de Claudia Mîţoi
Italia. Bari. Aici a ales Sfântul Ierarh Nicolae să-şi doarmă somnul de veci. Într-un oraş unde sfinţenia, nădejdea şi credinţa s-au strâns laolaltă. Tot aici, de 33 de ani, părintele Mihai Drigă (foto), parohul Bisericii Ortodoxe Române „Sfânta Treime” din Bari, a ales să-l slujească pe Nicolae cu infinită iubire şi nesecată energie. Fericit că n-a trăit degeaba şi sperând că, neîndoielnic cel mai bun patron din lume, Dumnezeu, va fi mulţumit de el, umilul Său dreptbinecredincios...
„Mirul emanat de sfintele moaşte se extrage cu o pompiţă şi se depozitează în două sticluţe”
- Sfinţia Voastră, de ce credeţi că a ales Sfântul Nicolae să vină la Bari?
- Există mai multe legende despre aducerea moaştelor Sfântului Nicolae la Bari. Una dintre ele spune că, trecând prin oraş în drumul său spre Roma, Nicolae a ales Bari drept loc de păstrare întru eternitate al moaştelor sale. Şi a hotărât ca un preot cu multă credinţă să ducă la îndeplinire acest lucru: „Mergi şi spune poporului acestuia şi la tot soborul bisericesc că, ducându-se în Mira, cetatea Lichiei, să ia de acolo moaştele mele şi, aducându-le aici, să le pună în această cetate a Varului, pentru că nu pot să fiu în acel loc pustiu; aşa voind Domnul Dumnezeul meu”. Potrivit unei alte legende, Basilica Sfântul Nicolae a fost construită special pentru acesta. Era perioada când oraşele cu porturi mari, pentru a atrage mai mulţi turişti, aveau nevoie de ceva cu totul special, cum ar fi moaştele unor sfinţi cunoscuţi. În jurul anului 1000, când începuseră peregrinările la Roma, Tesalonic, Atena, marinarii negustori barezi, în drumul lor spre Asia Mică, i-au auzit pe veneţieni cum vorbeau despre un sfânt foarte cunoscut care se afla în Mira Lichiei. Era chiar Sfântul Nicolae, ale cărui moaşte aceştia s-au hotărât să le fure. Ce s-au gândit atunci barezii? Să facă ei acest gest necugetat. Drept urmare, au luat sfintele oseminte şi au fugit cu ele pe mare. În drum spre casă însă, aceasta s-a învolburat, iar marinarii, de frica morţii, i-au ridicat rugăciuni Sfântului Nicolae, rugându-l să-i salveze, promiţându-i că îi vor ridica o biserică frumoasă. Basilica a fost construită între anii 1087 şi 1103, în data de 9 mai 1087 moaştele ajungând la Bari. Timp de doi ani însă, acestea au stat cuminţi în altă biserică (San Benedetto, mănăstire condusă de stareţul Elia), apoi au fost mutate în cripta basilicii la 1 octombrie anul 1089, când a fost sfinţită de Papa Urban al II-lea.
- Atunci a fost momentul când moaştele au început să secrete lichidul misterios denumit mană?
- Moastele Sfântului Nicolae totdeauna au fost izvoritoare de mir. Când au fost luate de barezi, mormântul era plin cu mir. Aceeaşi minune se păstrează şi azi. Catolicii îi spun mană, de fapt este binecunoscutul mir, cum îl numesc creştinii ortodocşi. În anul 1957, Luigi Martino, un renumit profesor de anatomie de la Universitatea din Bari, a deschis mormântul şi a examinat cu atenţie osemintele, constatând că au aparţinut unui bărbat care a trăit în jur de 78-80 de ani. Acest fapt coincide cu vârsta la care se presupune că ar fi murit Ierarhul Nicolae. Şi tot atunci s-a observat şi acest lichid emanat de moaşte. Dar şi faptul că oasele erau în proporţie de peste 50 la sută. Cercetările au scos la iveală faptul că acest lichid aparţine corpului uman! Mai târziu, exact pe 9 mai 1980, lichidul a fost recoltat de la moaştele Sfântului. De atunci, în fiecare an, la 9 mai, mirul se extrage cu o pompiţă şi se depozitează în două sticluţe. Pe una este notat anul respectiv şi rămâne în muzeu, iar cealaltă se pune în apă şi se înmulţeşte. Credincioşii folosesc mirul întocmai cum utilizează agheasma. Eu îi sfătuiesc pe pelerini să nu consume tot mirul, ci să mai lase puţin în sticluţă lângă icoană, pentru ca Sfântul Nicolae să fie prezent tot timpul cu ei.
Trei zile de procesiune istorică
- Există şi o procesiune unică în lume…
- Istorică, aş putea spune, care are loc în seara de 7 spre 8 mai, de la ora 20:00. Pentru început, se pleacă pe jos, de lângă Castelul Svevo spre clădirea teatrului cu o icoană a Sfântului Nicolae, care nu este expusă oamenilor, apoi se ajunge lângă mare şi se opreşte în faţa basilicii, care are uşile închise. De aici ies părinţii dominicani şi, împreună cu mine, care ţin cădelniţa, mergem spre barcă şi cădim (n.r. - tămâiem) icoana. Apoi aceasta este preluată de primar şi de stareţul Mănăstirii Sfântul Nicolae, care se îndreaptă iar spre basilică, în timp ce eu merg cu cădelniţa înaintea lor. Când ajung în faţa basilicii, întorc icoana către credincioşi, o cădim din nou, apoi intram cu ea în biserică. La data de 8 mai, statuia Sfântului Nicolae (realizată de artistul John Corsi în 1794), reprezentându-l pe acesta îmbrăcat în haine arhiereşti orientale ortodoxe, care se află la intrarea în basilică, este dusă în larg, pe mare, până seara la ora 20:00, când este readusă în oraş şi expusă în Piaţa Ferrarese timp de două-trei zile. În 9 mai, dimineaţa, avem următoarea rânduială: facem slujbă la biserica românească și, începând cu ora 11:45, ne ducem la mormântul Sfântului, unde citim acatistul. Seara, de la ora 18:00, când are loc slujba la catolici, participăm şi noi, ortodocşii. Când se termină mesa, preoţii şi autorităţile oraşului, primarul, prefectul, şeful Poliţiei, coboară în criptă, iar stareţul extrage cu o pompiţă lichidul despre care am vorbit anterior.
- A existat vreodată vreun incident legat de extragerea manei?
- Nu mai departe de acum un an sau doi. Stareţul încerca să extragă mirul, și acesta nu voia să iasă. Şi atunci noi, ortodocşii, am început să cântăm „Hristos a înviat!”... era tot în apropierea sărbătorii Învierii Domnului... şi în acel moment Sfinţia Sa a ieşit cu sticluţa plină în mână. Sfântul ne iubeşte!
„Uleiurile catolicilor şi ortodocşilor se unesc într-o singură flacără”
- Care e povestea corabiei-candelă de lângă cripta Sfântului Nicolae?
- Corabia a fost denumită sugestiv Biserica Universală, tocmai pentru că uneşte două candele, una aparţinând catolicilor şi cealaltă ortodocşilor (într-una pun ulei catolicii şi în cealaltă ortodocşii). Interesant este faptul că uleiurile se unesc într-o singură flacără. De asemenea, în biserică se mai află şi o bucăţică din Sfânta Cruce şi un spin din coroana pe care a purtat-o Iisus când a fost batjocorit, înainte de a fi răstignit. Este o poveste foarte interesantă. Când ziua de 25 martie cade în vinerea mare a catolicilor, spinul se umezeşte ca şi cum ar fi îmbibat în sânge. Această minune s-a întâmplat şi anul acesta, seara pe la ora 20:30.
- În faţa criptei se află o superbă icoană veche a lui Nicolae…
- Este vorba despre o icoană din argint, ce datează din secolul al XIV-lea, singurul obiect original ce s-a păstrat de la începuturile basilicii, dăruit de un ţar din Serbia. Icoana este remarcabilă prin faptul că, în partea de sus, Sfântul este înconjurat de Iisus şi de Preacurata Fecioară, pentru că atunci când a fost aruncat în temniţă de Împăratul Constantin, la Sinodul I Ecumenic, i-au fost luate şi semnele arhiereşti, dar în închisoare, în timpul nopţii, i s-a arătat Maica Domnului şi Mântuitorul, care i-au redat omoforul şi Evanghelia, iar în partea de jos se află ţarul şi ţarina.
„Multe femei, care testate medical nu puteau face copii, s-au rugat acestuia şi au rămas însărcinate”
- Ce oraşe mai găzduiesc moaştele Sfântului?
- Din câte ştiu, părticele din osemintele Sfântului Nicolae se mai găsesc la Friburg, în Elveţia şi la Veneţia.
- Pe cine ocroteşte Sfântul Nicolae?
- Sfântul Nicolae este foarte iubit de lume, şi poate de aceea el îi ocroteşte pe toţi, credincioşi, copii, necăsătoriţi, monahi, marinari, pescari sau hoţi. Dacă omul are puţină credinţă, restul pune Dumnezeu.
- Minunile din timpul vieții Sfântului Nicolae sunt cunoscute. Ce mărturii ale credincioșilor v-au impresionat cel mai mult de-a lungul vremii?
- Am primit atât de multe scrisori-mărturii că aş fi putut scrie o carte. Multe femei, care testate medical nu puteau face copii, s-au rugat acestuia şi au rămas însărcinate. Cunosc trei preotese care au primit semn. Au venit aici copii care nu puteau să vorbească, şi acum sunt sănătoşi. Este şi cazul unui micuţ de la Roma care era în comă. Au venit părinţii la Bari şi au atins o hăinuţă de-a băieţelului de mormântul Sfântului. După doar o lună m-au sunat părinţii că şi-a revenit copilul. M-a uimit și o familie cu gemeni în vârstă de 2 ani care nu vorbeau. I-am chemat şi le-am dat din Sfântul Mir, şi problema s-a rezolvat. O altă minune am văzut-o cu propriii ochi într-un an la Sfântul Nicolae, când un tânăr dintr-un grup de ruşi, care urla ca posedat, s-a potolit atunci când a coborât la mormântul Sfântului. Sfântul Nicolae nu stă degeaba. Numai credinţă să aibă oamenii.
„Eu cu Sfântul am o relaţie specială, intimă“
- Ce planuri de viitor aveți?
- În mare, cam tot ce mi-am dorit, am realizat. Sfântul Nicolae a răspuns cu milă în tot ce i-am cerut. Eu cu Sfântul am o relaţie specială, intimă. Mă duc la mormânt şi vorbesc puţin cu el, apoi plec. Când am vrut să cumpăr locaţia pentru parohie, de exemplu, şi umblam după aprobări, toate se rezolvau în ziua de joi, pentru că atunci se citeşte acatistul Sfântului. Mai am patru-cinci ani, ies la pensie şi vreau să mă întorc acasă, în România, unde intenţionez să înfiinţez un centru pentru copiii cu probleme, fără familii şi să mă dedic lor. Până atunci, însă, îmi doresc ca lângă biserica românească de la Bari să fac un muzeu catehetic, cu obiecte de cult ortodox. Sunt extrem de bucuros că am deschis, împreună cu un preot catolic, un centru de recuperare pentru reabilitarea adolescenţilor până la vârsta de 18-19 ani care au probleme cu drogurile sau cu legea. Timp de 15 ani am lucrat cu persoanele dependende de droguri. Anul trecut am primit o clădire frumoasă de la o credincioasă în vârstă de 94 de ani și am creat acolo un centru pentru copiii cu probleme în familie, care poartă chiar numele donatoarei, doamna Maria Lanzolla, unde avem în îngrijire micuţi mauritiani, italieni sau români. I-am făcut inaugurarea anul trecut, dar l-am deschis în ianuarie anul acesta. Dorinţa mea mare este ca atunci când îmi voi încheia misiunea, cel mai bun patron din lume, Dumnezeu, să fie mulţumit de mine, slujitorul Său umil…
- Cum au fost începuturile dumneavoastră în Italia, părinte?
- Am ajuns cu o bursă de studii, la recomandarea Preafericitului Patriarh Daniel, care mi-a fost profesor la Universitatea din Geneva. Prima parohie din Roma am organizat-o eu, apoi am amenajat o capelă la Accademia da Romania şi slujeam acolo, iar după ce am dat doctoratul, am înfiinţat parohia de la Bari. Mai la sud de Bari, am făcut şi prima mănăstire românească ortodoxă din Italia, la Benevento. Dar am ales să rămân la Bari, pentru că Sfântul nu m-a mai lăsat să plec de aici. Am slujit la Basilica Sfântului din 1983 până în anul 2007, apoi am fost la San Gregorio în Biserica Accanto până acum un an şi jumătate, când am deschis Centrul pastoral care are hramul Sfânta Treime şi Sfântul Nicolae.
„Sfântul“ a fost adus de la vapor cu Poliţia
- Ce minunăţii ortodoxe aveţi în parohia pe care o slujiţi cu atât de multă credinţă?
- Icoana mare de la intrare care îl reprezintă pe Sfântul Nicolae a fost făcută la Moscova şi prezentată la o expoziţie de icoane. O persoană a văzut-o atunci şi i-a spus Sfântului: „Nicolae, vezi că tu trebuie să ajungi la Bari”, apoi s-a dus la organizatorul vernisajului şi l-a rugat să-i ofere lui icoana dacă nu o va cumpăra nimeni. Culmea este că, deşi toată lumea admira această minunăţie, nimeni nu a achiziţionat-o. Aşa a ajuns la mine acum vreo patru-cinci ani, chiar în ziua de 9 mai. Icoana a fost adusă la Bari cu un vapor şi, din port până la parohie, trebuia transportată cu o dubiţă. Numai că în această zi oraşul era închis, toată circulaţia blocată şi nu exista altă soluţie decât să se discute cu Poliţia, să li se explice situaţia, că icoana trebuie să ajungă la biserică, la părintele Mihai. Oamenii legii au fost înţelegători, au luat două motociclete şi au mers înaintea dubiţei, şi astfel au adus-o încet, încet, mergând printre pietoni. În anul următor a venit din nou aceeaşi persoană şi am observat că tot măsura icoana cu ruleta. M-am gândit atunci că vrea să mi-o ia. Când colo, omul voia să-i facă un suport din lemn, pe care l-am primit al treilea an, tot în ziua de 9 mai. Mai am la parohie o icoană a Maicii Domnului de o frumuseţe rară, o reproducere de la Muntele Athos a unei icoane făcătoare de minuni din secolul al XVI-lea, care mi-a fost oferită de o doamnă, care a transportat-o cu avionul, dar nu a pus-o la cală. A preferat să plătească mai mult pe bilet doar ca să aibă grijă de ea tot drumul. Şi am aşezat-o la loc de cinste în biserică, iar în faţa ei am pus o orhidee mov, care, tot aşa, mi-a fost oferită de o credincioasă. Când am aşezat-o lângă icoană, era mai mult ofilită. Dar ce să vezi? Cum a ajuns lângă Precurata, orhideea a „înviat”, cu toate că nu este lumină în încăpere. Nu ştiu care se simte mai bine: Maica Domnului lângă floare sau floarea lângă Maica Domnului. Mai am o altă icoană a Sfântului Nicolae făcută în lemn şi ferecată în argint, în posesia căreia am intrat încă de când slujeam la San Gregorio. Mi-amintesc un episod bucurător legat de această icoană. Un preot şi soţia sa, care nu puteau avea copii, au venit din România să se roage Sfântului şi, după ce au participat la Sfânta Liturghie, au filmat icoana. Când au ajuns acasă, au observat că pe imaginea Sfântului Nicolae cădea o rază de soare şi o lumină. Asta în condiţiile în care în biserică era semiîntuneric. Se întâmpla în luna decembrie. Trei luni mai târziu, în martie, m-a sunat preoteasa şi mi-a dat o veste nemaipomenită: urma să aducă pe lume o fetiţă, botezată, bineînţeles, Nicoleta.