Main menu

header

cotnari wide

664 22 1de Luana Mare şi Sorin Dumitrescu

Tunderea în monahism sau intrarea în rândul maicilor este un al doilea Sfânt Botez, în care cea care doreşte să trăiască după învăţăturile Evangheliei pentru a se uni cu Hristos şi pentru a dobândi astfel îndumnezeirea renunţă la viaţa lumească, la bucuriile şi la plăcerile oferite de traiul obişnuit. Una dintre monahiile cel mai în vârstă de la noi este maica Acachia, de la Mănăstirea Ţigăneşti, ajunsă la treapta pustniciei, cea despre care călugăriţele spun că le luminează calea către Dumnezeu.

Odată cu schimbarea numelui se leapădă de omul vechi

Tunderea în monahism presupune depunerea celor trei voturi monahale: sărăcia, fecioria şi ascultarea. Acestea sunt nişte jurăminte care se fac în faţa Sfântului Altar în timpul unei ceremonii de tundere. Se numeşte aşa deoarece se taie de pe cap patru şuviţe de păr, în formă de cruce, ca un prinos adus Domnului, simbolizând astfel şi afierosirea minţii noastre lui Dumnezeu. Totodată, are loc şi schimbarea numelui, ceea ce reprezintă lepădarea de omul vechi. Naşa de călugărie poate fi o maică în vârstă sau stareţa mănăstirii. Dar până la a deveni monahie, aspiranta va trebui să trăiască în lăcaș ca soră, într-o perioadă de pregătire, primind şi un veşmânt asemănător cu cel călugăresc, de culoare neagră, semn că este moartă pentru lume şi că trăieşte doar pentru Dumnezeu.

Novicea primeşte haine negre, mătănii şi învaţă Rugăciunea lui Iisus

664 22 2De asemenea, până la unirea cu Hristos, aspirantele trebuie să treacă de perioadele de probă, fiindu-le puse la încercare răbdarea şi smerenia. Într-o primă etapă, abia intrată în mănăstire, cea care doreşte o viaţă în slujba lui Hristos va deveni soră, apoi rasoforă, abia după aceea monahie. Cea mai înaltă treaptă a monahismului este schimnicia. După ce sosește în mănăstire și stă cel mult trei zile ca oaspete, stareţa îi poate da aspirantei binecuvântarea pentru a deveni novice. Va primi haine negre, un şirag de mătănii şi este instruită în Rugăciunea lui Iisus. Nu există o slujbă aparte pentru îmbrăcarea unei novice în haina monahală, ci pur şi simplu ea primeşte permisiunea de a purta haine negre. Rasofora trece în primul pas către monahism, primeşte vălul peste scufie, mandila. Rasoforia este o etapă pregătitoare pentru primirea monahismului. Chiar dacă aspiranta nu face jurăminte în faţa altarului, va trece printr-o ceremonie de tundere, în care reafirmă dorinţa de a se uni cu Hristos. Această treaptă este obţinută după câţiva ani de noviciat. Întotdeauna se ţine seama de sporirea duhovnicească a celei care se nevoieşte. După încă o perioadă de încercare urmează botezul ca monahie, depunerea celor trei voturi monahale în faţa altarului, adică jurămintele de sărăcie, curăţie, ascultare şi, totodată, are loc schimbarea numelui. Următorul pas este tunderea în Schima mare, cea mai înaltă treaptă a călugăriei, şi la care acced măicuţele îmbunătăţite şi cu experienţă de ani mulţi ca monahii. Viaţa de pustnică înseamnă singurătate cu Dumnezeu, rugăciune neîncetată, după unele recomandări sunt admise doar șapte cuvinte pe zi şi numai cele necesare, smerenie şi post necontenit. Monahia trece de la viaţa de obşte la viaţa eremitică. Diferenţele de îmbrăcăminte constau în apariţia unor însemne noi, cuculul si analavul, simboluri ale înţelepciunii şi blândeţii, ale Crucii, ale patimilor, ale rănilor lui Hristos. Cele două veşminte se numesc colovion, adică giulgiu, sunt inscripţionate cu însemne şi texte creştine şi sunt purtate de schimonahii până la moarte. Cuculul este o glugă ascuţită, care acoperă capul şi umerii şi are cinci cruci roşii, semn că o apără pe purtătoare de duşmani văzuţi şi nevăzuţi, iar analavul este un veşmânt asemănător cu epitrahilul preoţilor. Analavul acoperă pieptul şi spatele monahiei şi are menirea de a-i aminti permanent acesteia că trebuie să-şi poarte crucea în fiecare zi.

Schimnica Acachia a intrat în mănăstire la 12 ani, orfană de război

Măicuţa Acachia, schimnica de la Mănăstirea Ţigăneşti, are 97 de ani şi a intrat pe poarta aşezământului de copilă, ca orfană de război. Pe atunci, în curtea mănăstirii exista un centru pentru fetițele care rămâneau fără părinţi în război, iar ea a fost adusă de o mătuşă, călugăriţă şi ea. A intrat în lăcaș de la 12 ani şi a petrecut toată viaţa în rugăciune şi urmând învăţăturile lui Hristos. Acum este cea mai în vârstă din obşte şi a primit al treilea botez, cel de schimnică, eveniment ce a avut loc în urmă cu cinci ani. De atunci stă retrasă în chilia sa şi rar se întâmplă să primească pe cineva. Petrece mult timp în rugăciune, iese doar la liturghie şi vorbeşte foarte puţin. „Fiecare mănăstire are un călugăr sau o monahie schimnic/ă. Aceştia sunt pe treapta cea mai înaltă a monahismului şi reprezintă lumina oricărei obşti. Îşi dedică cea mai mare parte a timpului rugăciunii”, ne-a desluşit una dintre călugăriţele mai tinere. „Maica Acachia citeşte pe zi o psaltire şi jumătate, face închinăciuni şi se roagă pentru toată obştea. Are ajutoare care-i stau alături şi o îngrijesc, pentru că neputinţele vârstei îşi spun cuvântul”, a mai adăugat măicuţa. „S-a născut în Bucureşti şi avea două mătuşi călugăriţe. Una dintre ele, aflată la Ierusalim, a luat-o mai târziu acolo, dar maica Acachia nu s-a adaptat climei din Israel. A revenit la Mănăstirea Ţigăneşti, şi aici se nevoieşte de atunci. Sunt cinci ani de când a devenit schimnică, iar prezenţa sa este o bucurie pentru toate maicile”, a mai adăugat monahia. Maica Acachia vorbeşte foarte rar şi puţin cu cei veniţi în mănăstire, doar în cazuri speciale, de mare nevoie a acestora. Măicuţele spun că nu trebuie deranjată, pentru că orice schimnică, „înger cu trup”, vorbeşte mai mult cu sfinţii şi nu se cade a-i tulbura rugăciunea şi nevoinţa cu lucruri lumeşti. Ea arată şi luminează calea către Dumnezeu, către Iisus şi, prin El, către viaţa veşnică tuturor celor pregătiţi să urmeze calea luminii.

Măicuţele trec mulți ani prin probe grele până devin „miresele lui Hristos“

La tunderea în monahism se fac jurăminte în faţa Sfântului Altar, viitoarea maică fiind aşezată în semnul crucii, la pământ, şi îmbrăcată doar cu o haină albă

Fără dosare penale şi obligaţii familiale

Statutul BOR spune că poate intra în mănăstire oricine are deja 18 ani împliniţi şi nu are obligaţii familiale şi nici dosare penale. Intrarea se face la cererea scrisă a candidatului, cu recomandare de la duhovnic și stareț(ă) și cu aprobarea episcopului zonei în care se află mănăstirea. Dar dacă rasoforul/rasofora va părăsi mănăstirea pentru a se întoarce la viaţa de lume, ceea ce reprezintă unul dintre păcatele mari, deoarece reprezintă un jurământ neonorat făcut lui Dumnezeu, el/ea nu mai poate primi Taina Cununiei în Biserică, deoarece ar fi a doua ceremonie de acest fel, prima fiind considerată cea cu Iisus.