de Carmen Ciripoiu
Aruncate în mare, pescuite și îngropate în taină în Insula Halki, osemintele lui Constantin Brâncoveanu, cel mai de seamă dintre voievozii români, și-au găsit în sfârșit liniștea la Biserica Sfântul Gheorghe Nou din Capitală. Din inima Bucureștiului, de la kilometrul zero, domnitorul, care a ales să înfrunte moartea senin, păstrându-l drept stăpân al sufletului doar pe Iisus, ne învață clipă de clipă cea mai frumoasă lecție: cea a credinței.
Închisoarea Yedikule, locul celui mai mare măcel din istorie
Sinistra fortăreață bizantină de pe malul Mării Marmara a țintuit între zidurile ei unele dintre cele mai înalte figuri ale istoriei României, de la Petru Cercel, Vasile Lupu, Mihai Racoviță, stolnicul Constantin Cantacuzino. Dar Yedikule este locul celei mai cumplite, mai sângeroase și mai înfiorătoare tragedii: moartea voievodului martir Constantin Brâncoveanu. La Yedikule, după ce au stat închiși sub pământ, în așa-numita Groapă a Sângelui, la 15 august 1714, chiar în ziua în care împlinea 60 de ani, domnitorul împreună cu cei patru fii ai săi și cu visternicul Enache Văcărescu au fost duși în Chioșcul mării din apropierea Seraiului. Erau îmbrăcați în cămăși albe, cu picioarele goale și cu capetele descoperite, ferecați în lanțuri. „Fiii mei, fiți curajoși!”, își îndemna Brâncoveanu feciorii. Apoi, pe rând, Constantin, Ștefăniță, Radu au fost decapitați în fața tatălui. Mateiaș, în vârstă de doar 14 ani, a cerut îndurare. Dar Brâncoveanu nu a acceptat să i se lase viața în schimbul lepădării de Iisus. La rândul său, domnitorul a murit demn, ca un erou din poemele Eladei. Însângeratele trupuri ale Brâncovenilor au fost aruncate în Bosfor, ca să li se șteargă orice amintire, iar capetele, purtate în vârful sulițelor prin Constantinopol. Un tată a murit înotând în sângele întregii sale familii, dar păstrându-și credința în tot ce avea mai de preț: Iisus.
Înjunghiați ca niște miei
Sângerosul măcel le-a distrus sufletul creștinilor din Constantinopol și i-a făcut să lăcrimeze până și pe musulmanii din cetate. Deși nimeni nu avea curaj să treacă peste ordinele sultanului, niște pescari necunoscuți au sfidat puterea semilunii și au scos trupurile din apă și le-au îngropat la Mănăstirea Panagia Kamariotissa din Insula Halki, unde Brâncoveanu făcuse numeroase danii de-a lungul timpului. „S-a aprins astăzi pentru iubitorii de praznice un sfeşnic cu cinci lumânări, ce-i luminează pe credincioşi cu cinci raze de lumină, al lui Brâncoveanu cu fiii lui. Ca nişte miei au fost junghiaţi de mâna călăilor, viteji biruitori ai lui Hristos şi inimoşi mucenici”. Așa sună un canon de rugăciune pe care un mitropolit al Patriarhiei Ecumenice din Constantinopol, Calinic al Heracleei, l-a făcut la câțiva ani după moartea lui Constantin Brâncoveanu și a celor patru fii ai săi. Șase ani mai târziu, doamna Marica, soția voievodului Constantin, a plătit bani grei ca să dezgroape osemintele bărbatului său și să le aducă în țara pe care acesta a slujit-o cu atât de multă credință. Totul s-a desfășurat în mare taină, ca nu cumva ucigașul lui Brâncoveanu, sultanul Ahmed al III-lea, să afle. După ce osemintele lui Brâncoveanu au fost depuse la Biserica Sfântul Gheorghe Nou, doamna Marica a pus deasupra mormântului o lespede pe care nu exista niciun înscris. Și peste moartea singurului domnitor martir s-a lăsat tăcerea. Doamna Marica a lăsat însă un singur semn, nesemnificativ pentru multă lume și descoperit după două veacuri: o candelă pusă peste lespede.
Martoră peste veacuri
Anii au trecut, și mult s-au nevoit urmașii lui Brâncoveanu să descopere misterul morții domnitorului. Dar nu a fost cu putință până în anul 1914, când Nicolae Iorga a cerut să fie organizată comemorarea a 200 de ani de la moartea lui Constantin. A fost ales ca loc al cinstirii voievodului Mănăstirea Hurezi, unde au fost prezentate și obiecte de artă brâncoveană, printre care și o candelă descoperită în Biserica Sfântul Gheorghe Nou, care rămăsese intactă după ce un incendiu devastator se abătuse asupra sfântului lăcaș. Era candela doamnei Marica, astfel deslușindu-se misterul moaștelor lui Constantin. Pe un mic epitaf așezat pe candelă, Marica a scris cu litere chirilice: „Această candelă, ce s-au dat la Sveti Gheorghie cel Nou, luminează unde odihnesc oasele fericitului Domn Io Costandin Brâncoveanu Basarab Voievod şi iaste făcută de Doamna mării sale Mariia, carea şi Măriia sa nădăjduiaşte în Domnul, iarăşi aici să i să odihnească oasele. Iulie, în 12 zile, leat 7228 (1720)”.
Puterea salvatoare a moaştelor
După cutremurul din 1977, dictatorul Nicolae Ceaușescu a hotărât să demoleze Biserica Sfântul Gheorghe Nou. Era peste puterea sa să accepte că în buricul Capitalei se află moaștele singurului domnitor martir. Și mult s-au nevoit atunci iubitorii credinței și rugăciunile nu au contenit. În final, biserica a rămas în picioare, iar lumea spune că ce a salvat-o au fost însăși moaștele ctitorului ei, Constantin Brâncoveanu.