de Carmen Ciripoiu şi Sorin Dumitrescu
Mereu alungat și hulit, a ales să poarte crucea chinuiților și păcătoșilor, predicând fără încetare, desculț, cu capul descoperit și încins cu o funie. Chiar dacă povestea părintelui Nil Dorobanțu a fost ascunsă multă vreme, acesta a rămas unul dintre diamantele Ortodoxiei românești, minunile „Nebunului” care a înfruntat comunismul uimind și acum întreaga omenire.
„Cu ochii mei L-am văzut pe Dumnezeu”
„Eu sunt dator să strig sus și tare ce am experimentat științific, controlabil, real, cu ochii mei L-am văzut pe Dumnezeu, cu urechile mele am auzit cuvântul Lui”. Așa a sunat una dintre impresionantele mărturisiri ale părintelui Nichifor Nil Dorobanțu, un mare român, un mare înțelept, un mare monah, un mare necunoscut. Decenii la rând, în România s-a făcut tot ceea ce a fost omenește posibil pentru ca acest preot să fie discreditat, batjocorit, totul pentru ca numele său să fie uitat pentru totdeauna. Și asta pentru că harul său a pus întotdeauna în pericol comunismul. Cei care l-au cunoscut pe părintele Nil l-au perceput întotdeauna ca pe liant între ei și Dumnezeu și-i simt și acum ajutorul, chiar dacă părintele a plecat de mult la Ceruri. Și nu are cum să fie altfel, pentru că părintele se spune că a avut o inimă atât de mare, încât ar fi putut adăposti în ea oricâți, oricând și pe oricine. Și asta pentru că și-a iubit în egală măsură și prietenii, și dușmanii.
A purtat păcatele unei epoci dezumanizante
Părintele Nil Dorobanțu a văzut lumina zilei la 1 august 1920, în județul Mehedinți, satul Crainici, dintr-o familie modestă de olteni și a beneficiat de o educație aleasă. A făcut primele trei clase în satul natal, iar clasa a IV-a a terminat-o în București, la școala primară a sectorului Ateneul Popular, unde l-a avut coleg pe Regele Mihai, apoi a urmat cursurile Colegiului Sfântul Sava și ale Liceului Militar Alexandru Ioan Cuza din Craiova. După ce a terminat școala militară a primit gradul de sublocotenent și a împărtășit cariera militară asemenea unchiului său, cunoscutul general Gheorghe Dorobanțu. Dar acest lucru nu a fost însă pe sufletul său, și drept urmare Nil Dorobanțu a absolvit ulterior Teologia, Filosofia, Literele, dar și Dreptul, toate cu magna cum laude. Considerat un geniu, acesta a cunoscut nu mai puțin de 12 limbi străine, și-a dat doctoratul cu marele Dumitru Stăniloaie, iar de-a lungul vieții nimeni nu l-a văzut vreodată mâncând sau dormind.
Ortacul lui Arsenie Boca
Părintele Nil Dorobanțu a citit cursiv de-a lungul vieții în sanscrită, ebraică, greacă și latină, a citit înscrisul original al operelor tuturor geniilor, a studiat materialismul dialectic ca să poată răspunde ateismului. Ar fi putut să ajungă orice, însă toată știința a pus-o la picioarele lui Hristos. Pasul decisiv l-a făcut atunci când l-a întâlnit pe părintele Arsenie Boca, așa cum frumos a mărturisit: „Arsenie era văzător cu duhul și-mi zicea ortacul. M-a chemat la el din mijlocul a sute de oameni. Avusese descoperire despre mine în 1945, în martie, în săptămâna a doua din postul Paresimilor. Mâncând pâinea cea binecuvântată de Arsenie, am simțit un curent mistic ce m-a transformat”. Și a ales drumul călugăriei, preferând asceza, pentru că doar prin aceasta l-a putut atinge pe Domnul atotputernic. După ce a fost hirotonit ieromonah la Mănăstirea Florești - Huruiești, părintele Nil a pornit într-o călătorie de inițiere și a predicat în biserici, în mănăstiri, dar și în sate și chiar în sălbăticia pădurilor. Dar faima sa a atras furia Securității, care l-a acuzat că răscolește lumea: „M-ați făcut să devin nebun ca să mă laud singur, să propovăduiesc ce-am suferit pentru Dumnezeul meu în timp ce voi mă huliți și mă considerați ca o ciumă”. Tot restul vieții sale, Nil a umblat întotdeauna desculț, purtând o rasă extrem de veche și încinsă cu o funie și o cămașă de câlți, ori de câte ori a primit vreun obiect de îmbrăcăminte l-a dăruit imediat unui sărac și a împărtășit întotdeauna dintr-un sfânt potir de lemn.
„Apărea și dispărea ca un meteor”
„Am predicat apocaliptic, am predicat în Iad, am avut predici de nopți întregi, în fiecare noapte ca la Înviere, de plângeau pereții”. Securitatea a vrut să-l ducă la anchetă de multe ori, dar până să se lase prins, părintele Nil le-a demonstrat comuniștilor că puterile lor nu le vor depăși niciodată pe ale Domnului. Când a fost arestat, doi polițiști l-au legat cu lanțurile, însă acestea s-au desfăcut singure, și părintele a scăpat. Această minune și multe altele au fost confirmate chiar de foștii agenți în rapoartele întocmite: „Apărea și dispărea ca un meteor”. Umilit de Securitate, înjosit și batjocorit în ultimul hal, la 27 martie 1977, părintele Nil s-a stins din viață și a fost îngropat în cimitirul din Crainici. După mulți ani de la înmormântarea sa, sicriul părintelui Nil a fost găsit gol. Unde au dispărut osemintele? Cine să le fi scos, în condițiile în care placa groasă care a acoperit mormântul a fost intactă? Să-l fi furat Securitatea? Și dacă da, atunci cum? Nimeni nu a putut până în acest moment să descopere misterul. Dar dacă părintele Nil a fost un sfânt? Asta doar Dumnezeu poate să știe...
„Oamenii m-au văzut înălţat de la pământ la lumină“
Despre părintele Nil s-a tot vorbit că a trăit întocmai cum a făcut-o însuși Mântuitorul și a avut o parte din darurile Lui. Mulți dintre cei care au participat la slujbele oficiate de sfântul desculț au afirmat că nu de puține ori lumânările s-au aprins singure, alții l-au văzut aureolat sau când i-au sărit scântei din palme atunci când s-a aflat în rugăciune, ba chiar unele maici de la Mănăstirea Măgura Ocnei au spus că l-au surprins în livada mănăstirii când a levitat, ridicându-se de la pământ mai mult de un metru… Lucru recunoscut de însuși marele Nil Dorobanțu: „Oamenii m-au văzut înălțat de la pământ la lumină prin levitații, revelații și inspirații, Hristos îmi vorbea”. S-a crezut că a fost lipsit de orice păcat, întrucât putea să dispară și să apară fără să fie văzut de nimeni. Un înger pământesc, asemenea Sfântului Ioan Botezătorul. Și a mai avut un dar incredibil: a văzut dincolo de oameni, de gândurile lor. Se spune că nu era nevoie ca să se apropie cineva de el, pentru că știa ce greutate îi apasă omului sufletul.