Main menu

header

cotnari wide

688 27 1de Luana Mare

Venit pe meleaguri româneşti tocmai din Sfântul Munte cu ocazia cinstirii hramului Paraclisului Catedralei Neamului, părintele Prodromos, stareţul Mănăstirii Marea Lavră, a avut bunătatea de a ne acorda un interviu de suflet despre credinţă, odoare sfinte şi pocăinţă. Coborât în lumea modernă din ţinutul rugăciunii, unde nu există internet, telefonie mobilă sau televizor, părintele a binecuvântat credincioşii români, a oferit câteva sfaturi şi ne-a vorbit despre bucuriile duhovniceşti ale locului numit Grădina Maicii Domnului.

„Avem moaştele a peste 100 de sfinţi”

- Preasfinte părinte, vă rog să ne vorbiţi despre câteva dintre odoarele sfinte din Mănăstirea Marea Lavră de la Muntele Athos şi care au adus tămăduire sufletească şi trupească multor credincioşi de-a lungul vremii. Câte sunt şi care sunt cele mai importante?

- La Mănăstirea Marea Lavră există peste o sută de sfinte moaşte. Foarte multe dintre aceste moaşte au fost primite de la diferiţi regi sau împăraţi. Capul Sfântului Vasile cel Mare este primit de la Nichifor Focas. Există o bucată din Lemnul Sfintei Cruci, mâna stângă a Sfântului Ioan Gură de Aur, o parte din capul Sfântului Ioan Botezătorul, o parte din mâna Sfântului Nectarie din Eghina, ale Apostolilor Andrei şi Luca, ale Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, ale Arhidiaconului Ştefan. Aici se găsesc moaştele sfinţilor lavrioţi Ioan Cucuzel (în întregime), Acachie, Grigore Domesticul, Nicodim Aghioritul. Mai sunt Moaştele Sfântului Nil, izvorâtorul de mir. Atunci când au fost aduse în mănăstire, s-a lăsat atâta mir din trupul său, încât s-a scurs din biserica mănăstirii pe stânci până la mare şi este chiar şi în ziua de astăzi pe acele locuri.

- Care sunt icoanele făcătoare de minuni ale locului?

- Cea mai importantă icoană din mănăstirea noastră este icoana Maicii Domnului Cucuzeliţa, care se numeşte aşa pentru că Sfântul Ioan Cucuzelis, aflându-se la o slujbă de priveghere în mănăstirea noastră, la un moment dat, în timpul slujbei, la miezul nopţii, l-a luat somnul. Şi, în acel moment, Maica Domnului i s-a arătat, i-a pus în palmă o monedă şi i-a spus: „Ioane, nu mă părăsi pentru că nici eu nu te voi părăsi!”. Un părinte de-al locului, care se afla în biserică, a văzut momentul când Maica Domnului a ieşit din icoană, a luat moneda care se afla la baza ramei şi i-a pus-o în palmă sfântului. De atunci i-a rămas numele acelei icoane Maica Domnului Cucuzeliţa.

„Icoana Maicii Domnului revine singură la locul ei din peşteră”

- Mai sunt şi alte icoane făcătoare de minuni?

- Mai avem o icoană închinată Maicii Domnului, Iconomissa, care, în anul 1854, a făcut următoarea minune: un rus pelerin care se afla în Sfântul Munte a venit să se închine la Mănăstirea Marea Lavră, iar acesta era spân. Intrând în biserică, a văzut această icoană a Maicii Domnului, Iconomissa, s-a închinat la ea, s-a rugat, şi perioada cât a stat în mănăstire, aproximativ o lună, i-au crescut părul şi barba de i-au ajuns până la pământ. Întorcându-se în Rusia, dorind să mulţumească Maicii Domnului pentru faptul că nu mai era spân, a construit ferecătura de argint care se află şi în ziua de astăzi aplicată acestei icoane a Maicii Domnului Iconomissa. Mai este o icoană a Maicii Domnului, care, în momentul de faţă se află în Peştera Sfântului Atanasie, cel care a înfiinţat aşezământul din Sfântul Munte, inclusiv Mănăstirea Marea Lavră în anul 960. Această icoană a Maicii Domnului are o legătură strânsă cu Sfânta Maria Egipteanca. În secolul al VI-lea, dorind să meargă la Mormântul Sfânt să se închine Lemnului Sfintei Cruci a Mântuitorului, o putere nevăzută o oprea şi nu-i permitea să intre în Biserica Sfântului Mormânt. Observându-i pe toţi ceilalţi cum puteau să intre cu uşurinţă şi ea nu reuşea, şi-a dat seama că din cauza păcatelor sale (ea avea doar 17 ani şi trăia o viaţă în desfrânare) are această oprire de a intra în acel loc sfânt. Acela a fost momentul în care Sfânta Maria Egipteanca şi-a înălţat privirea către cer, iar deasupra intrării a văzut această icoană a Maicii Domnului, căreia i-a jurat că, dacă o lasă să intre în Sfântul Mormânt, o să-şi dedice toată viaţa sa Mântuitorului. Atunci a putut intra în biserică şi timp de 53 de ani s-a nevoit în pustietate. Această icoană a Maicii Domnului se află în peştera Sfântului Atanasie din Sfântul Munte. Au fost multe ocazii când a fost dusă în Mănăstirea Marea Lavră, iar în mod minunat, icoana s-a întors singură în peşteră.

„Mântuitorul a lăsat două lucruri importante: pocăinţa şi spovedania”

- Sunt păcatele zilelor noastre înmulţite şi mai mari decât cele din trecut? Ne putem îngrijora pentru continuitatea dreptei credinţe?

- Cu ajutorul lui Dumnezeu, noi nu am ajuns la momentul acela istoric al Sodomei şi Gomora, dar trebuie menţionat faptul că păcatul, oricât de mic ar fi, este păcat... Gândindu-ne aşa, un pic la rece, la faptul că Dumnezeu încă nu ne pedepseşte, înseamnă că nu am ajuns chiar la Sodoma şi Gomora.

- Mai este posibilă desăvârşirea spirituală în lumea modernă, bombardată cu tentaţii, cu ispite din ce în ce mai mari, mai periculoase?

- Un răspuns poate fi Părintele Paisie Arghioritul, cel care a murit în anul 1994, şi care a fost trecut de curând în ceata sfinţilor. Deci există un sfânt contemporan. Cu siguranţă este greu în ziua de astăzi să ajungem la sfinţenie, dar nu este un lucru pe care omul să nu-l poată duce la bun sfârşit. E nevoie de suferinţă şi de rugăciune. Cu siguranţă, şi în ziua de astăzi este nevoie de smerenie, de rugăciune şi de post. Desigur că Dumnezeu şi-ar dori ca noi să fim sârguincioşi. În faţa lui Dumnezeu e mai bine primit un om păcătos, dar care se pocăieşte, decât unul care încearcă să nu facă păcatul, dar care este cuprins de mândria de a fi mai puţin păcătos. El nu se supără pe noi când noi păcătuim, ci se supără pe noi în momentul în care nu ne pocăim; când nu ne pare rău de păcatele săvârşite. Într-o scriere a Sfântului Ioan Gură de Aur se spune că de 1.000 de ori dacă păcătuim, de 1.000 de ori să ne pocăim. Atunci când Mântuitorul s-a înălţat la ceruri, a lăsat două lucruri ca fiind importante: pocăinţa şi spovedania. Desigur că pocăinţă putem să avem doar în momentul în care avem credinţă în Dumnezeu, dar pentru spovedanie trebuie ca fiecare om în parte să aibă iniţiativă şi să meargă la duhovnic.

„Să începem dimineaţa cu gândul la Dumnezeu şi să o încheiem la fel!“

- Se poate pocăinţă fără spovedanie sau împărtăşanie?

- Cel mai bun exemplu e cel al Sfintei Maria Egipteanca. În cei 53 de ani în care sfânta s-a aflat în pustiu, datorită rugăciunii sale şi a pocăinţei, atunci când se ruga, ea levita, dar întrucât nu-şi spovedise păcatele vieţii de dinaintea pocăinţei, Dumnezeu a îngăduit ca unul dintre sfinţii părinţi să o întâlnească, să o spovedească şi să o împărtăşească. Deci, sunt absolut necesare.

- Ne lăsaţi o binecuvântare pentru credincioşii români?

- Sfatul meu pentru întregul popor român este ca fiecare să înceapă ziua cu gândul la Dumnezeu, cu rugăciune, iar seara să şi-o termine tot cu gândul la Dumnezeu şi cu rugăciune. În special tinerii, în ziua de astăzi, trebuie să aibă un model în viaţă. Pentru asta, ei trebuie să-şi găsească încă de la vârste fragede un duhovnic la care să se spovedească şi, după caz, în funcţie de păcatele mărturisite, să primească şi binecuvântare şi pentru a se împărtăşi. Cu siguranţă că noi trebuie să ne pocăim pentru păcatele săvârşite, să mergem la duhovnic să ne spovedim şi apoi să ne împărtăşim, să participăm la sfintele slujbe ale Bisericii şi, totodată, în perioadele rânduite de Biserică să ţinem şi post. Mai putem spune o rugăciune mică, dar, foarte mare ca folos: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul/păcătoasa”. Aceasta poate deveni Rugăciunea Minţii pentru că este foarte scurtă şi putem să o spunem în mintea noastră atunci când mâncăm, când lucrăm sau când suntem singuri. De asemenea, este foarte important să participăm la sfintele slujbe pentru că sfinţenia vine cu siguranţă şi cu ajutorul de nepreţuit al Sfintei Liturghii.