Main menu

header

cotnari wide

634 26 1de Luana Mare

Una dintre bisericile cu mare căutare printre credincioşii ortodocşi, Biserica „Sfântul Antonie” Curtea Veche din Bucureşti, primeşte la 4 iulie moaştele Sfântului Antonie cel Mare, părintele monahismului, unul dintre sfinţii care mijlocesc îndeplinirea dorinţelor celor care se roagă cu credinţă. Preţioasele moaşte au fost primite în dar de la abaţia din Grenoble, locul unde sălăşluiesc de aproape 1.000 de ani. La 4 iulie, racla cu moaştele Sfântului, confecţionată la Atelierele Patriarhiei Române, va fi aşezată în Biserica „Sfântul Antonie cel Mare” Curtea Veche din Bucureşti, moment ce va fi marcat printr-un eveniment special în cadrul Bisericii Ortodoxe Române. Despre aducerea acestor moaşte la Bucureşti ne-a vorbit părintele Gheorghe Zaharia, preotul paroh al Bisericii „Sfântul Antonie cel Mare” .

„Cea mai veche biserică din Bucureşti păstrată intactă”

- Este adevărat că biserica a avut protecţie divină de-a lungul vremii?

- Biserica a fost închinată de la început Maicii Domnului, întrucât a primit de la ctitorii ei hramul „Buna Vestire”, iar după 1847 a intrat şi sub ocrotirea Sfântului Antonie cel Mare. Tocmai de aceea putem spune că biserica noastră a fost şi rămâne sub ocrotire divină. Biserica este considerată cea mai veche din Bucureşti, fiind ctitorită de Domnul Ţării Româneşti Mircea Ciobanul în cea de-a doua parte a domniei sale, la anul 1559. Lăcaşul a fost afectat de-a lungul vremii de incendii, cutremure şi de multe transformări arhitecturale. În 1715, când Ştefan Cantacuzino a mărit biserica, s-a restaurat catapeteasma şi s-a refăcut pictura în totalitate. Din nefericire, pictura-frescă din timpul lui Mircea Ciobanul, precum şi cea din vremea lui Ştefan Cantacuzino nu s-au păstrat decât în câteva fragmente. Arhitectura originală a bisericii a suferit transformări substanţiale pe vremea lui Constantin Mavrocordat, care a construit încă două paraclise, unul în stânga şi altul în dreapta, constituind astfel trei altare unite. Ulterior, constatându-se inutilitatea lor, au fost demolate. Astăzi, existenţa celor două paraclise este marcată în pardoseala dimprejurul bisericii. Incendiul cel mare în Bucureşti, din primăvara anului 1847, când a ars o parte importantă din Bucureşti, a afectat parţial şi biserica noastră. După incendiu, biserica a fost repictată, catapeteasma, executată din nou, iar la exterior s-au efectuat lucrări de restaurare în stilul neogotic. În perioada interbelică, Nicolae Iorga, revoltat de aspectul ciudat al bisericii, care nu făcea parte din stilul arhitectural bisericesc românesc, a cerut imperios „Direcţiei Monumentelor Istorice” să intervină de urgenţă şi să aducă biserica la forma iniţială. Până în 1936, s-au executat lucrări importante de restaurare, biserica fiind adusă la forma de acum.

„Icoana făcătoare de minuni a scăpat dintr-un incendiu nimicitor”

- Când a fost descoperită icoana făcătoare de minuni a Sfântului Antonie?

- Lângă biserica voievodală se afla o bisericuţă din lemn, în curtea unei pulberării. Aceea, închinată Sfântului Antonie cel Mare, a ars în întregime în incendiul din 1847. Din ruinele sale, în chip minunat, a fost salvată o icoană a Sfântului Antonie, care a fost dusă în Biserica Sf. Gheorghe Vechi, unde se află şi astăzi la închinare. Icoana actuală a Sfântului Antonie din biserica noastră, în faţa căreia atâţia credincioşi îşi găsesc alinarea şi împlinirea rugăciunilor, a fost adusă odată cu primirea celui de-al doilea hram, imediat după incendiul cel mare. De aceea, se crede că şi această icoană a Sfântului Antonie cel Mare fost scoasă tot din ruinele rămase după incendiu. Icoana e aşezată, actualmente, spre închinare în biserică, în partea dreaptă.

- Cum s-a întâmplat ca părticele din moaştele Sfântului Antonie cel Mare, venerat de mulţi români ortodocşi, să ajungă la această importantă ctitorie?

- De când am venit la biserica aceasta, ca paroh, am avut un oarecare regret că lăcaşul nu beneficiază de prezenţa unor sfinte moaşte. Şi m-am obişnuit cu ideea că moaştele Sfântului Antonie nu ar exista, având în vedere scrierile lăsate încă de la Sfântul Atanasie. Acesta a spus că Sfântul Antonie cel Mare a lăsat legământ ca trupul său să fie îngropat de ucenicii săi într-un loc tainic. Din acest motiv am încercat să fac demersuri pentru aducerea la biserică a moaştelor altor sfinţi. În acest sens am rugat anumite persoane care aveau posibilitatea să-mi împlinească acest gând. Astfel, anul trecut, în luna iulie, Prea Sfinţitul Episcop Timotei, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, dimpreună cu părintele protosinghel Onufrie Cotos, de la Mănăstirea Radu Vodă, mi-au împlinit această dorinţă, mijlocind primirea unui fragment din moaştele Sfântului Miron, Episcop de Creta, prăznuit la 8 august. Cu ocazia acestei întâlniri, am primit informaţia preţioasă că moaşte ale Sfântului Antonie cel Mare s-ar afla undeva într-o mănăstire lângă Grenoble, în Franţa.

- Cum i-aţi convins pe călugării francezi să ofere unei biserici din România părticele din moaştele Sfântului Antonie, atât de venerat la noi?

- Nu eu am făcut solicitarea şi n-aş fi putut face un demers aşa de important, dar am cules informaţii referitoare la mănăstirea din Franţa, la felul în care au ajuns moaştele Sfântului în biserica respectivă, am făcut un istoric sumar, pe care l-am înaintat Părintelui Patriarh Daniel, cerând binecuvântarea de a solicita un fragment din Sfintele Moaşte pentru biserica noastră. Deci, eu am fost doar cu iniţiativa. Acesta a analizat-o cu multă atenţie, a solicitat un studiu asupra acestor moaşte, despre care în România nu se ştia până acum că există. La rugămintea mea, părintele prof. univ. dr. Constantin Pătuleanu s-a angajat să întocmească acest studiu, în urma căruia Părintele Patriarh a aprobat începerea demersurilor pentru obţinerea unui fragment din Sfintele Moaşte, apoi a înaintat scrisoare în acest sens, delegând pe Înalt Prea Sfinţitul Părinte Iosif, Mitropolitul Europiei Occidentale şi Meridionale, să mijlocească obţinerea Sfintelor Moaşte de la Episcopia de Grenoble.

„Racla de argint cu părţi din Sfânt este purtată în procesiune la 4 iulie”

634 26 2- Patriarhia Română a oferit ceva în schimbul lor?

- Solicitarea noastră de a primi un fragment din Sfintele Moaşte a găsit multă înţelegere la Episcopul de Grenoble, care a oferit în dar Sfintele Moaşte, din deosebită dragoste şi apreciere atât faţă de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, cât şi faţă de Înalt Prea Sfinţitul Mitropolit Iosif.

- Unde se află acum Sfintele Moaşte aduse în ţară?

- Acestea au ajuns în România la 27 aprilie 2017, iar acum se află într-o raclă de argint, aşezată în Paraclisul Sf. Mare Mucenic Gheorghe, din reşedinţa patriarhală. În data de 4 iulie, la ora 17:00, se face sfinţirea raclei, în prezenţa membrilor Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române şi apoi sunt aduse la Biserica Curtea Veche din Bucureşti cu un sobor de preoţi condus de Înalt Prea Sfinţitul Mitropolit Iosif. Racla cu Sfintele Moaşte rămâne în biserică, spre veşnică închinare şi spre ocrotirea tuturor credincioşilor.

„Marţea se citeşte şi acatistul Sfântului”

- Unde a fost executată racla?

- Racla e lucrată cu mare grijă la atelierele Patriarhiei Române de la Mănăstirea Pasărea. Maicile sunt specialiste în lucrări de asemenea valoare. Racla va fi o bijuterie spirituală, dar şi o piesă de artă de mare valoare şi va fi aşezată la loc de cinste în biserică.

- De ce s-a ales ziua de marţi atât pentru aducerea moaştelor, cât şi pentru rugăciunile la Sfântul Antonie cel Mare?

- Marţea este închinată sfinţilor cuvioşi şi, mai ales, Sfântului Ioan Botezătorul. Biserica noastră a dedicat această zi cinstirii Sfântului Antonie cel Mare, în care credincioşii să se roage. Este adevărat că tradiţia aceasta s-a format în timp, şi nimeni nu poate să spună de când s-a împământenit. Rugăciunea către Sfântul Antonie este atât de benefică, încât nici nu ne putem închipui. În ziua de marţi citim şi acatistul Sfântului Antonie cel Mare.

„Minunile ce se săvârşesc la icoana Sfântului Antonie se petrec, mai ales, prin puterea Sfântului, dar şi prin rugăciunile fierbinţi înalţate de credincioşi cu multă dragoste, evlavie şi smerenie“

Dorinţele se împlinesc după nouă slujbe citite în zilele de marţi

Curtea Bisericii Sfântului Antonie cel Mare, din Centrul Vechi, devine neîncăpătoare în fiecare marţi, după ce sute de credincioşi, tineri şi vârstnici, vin să se roage pentru sănătate, pentru linişte în familie, pentru spor în casă, pentru împăcare cu duşmani sau pentru depărtarea lor, fie pentru reuşite la şcoală sau la locul de muncă, fie pentru găsirea sufletului-pereche. Obiceiul este ca fiecare să lase un acatist şi să se roage la icoana făcătoare de minuni a Sfântului Antonie cel Mare timp de nouă marţi la rând, iar dorinţele de bine îşi găsesc rezolvarea. În a zecea marţi, credincioşii aduc drept mulţumire produse alimentare (ulei, pâine, vin, făină), care sunt sfinţite. Unele dintre aceste alimente rămân la lăcaşul sfânt, care în baza protocolului parohiei cu departamentul social al Protoieriei Sector 3 Capitală, sunt dăruite nevoiaşilor. Anual, pe această cale, sunt dăruite sărmanilor aproximativ 17 tone de alimente.

Părintele profesor Constantin Pătuleanu descifrează pentru credincioşii români secretele descoperirii moaştelor: „Sfântul a lăsat prin legământ să i se ascundă trupul în mormânt tăinuit“

Despre felul în care moaştele Sfântului Antonie cel Mare au fost descoperite ne-a vorbit părintele prof. univ. dr. Constantin Pătuleanu, cel care a realizat un studiu amplu pe tema acestui sfânt atât de iubit şi de venerat în România. Ascuns în pustiul Egiptului, transferat apoi în Alexandria, mai târziu la Constantinopol şi aşezat, în urmă cu 1.000 de ani, lângă Grenoble, în Franţa, trupul Sfântului Antonie cel Mare a fost ascuns din faţa năvălitorilor musulmani şi a fost tăinuit după dorinţa sa, astfel încât puţini ştiu astăzi de existenţa acestor moaşte păstrate peste veacuri într-o abaţie franceză.

„S-a nevoit în pustiu de la 35 de ani până la 105”

634 26 3- Când şi unde a trăit Sfântul Antonie cel Mare?

- Sfântul Antonie cel Mare s-a născut în anul 251, în Egiptul de Mijloc, în localitatea Coma, dintr-o familie creştină. După moartea părinţilor săi a vândut toate moştenirile ce-i reveneau şi le-a împărţit săracilor. Apoi a început să practice asceza, nu departe de casa părintească, cea în care s-a născut, dar de care s-a îndepărtat cu vremea, astfel că la 35 de ani el trăia într-o fortăreaţă, pe malul drept al Nilului. Locul acela se numea „Muntele din Afară”, din regiunea Pispir, iar Antonie a rămas acolo în nevoinţă aproape 20 de ani. A format foarte mulţi ucenici. A trecut la Domnul în anul 356, la vârsta de 105 ani, pe Muntele Colzim, cunoscut şi ca „Muntele Dinăuntru”, aproape de Marea Roşie.

- De ce a fost ascuns trupul Sfântului?

- A fost înmormântat de doi dintre ucenicii săi într-un loc tainic. El şi-a dorit asta, pentru că era împotriva cinstirii trupului celui decedat, aşa cum era obiceiul locului în Egipt. Viaţa sa a fost scrisă de Sfântul Atanasie cel Mare. „Egiptenii au obiceiul să facă slujbă pentru trupurile celor credincioşi şi mai ales pentru ale sfinţilor martiri. Să le înfăşoare în giulgiu, dar să nu le ascundă sub pământ, ci să le aşeze pe nişte pături, să le păstreze în case la ei, socotind că prin aceasta îi cinstesc pe cei plecaţi”, scria Atanasie cel Mare. Antonie spunea că nu e nici drept, nici cuvios acest lucru şi că trupurile trebuie să stea în morminte, dându-L exemplu pe Domnul Iisus Hristos, care a stat cu trupul în mormânt trei zile, până la Învierea Sa. El a lăsat un testament ucenicilor să fie înmormântat într-un loc ascuns, astfel ca nimeni să nu-l dezgroape.

„Niciunul dintre istoricii români nu a ştiut despre existenţa acestor moaşte”

634 26 4- Şi cum de au fost descoperite totuşi moaştele Sfântului?

- Foarte rapid după trecerea sa la Domnul s-a dezvoltat un cult al Sfântului Antonie cel Mare. În anul 473 exista deja data de 17 ianuarie ca zi de cinstire a Sfântului Antonie, după cum a lăsat mărturie scrisă Chiril de Schitopolis. Ei bine, în Ortodoxie, nimeni nu vorbeşte despre moaştele Sfântului Antonie, dar există documente în care se atestă existenţa acestora. Antonini Placentini şi Victor de Tunnuna, doi pelerini care au lăsat mărturii scrise despre locurile pe care le-au vizitat, sunt cei care au văzut aceste moaşte şi reprezintă surse primare. Primul a făcut un pelerinaj la locurile sfinte în 570 d.Hr. El spune că a văzut Sfintele Moaşte în Egipt, în Biserica Sfântul Ioan Botezătorul, din Alexandria, unde au fost depuse la 561. Există o referire că moaştele au fost găsite în 529 d.Hr. Credincioşii care au găsit trupul Sfântului l-au adus în Alexandria, un oraş important. Rămân la Biserica Sfântul Ioan până la anul 635, când arabii ajung în Alexandria. Atunci s-a hotărât ca ele să fie transferate, pentru a nu fi profanate de luptătorii arabi, la Constantinopol. Creştinii luau din calea arabilor cele mai importante relicve şi le transferau în zone sigure. Moaştele Sfântului Antonie au rămas la Constantinopol până în timpul împăratului Roman al IV-lea Diogene (1068-1071).

Cavalerul Jocelin a fost readus la viaţă în capelă de Sfântul Antonie

- Dar cum au ajuns de la Constantinopol în Franţa?

- În timpul împăratului Roman al IV-lea Diogene a venit un cavaler Jocelin, nobil francez, fiul lui Guillaume, conte de Poitiers, baron de Viennois, seigneur de Châteauneuf et de l’Albenc, şi l-a ajutat în lupta cu turcii. Acesta îi promisese tatălui său că va face un pelerinaj la locurile sfinte, lucru pe care l-a amânat până când bătrânul a trecut în nefiinţă. S-a întâmplat ca, într-o bătălie pe care a dat-o în Elveţia, să fie rănit şi declarat mort de cei din armata sa. Aceştia l-au depus într-o capelă a Sfântului Antonie, în Elveţia. Cavalerul a rămas peste noapte în capelă, iar în vis i-a apărut Sfântul, care îl mustra pentru faptul că nu a ascultat sfatul şi rugămintea părintelui său de a merge într-un pelerinaj la locurile sfinte şi-l îndemna să îndeplinească repede această dorinţă a tatălui său. Jocelin îşi revine la viaţă, fapt considerat de toţi un adevărat miracol, şi apoi pleacă în pelerinaj, aşa cum l-a sfătuit Sfântul în vis. S-a dus la Constantinopol, unde s-a pus în serviciul împăratului Roman al IV-lea Diogene, pe care l-a ajutat benevol în campaniile militare şi, pentru aceste merite deosebite, când Jocelin s-a pregătit să plece acasă, în Apus, a primit în dar, aşa cum a cerut, moaştele Sfântului Antonie. Aşa ajung moaştele Sfântului Antonie, în anul 1070, lângă Grenoble, în localitatea La Motte-au-Bois, care va deveni mai târziu Saint-Antoine din Vienne, iar astăzi se numeşte L’Abbaye de Saint-Antoine, în apropiere de Grenoble.

„Epidemia focului sacru, stinsă cu rugăciunile şi cu grija călugărilor antonini“

- Cum s-a întâmplat să fie atât de venerat acest sfânt în Apus?

- Pe la 1083 a izbucnit o epidemie gravă. Era o boală ce se numea „focul sacru”. Bolnavii ajungeau la cangrena membrelor. Această boală va fi numită mai târziu „focul Sfântul Antonie”. A existat în acea vreme (1089) mărturia unui nobil care şi-a salvat fiica de această boală rugându-se la sfânt. Cercetătorii au descoperit mai târziu că este boala ergotismului, boala secarei cornute. Pe atunci se consuma pâine de secară. Secara producea o ciupercă ce, mâncată în cantităţi mari, producea această boală, acest foc care îl ardea pe om din interior. Timp de 300 de ani nimeni nu a ştiut de unde vine boala aceasta. Singurul remediu erau rugăciunile la sfinţi. În jurul anului 1095 s-a construit primul spital dedicat Sfântului Antonie. Fraţii călugări se ocupau de cei care veneau bolnavi acolo, gratuit, indiferent de boală sau de statut social. Începând cu 1297 s-a înfiinţat Ordinul Antoninilor, sau Ordinul Hospitalier al Sfântului Antonie, prin decrete papale, şi acest ordin ajunge să construiască în toată Europa (Germania, Italia, Roma) mănăstiri, dar şi multe spitale. În perioada 1200-1500 sunt construite peste 360 de spitale.