Main menu

header

cotnari wide

660 26 1de Carmen Ciripoiu şi Sorin Dumitrescu

Cinstit atât în Biserica Ortodoxă, cât şi în Biserica Romano-Catolică, Botezul Domnului sau Boboteaza, prăznuit în fiecare an la 6 ianuarie, a fost amintit încă din secolul al II-lea d.Hr. de Sfântul Clement Alexandrinul şi în secolul al III-lea de Sfântul Grigorie Taumaturgul. Icoana Botezul Domnului descrie într-un mod remarcabil ceea ce teologii numesc „deschiderea cerurilor în dublu sens”, ilustrând prima manifestare publică a Domnului ca revelație supremă a lui Dumnezeu.

Iisus face trecerea dintre cele două lumi

660 26 2„În acest timp a venit Iisus din Galileea, la Iordan, către Ioan, ca să se boteze de către el. Ioan însă Îl oprea, zicând: «Eu am trebuinţă să fiu botezat de Tine, şi Tu vii la mine?». Şi răspunzând, Iisus a zis către el: «Lasă acum, că aşa se cuvine nouă să împlinim toată dreptatea». Atunci L-a lăsat. Iar botezându-se Iisus, când ieşea din apă, îndată cerurile s-au deschis şi Duhul lui Dumnezeu s-a văzut pogorându-se ca un porumbel şi venind peste El. Şi iată glas din ceruri zicând: «Acesta este Fiul Meu cel iubit întru Care am binevoit». Dacă la Bethleem Dumnezeu s-a îmbrăcat în trupul omului, la Iordan a luat haina păcătoșeniei acestuia, pe care a purtat-o apoi pe cărările lumii, lăsându-se batjocorit și țintuit pentru ca mai apoi, pe înaltul Crucii, s-o spele și să o înnoiască, «iar îndreptându-ne prin harul Lui, să ne facem moştenitori, după nădejdea vieţii celei veşnice»”. De aceea, ce domină icoana Botezului Domnului este smerenia Mântuitorului, care-L face să coboare, ca un păcătos, sub mâna Botezătorului. Impresionant este și faptul că, în momentul în care Iisus se află în apele Iordanului, malurile se înalță și aproape că se unesc deasupra Capului Său, cuprinzându-L ca într-un mormânt. Pe un mal se află Sfântul Ioan Botezătorul, cunoscut ca reprezentantul vechii lumi, iar pe celălalt, îngerii, simbolizând Împărăția Cerurilor, se închină Mântuitorului. O incredibilă legătură pe care Hristos o face între cele două maluri, trecerea de la o lume la cealaltă.

Sfântul Duh, reprezentat prin botez doar în această operă

Icoana Botezul Domnului este una dintre puținele opere unde Dumnezeirea este zugrăvită în culori închise, pentru a relata faptul că Domnul nu poate fi nici văzut, nici cunoscut, dar Slava Sa, da. De aceea, în icoană apare o rază deschisă la culoare, care se pogoară până deasupra capului Mântuitorului, împărțindu-se în trei ramuri, semnificând Sfânta Treime și având la răscruce porumbelul, întruchipând Sfântul Duh. Potrivit Marelui Sinod de la Moscova, din perioada anilor 1666-1667, Sfântul Duh poate fi reprezentat ca porumbel doar în icoana Botezului, întrucât „Sfântul Duh a apărut în chip de porumbel doar la Sfântul Botez al Domnului în Iordan, şi de aceea numai în acest context trebuie înfăţişat Sfântul Duh ca porumbel”. În vechile icoane ale Botezului Domnului, Iisus este zugrăvit gol, subliniind chenoza („golirea” Mântuitorului de slava avută înainte de întrupare și asumarea firii omenești) Dumnezeirii Sale: „Se dezbracă Cel care a îmbrăcat cerul cu nori”. Odată cu dezvelirea trupului, Domnul a îmbrăcat nu numai goliciunea lui Adam, ci și pe cea a întregii lumi în veșmântul nestricăciunii și al slavei. În icoanele mai noi însă, Domnul este învelit în jurul coapselor, pentru a sublinia curățenia celui care este „Singur fără de păcat”.

La sfințirea apelor, Iordanul curge invers

Despre Râul Iordan, pictat sub forma unei peșteri, toți credincioșii care au participat la sfințirea apei acestuia au afirmat că, pentru câteva momente, aceasta curge invers, de la Marea Moartă, care este sărată, spre Marea Galileii, care e dulce, împlinind profeția din psalmul 113 al lui David: „Ce-ți este ție, mare, că ai fugit? Și ție, Iordane, că te-ai întors înapoi?”. Mai mult, cei care au gustat din apa Iordanului afirmă la unison că pentru puțin timp aceasta nu este dulce ca de obicei, ci sărată. Cum se explică această schimbare a curgerii apelor? Răspunsul e dat de Sfinții Părinți, potrivit cărora venirea Domnului a întors cursul lumii de la moarte la viață. Momentul sfințirii apelor Iordanului este cel în care acestea, așa cum frumos a spus părintele Galeriu, „se prefac în vindecări; toată făptura se adapă cu curgeri tainice”. Tradiția arată că slujba Agheasmei Mari își are originea în Ierusalim, unde s-a păstrat amintirea puternică a Botezului Domnului, prin mâna lui Ioan, în apele Iordanului. De aici s-a răspândit în Antiohia, apoi la Constantinopol şi în Asia Mică. Rânduiala de astăzi a slujbei Aghesmei Mari, dar și troparele care se cântă la începutul acesteia și rugăciunea incredibil de frumoasă pentru sfințirea apei din Moliftelnic îi sunt atribuite în totalitate Patriarhului Ierusalimului din anul 638, Sfântul Sofronie.

Bărbatul și femeia, simbolul mării și cel al râului

Dacă Înaintemergătorul Domnului este excepțional zugrăvit în partea dreaptă a lui Iisus, în semn de supunere și de sfială față de Mântuitorul lumii, cu mâna dreaptă cufundându-l pe El în Iordan în timp ce stânga e ridicată într-un gest de rugăciune, în stânga lui Hristos, pe cealaltă parte a râului se găsesc îngerii care țin în mâini ștergare pentru a înveșmânta trupul Domnului. La picioarele lui Ioan este reprezentat un mic copac, de care este rezemată o secure, care amintește de predica lui Ioan către cei nou botezați: „Iată, securea stă la rădăcina pomilor şi tot pomul care nu face roadă bună se taie şi se aruncă în foc. Eu, unul, vă botez cu apă spre pocăinţă, dar Cel ce vine după mine vă va boteza cu Duh Sfânt şi cu foc”. Simbolul mării și cel al râului sunt redate magnific în partea inferioară a icoanei, chiar la picioarele Mântuitorului, printr-o femeie și un bărbat, încălecați fiecare pe un pește, cu spatele spre Hristos, simbol al întoarcerii spre izvoare.

Praznicul Bobotezei, rol important în viaţa împăraţilor bizantini

În perioada împăraților bizantini, mai ales a celor din cadrul Dinastiei macedonene, Botezul Domnului a ocupat un loc aparte. În ziua acestei mari sărbători s-a considerat că împăratul a primit Duhul Sfânt în vederea reconfirmării alegerii sale și a rolului legitim în Oficiul imperial. Pentru a celebra Botezul Mântuitorului, împăratul a păstrat un obicei vechi, acela de a merge de două ori la biserică. În ajunul Bobotezei, Patriarhul venea la palat, iar ceremonia sfințirii apelor a avut loc în Biserica Sfântul Ștefan. Tot de Bobotează erau numite de împărat și anumite persoane în funcția de magistrat, evenimentul având loc în Consistoriu. După ceremonie, împăratul pornea către Catedrala Sfânta Sofia. Atât procesiunea către sfântul lăcaș, cât și festivitățile zilei aveau aceeași importanță ca marile sărbători ale Crăciunului, Paștilor și Cincizecimii.