Main menu

header

cotnari wide

691 22 1de Carmen Ciripoiu şi Sorin Dumitrescu

În mijlocul apelor reci ale Mării Albe, în Insulele Solovetsky, zidurile și turnurile Mănăstirii Solovăț stau și astăzi mărturie la sute de ani de nevoințe și fapte sfinte. În acest loc, în jurul anului 1429, doi călugări de la Mănăstirea „Sfântul Chiril” din Beloozero, Savatie şi Gherman, au pornit în căutarea unui loc îndepărtat de lume, pentru a trăi în singurătate şi rugăciune. După moartea lui Savatie, Sfântului Gherman i s-a alăturat Sfântul Zosima, cei doi punând bazele a ceea ce avea să devină una dintre cele mai cunoscute mănăstiri ortodoxe din lume. Biserica Ortodoxă Rusă sărbătorește Soborul noilor Sfinți martiri și mărturisitori de la Solovăț la 10 august.

Sarea neagră, principala sursă de venit a sfântului lăcaș

Potrivit Patericului de la Solovăț, viața ascetică din actuala mănăstire a luat naștere datorită marilor nevoitori, călugării asceți Savatie, Gherman și Zosima. Pentru început, Savatie și Gherman au construit în acest loc pustiu o chilie și după ce au petrecut șase ani într-o asceză aspră, cei doi au plecat în satul natal al lui Gherman. După ce Sfântul Savatie a trecut la Domnul, Gherman l-a întâlnit pe Sfântul Zosima, un alt monah cuprins de focul dragostei dumnezeiești, iar călugării s-au reîntors pe Insulele Solovetsky să predice Sfânta Evanghelie. Istoria spune că mănăstirea, a cărei piatră de temelie a fost pusă în anul 1436, este așezată pe locul în care Sfântul Zosima a văzut un nor luminat. În perioada celor 26 de ani în care Zosima le-a fost egumen, călugării au ridicat și o micuță biserică din lemn, închinată „Schimbării la Față” și „Sfântului Nicolae”, iar pentru a-și asigura cele necesare traiului de zi cu zi, s-au ocupat cu tăiatul lemnelor și au produs sare de culoare neagră, printr-o metodă de preparare care a inclus și alge marine, această preocupare devenind principala sursă de venit a mănăstirii.

Loc ales după voia lui Dumnezeu

691 22 2Tot în Pateric se spune că o familie de pescari, care s-a stabilit pe insulă, a fost alungată de „doi tineri luminoși”, care le-a spus că, după voia lui Dumnezeu, insula e rânduită doar pentru călugări. Și tot Divinității i se datorează faptul că, în ciuda numeroaselor mlaștini, în acest loc nu există șerpi. Pe patul de moarte, Cuviosul Zosima le-a mărturisit ucenicilor săi că mănăstirea va înflori după moartea sa: „Cu toate că, după legile firii omeneşti, eu mă despart de voi cu trupul, dar cu sufletul mă voi afla nemijlocit printre voi”, aşa le vorbea pe patul de moarte ucenicilor săi Prea Cuviosul Zosima. „Să ştiţi că dacă voi afla har la Dumnezeu, atunci, după săvârşirea mea din viaţă, mănăstirea şi mai mult se va mări şi se vor aduna în numele lui Hristos mulţi fraţi; în acest loc va prisosi din belşug viaţa duhovnicească şi nu vor lipsi nici cele trebuincioase trupului”. Așa au trecut sute de ani de când Mănăstirea Solovăț a rezistat, datorită rugăciunilor preacuvioșilor săi întemeietori.

Al doilea egumen al mănăstirii, Sfântul Filip, Patriarhul Rusiei, a fost omorât de Ţarul Ivan cel Groaznic

691 22 3În anul 1535, după două incendii devastatoare, la cârma Mănăstirii Solovăț a venit egumenul Filip Kolycev, cel care a devenit Sfântul Filip, Patriarhul Rusiei. Sub îndrumarea acestuia, a fost ridicată mănăstirea din piatră, au fost construite mori și depozite și s-a pus la punct un nou sistem de fierbere a apei de mare, mănăstirea devenind unul dintre cei mai mari furnizori de sare din Rusia. În perioada Sfântului Filip, au fost săpate șanțuri între cele 72 de lacuri și a fost pus la punct sistemul de canalizare, existent și astăzi. De asemenea, în secolul al XVII-lea, la Solovăț au existat activități de pescuit, de vânătoare, de prelucrare a oțelului, a perlelor și a muscovitului, mineralul din grupa silicaților găsit în componența rocilor de granit, folosit la început în locul sticlei pentru geamuri. În anul 1556, când Filip a fost chemat de Ţarul Ivan cel Groaznic pentru a fi mitropolit, Sfântului i s-a arătat Mântuitorul cu coroana de spini. Atunci a înțeles că voia lui Dumnezeu este ca el să sufere mucenicie. La doi ani după hirotonirea ca patriarh al Rusiei, pentru că Sfântul Filip nu i-a dat binecuvântarea să continue cu seria de crime, Ivan cel Groaznic l-a arestat în timpul Sfintei Liturghii, iar cu două zile înainte de sărbătoarea Nașterii Domnului, omul său de încredere l-a sugrumat pe cel care a devenit unul dintre cei mai iubiți sfinți ai Rusiei.

În anul 1992, moaștele Sfinților monahi Savatie, Gherman și Zosima au fost readuse în sfântul lăcaș, iar în anul 2000 Biserica Ortodoxă Rusă a decis introducerea unei noi sărbători în calendarul creștin ortodox local: soborul Sfinților martiri și mărturisitori de la Mănăstirea Solovăț

Gulagul lui Stalin

Mănăstirea din arhipelag a fost unul dintre cele mai puternice centre misionare din nordul Rusiei, loc de pelerinaj, cămin al manuscriselor, dar și loc de exil pentru așa-zișii delincvenți politici, dușmani ai regimului țarist. Printre aceștia s-a numărat și fostul stareț al Mănăstirii Solovăț, Veniamin Kononov. După Revoluția Bolșevică, în urma desființării mănăstirii și transformării în tabără de reeducare, acesta s-a refugiat împreună cu ieromonahul Nichifor, într-o chilie din pădurea care înconjoară oraşul Arhanghelsk. Au fost descoperiţi de bolşevici şi adăpostul lor a fost incendiat, cei doi fiind arşi de vii. Stalin a fost cel care a reorganizat acest loc și l-a transformat într-unul dintre cele mai teribile gulaguri din întregul imperiu, unde prizonierii au muncit fără măsură, iar fiecare paznic a avut dreptul de a omorî orice deținut, fără nici cel mai mic motiv. Se spune că pentru a fi determinați să muncească, deținuții participau la cel mai sinistru concurs: cel care ajungea ultimul în coloana pregătită să plece la lucru era executat sau, în cel mai bun caz, privat de hrană în ziua respectivă. Peste un milion de prizonieri au murit între aceste ziduri, mulţi dintre ei fiind artiști, scriitori sau preoți. Închisoarea a fost închisă în anul 1939. De-a lungul celui de-Al Doilea Război Mondial, Insulele Solovetsky au fost folosite drept bază navală. Mănăstirea a fost redeschisă la începutul anilor ’90, devenind, pentru început, casa câtorva călugări. Din anul 1992, Ansamblul istoric, cultural și natural de pe Insulele Solovetsky face parte din patrimoniul UNESCO.