şi el numai din oase. De altfel, despre acesta se spune că ar conţine în structura sa fiecare os din corpul uman. Pe lângă aceste „decoraţiuni” pot fi găsite în osuarul din Sedlec ghirlande din oase, suliţe cu cranii înfipte, îngeri „morbizi” şi diverse inscripţii, executate şi ele tot din rămăşiţe umane, printre care se află şi cranii de copii.
Daniela Purgaru