Main menu

header

cotnari wide

639 26 1de Luana Mare

Născut în urmă cu mai bine de 350 de ani, la 12 octombrie 1659, la Câmpulung Muscel, Pârvu Mutu, cunoscut şi ca „Zugravul”, este cel mai faimos pictor de biserici din România tuturor vremurilor. A lucrat aproape 40 de biserici. Unele s-au dărâmat, altele s-au deteriorat, dar rămâne ca fiind cel mai mare pictor din epoca Brâncovenilor şi a Cantacuzinilor. Iconar, portretist, pictor de biserici şi pictor de curte, dar şi dascăl şi călugăr, acesta a fost cel pe care Biserica Ortodoxă Română a hotărât să-l canonizene la 6 august 2017. Va avea în calendarul bisericesc numele Sfântul Cuvios Paf- nutie - Pârvu Zugravul, de la Mănăstirea Robaia. Şi-a desfăşurat activitatea în Ţara Românească şi a pictat bisericile ctitorite de familiile boiereşti Cantacuzino şi Brâncoveanu, iar după moartea soţiei sale, Tudora, în 1718, a îmbrăcat haina monahală, dedicându-şi viaţa lui Hristos.

A învăţat arta frescelor de la 12 ani

639 26 2Fiu de preot, Pârvu Mutu a rămas fără mamă de la 6 ani, iar tatăl său, Ioan Pârvulescu, s-a retras împreună cu cel mic la Mănăstirea Negru Vodă, din Câmpulung Muscel. A fost singurul copil care a supravieţuit din cei şase pe care preotul i-a avut. La Mănăstirea Negru Vodă avea să-i fie remarcat talentul la desen şi tot acolo urma să ia primele lecţii de pictură bisericească de la părintele Evgheie. După o vreme, pe la vârsta de 12 ani, Pârvu avea să fie trimis de naşul său, clucerul Tudoran Vlădescu, în Bucovina, să înveţe meşteşugul picturii bisericeşti, ucenicind la un faimos zugrav rus. Timp de şase ani, Pârvu Mutu a lucrat alături de pictorul rus meşteşugul frescelor bisericeşti, iar apoi a revenit la Negru Vodă, mănăstire ce avea să fie pictată în întregime de tânărul zugrav. Frescele au fost distruse complet în anul 1802, în urma unui cutremur. După aceasta, Pârvu Mutu pictează Mănăstirea Aninoasa, zidită în 1677, ctitorie a naşului său, clucerul Tudoran Vlădescu. Pictorul avea pe atunci 18 ani. Încântat de ceea ce a văzut la cele două mănăstiri, Şerban Vodă Cantacuzino i-a încredinţat pictorului spre lucru ctitoria sa de la Bucureşti, Mănăstirea Cotroceni, o adevărată operă de artă, ce avea să fie demolată peste câteva sute de ani, de comunişti. Printre lăcaşurile de cult lucrate de vestitul pictor se află şi Mănăstirea Sinaia, ctitorie a spătarului Mihai Cantacuzino. Pentru realizarea frescelor a fost ales Pârvu Mutu, mănăstirea fiind gata în 1695. Tot o ctitorie a spătarului Mihai Cantacuzino este şi Mănăstirea Trisfetitele (Colţea), lucrare încheiată în 1699. Frescele realizate de vestitul zugrav la Colţea au fost distruse la cutremurul din 1838, când biserica a suferit numeroase stricăciuni. Un alt lăcaș împodobit de celebrul pictor este Biserica Sfântul Gheorghe Nou, ctitorie a lui Constantin Brâncoveanu, sfinţită la 29 iunie 1707.

Păstra legământul tăcerii până la terminarea lucrului

După unele surse, numele de Mutu venea de la neputinţa sa de a vorbi clar, după altele de la respectarea legământului de tăcere pe care obişnuia să-l împlinească atunci când picta. Numele său adevărat, Pârvu Pârvescu, avea să rămână o amintire, pictorul tranformându-şi porecla în renume la curţile boierilor Cantacuzino şi Brâncoveanu. Practica Rugăciunea Inimii, postul negru, iar dacă se întâmpla să vorbească oprea lucrarea până în ziua următoare. Ba, mai mult, se spune că se întâmpla ca pictorul să lucreze fără să mănânce şi fără să vorbească timp de câteva săptămâni. În ianuarie 1700, Pârvu Mutu se căsătoreşte cu jupâneasa Tudora, iar de atunci pictorul îşi va însemna lucrările ca biserici pictate până la cununie şi după. În prima categorie se regăsesc Mănăstirea Negru Vodă din Câmpulung Muscel (al treilea rând de frescă), Mănăstirea Cotroceni a lui Şerban Vodă Cantacuzino (primul rând de frescă), Mănăstirea Aninoasa, Mănăstirea Mărgineni (al doilea rând de frescă), Mănăstirea Poiana, a jupânului Toma Cantacuzino, Mănăstirea Râmnicu Sărat, Mănăstirea Colţea, Mănăstirea Sfântul Gheorghe Nou, a lui Constantin Voievod Brâncoveanu, dar şi patru biserici la Filipeştii de Târg, de Pădure, Călineşti şi Măgureni.

Iniţiatorul unei şcoli de pictori de biserici

Experienţa câştigată pe şantierele domneşti l-au făcut pe Pârvu Mutu, artistul genial, să adune pe lângă el mulţi ucenici care voiau să înveţe meşteşugul zugrăvirii de biserici. În anul 1701 chiar a înfiinţat o şcoală de zugravi de biserici, acolo formându-se o întreagă generaţie de meşteri de pictură în frescă. Printre ucenicii săi, cei mai cunoscuţi au fost Radu, Marin, Andrei, Stan, Neagoe şi Nicolae. Artistul a fost considerat primul pictor modern din istoria României. Chiar dacă el a păstrat intacte regulile picturii bizantine, este considerat un înaintaş al picturii moderne prin „înţelegerea închipuirii de un suport, aici peretele bisericii, al chipului uman, în aşa fel încât să redea un personaj în imagine sensibilă”, după cum spune profesorul de pictură Romeo Moraru.

Va fi prăznuit anual la 7 august

La propunerea făcută de Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului şi Arhiepiscopia Bucureştilor, Patriarhul Daniel a anunţat, la 22 mai anul acesta, că Pârvu Mutu va fi canonizat. Este primul pictor canonizat de Biserica Ortodoxă Română, iar evenimentul va avea loc printr-o slujbă specială, în ziua Schimbării la Față a Domnului (6 august 2017), la Mănăstirea Robaia. Credincioșii îl vor putea cinsti anual la 7 august, în aceeaşi zi cu Sfânta Teodora de la Sihla.

„Pictorul Pârvu Mutu a fost în atenţia noastră pentru canonizare nu doar pentru că era un mare artist, ci în primul rând pentru că era un rugător“ (Patriarhul Daniel)

Destinul tragic i-a marcat bătrâneţea

Din căsnicia cu jupâneasa Tudora au rezultat doi copii, Gherasim şi Gheorghe, dar destinul a fost aspru cu artistul, acesta rămânând văduv la câţiva ani după naşterea fiilor, la fel ca şi tatăl său. Asemenea părintelui său, Pârvu Mutu a luat calea mănăstirii. A lăsat averea fiului cel mare, iar el s-a închinoviat împreună cu mezinul, Gheorghe, în anul 1724, la Mănăstirea Mărgineni, devenind monahul Pafnutie. O nouă lovitură pentru acesta avea să vină câţiva ani mai târziu când fiul său favorit, mezinul Gheorghe, s-a stins din viaţă. Bătrânul s-a retras atunci la Mănăstirea Robaia, devenind schimnic. Acolo a trecut în lumea celor drepţi, în anul 1735.