Main menu

header

de Claudia Stan

- Este singurul lăcaş de cult din lume ce a fost ridicat unei tinere moarte în ziua cununiei

Biserica Flămânda din oraşul Câmpulung (Argeş) are hramul Adormirea Maicii Domnului şi este una dintre minunăţiile arhitecturale ale ţării. Amplasată într-un cadru de basm, pe Dealul Flămânda, bisericuţa este învăluită în misterul poveştilor ce i-au scris istoria.

Schitul fetelor sărace
Lăcaşul sfânt a fost construit pe Dealul Flămânda, biserica primind acelaşi apelativ. Numele le-au fost date din timpul domniei lui Negru-Vodă (1215-1241) şi face referire la faptul că, urcând acest deal, domnitorul a flămânzit. Construită prin 1200, biserica se află şi azi în picioare, fiind aşezată între ziduri de piatră, ca o fortăreaţă. La scurtă vreme după ce lucrările au fost finalizate şi glasul clopotului a cântat prima oară, biserica a fost numită „Schitul mireselor”, căci aici veneau să se călugărească fetele prea sărace pentru măritiş. Structura lăcaşului sfânt este impunătoare, fiind cioplită în piatră. De asemenea, turla, zidurile, catapeteasma şi stranele au fost realizate tot din blocuri de piatră. Pictura este realizată în stil neobizantin, cuprinzând scene din Biblie.

Rugămintea din vis
Din cauza calamităţilor naturale, dar şi a războaielor, schitul îşi pierduse strălucirea, dar avea să renască datorită unei jertfe umane. „Flămânda este singura biserică din lume ce a fost ridicată unei mirese moarte”, ne povesteşte preotul Marian Diniţoiu, parohul acestui aşezământ. Dar care este povestea tragediei? „La 24 septembrie 1936, fiica Elenei Luiza Ştefănescu şi a boierului Gheorghe Ştefănescu, Margareta, şi-a pierdut viaţa. Tânăra se întorcea de la cununia religioasă din Bucureşti în Câmpulung, însoţită de părinţii săi şi de soţul său. Din păcate, în localitatea Găeşti, automobilul în care se afla mireasa s-a ciocnit violent cu un camion. La numai 26 de ani, Margareta şi-a pierdut viaţa îmbrăcată în rochia de mireasă, ceilalţi pasageri scăpând teferi. Singura fiică a celor mai bogaţi oameni din acel ţinut s-a stins în urma accidentului, fiindu-i luată jugulara”, ne mai povesteşte parohul. Trupul neînsufleţit al miresei a fost înmormântat la Cimitirul Bellu din Capitală, în rochia pe care se mai puteau vedea urmele de sânge de la accident. La puţin timp după înmormântare, boierul şi-a visat fiica implorându-l: „Nu mă lăsa singură în Bucureşti! Fă-mi o casă pe deal şi adu-mă înapoi, la Câmpulung!”.

Margareta Ştefănescu, mireasa ocrotitoare
În memoria fiicei sale, Gheorghe Ştefănescu ridică Biserica Miresei pe Dealul Flămânda. Fiecare piatră aşezată şi obiect de cult au fost asigurate în totalitate de boier, fără a avea vreo pretenţie bănească de la autorităţi. Meşteri italieni şi cunoscutul arhitect George Matei Cantacuzino au înălţat biserica înainte de începerea celui de-al doilea război mondial. Rămăşiţele pământeşti ale tinerei mirese au fost deshumate şi aşezate în noua casă de pe deal, exact cum îi cerea în vis tatălui ei. Alături de Margareta au fost înmormântaţi ulterior şi părinţii acesteia, ale căror oseminte se află şi astăzi în Biserica Miresei.

Cupluri unite pe vecie
În ziua în care rămăşiţele Margaretei au fost aduse în parohie, în anul 1940, preoţii au ţinut o slujbă conform obiceiului creştinesc. Sfântul lăcaş este un loc binecuvântat de Dumnezeu, localnicii şi preotul paroh al bisericii afirmând că niciun cuplu care şi-a unit destinele în acest loc nu a ajuns în pragul divorţului. Tânăra mireasă ocroteşte tinerii căsătoriţi, pentru ca măcar aceştia să simtă bucuria căsniciei de care ea nu a avut parte. Construită din lacrimile miresei moarte, biserica sfinţeşte legământul nupţial al copiilor lui Dumnezeu. „Mireasa este considerată apărătoarea tainei cununiei. Din anul în care rămăşiţele pământeşti ale Margaretei au fost aduse în acest sfânt lăcaş nu ne-am mai confruntat cu divorţuri”, încheie părintele paroh.

Acatiste pentru mariaj

Tinerii căsătoriţi care doresc să fie ocrotiţi de aripile de înger ale miresei pot trimite acatiste, însoţite de o sumă modestă, către Biserica Miresei la adresa: Preot Paroh Marian Diniţoiu, Parohia Flămânda, Strada Emilian Paveliu, nr. 5, bloc 4, sc. A, apartament 3, cod 115100, Câmpulung Muscel, judeţul Argeş. Părintele poate fi contactat la numerele de telefon: 0762/200.241 şi 0744/185.962. Cei care doresc să ajute la reconstrucţia bisericii - deteriorate în timp - sunt rugaţi să ia legătura cu parohul Marian Diniţoiu.