Main menu

header

cotnari wide

697 22 1de Carmen Ciripoiu şi Sorin Dumitrescu

A reușit să-l picteze pe Iisus în inima sa și, fără să facă nimic, Acesta a apărut și pe icoană. Privind la operele sale, orice om de rând înțelege, măcar pentru o clipă, că sufletul lui Grigorii Juravlev a fost suficient de mare cât să biruiască puținătatea trupului, ajungând unul dintre cei mai mari pictori de icoane ai Rusiei. Deși n-a avut nici mâini și nici picioare… Pentru sfințenia de care a dat dovadă, s-a cerut intrarea acestuia în rândul sfinților.

Cea mai mare dorință: să aducă slavă Domnului, după puterea sa…

Viața merită trăită! Este o minciună să spui că nu ești bun de nimic, când lângă tine este mereu Dumnezeu! Așa ar suna mesajul pe care îl transmite orice icoană pictată de unul dintre cei mai mari iconari pe care i-a avut vreodată Rusia, Grigorii Juravlev, omul fără mâini și fără picioare, dar cu o lumină aparte pe chip și cu o inimă mult prea mare, care toată viața l-a urmat pe Hristos, fără să crâcnească. Grigorii, omul lui Dumnezeu, a văzut lumina zilei în anul 1858, în Utevka, o localitate din regiunea Samara, din vestul Rusiei. La puțin timp după naștere, mama, rămasă fără soț (pentru că tatăl micuțului nu s-a mai întors de pe front), și-a botezat copilul la biserica din sat. Surprinzătoare au fost atunci vorbele preotului, care a încercat să o liniștească, spunându-i că nenumărate vor fi darurile pe care acesta le va primi de la Dumnezeu. Nu aceeași mângâiere a primit-o însă de la rude, care au îndemnat-o să dea copilul circarilor, în felul acesta câștigând ceva bani. Cu multă credință în infinita putere a Domnului, femeia l-a învăluit pe Grigorii cu toată dragostea sa, rugându-se Divinității să facă o minune și cu pruncul său. Iar rugăciunile sale au fost pe deplin ascultate: copilul a crescut vesel, bucurându-se enorm atunci când bunicul său îl căra în spate și-l ducea la biserică. Acolo, în fața icoanelor, micul Grigorii și-a mărturisit și cea mai mare dorință: să picteze icoane, aducând slavă Domnului după puterea sa…

A început să deseneze ținând un bețișor în dinți

697 22 2Copilul a început să ceară din ce în ce mai mult să fie lăsat singur în biserică, unde a studiat în amănunt icoanele, iar la un moment dat inevitabilul s-a produs: Grigorii a luat un bețișor în dinți și a început să desezene în nisip lucruri expresive, de o frumusețe greu de descris în cuvinte simple. Atunci bunicul l-a înscris la școala din sat, unde băiatul a învățat să scrie ținând creionul în dinți. Din păcate, odată cu moartea bătrânului, școala a rămas pentru Grigorii doar o mare dorință, dar a continuat să învețe singur, acasă. Impresionat de ambiția băiatului, învățătorul din sat a cerut administrației regiunii Samara un ajutor pentru ca Grigorii să-și continue studiile și astfel acesta a reușit să termine gimnaziul. În același timp, acesta a fost inițiat în tainele zugrăvirii de icoane de un vestit pictor din localitate. Când a trebuit să dea examen, Grigorii a lucrat timp de trei ore la zugrăvirea unei icoane, care a fost considerată o adevărată capodoperă. Chiar dacă a avut foarte mult de suferit în urma muncii depuse, prăbușindu-se la un moment dat pe podea în urma unui spasm al musculaturii... La vârsta de 22 de ani, Juravlev s-a întors în satul natal și a început să picteze icoane pentru oamenii cu dare de mână, acestea fiind văzute de localnici ca făcătoare de minuni…

Plocon pentru Ţarul Nicolae al Rusiei

În anul 1884, Grigorii a apelat din nou la guvernatorul din Samara, rugându-l să-l ajute să ofere o icoană cu Sfântul Nicolae viitorului țar Nicolae al Rusiei. De altfel, icoana a fost însoțită și de o scrisoare emoționantă: „Înălţimea voastră imperială, vă scrie Grigorii Juravlev, cu umilinţă şi smerenie. Doresc să vă aduc plocon o icoană a Sfântului Nicolae, pe care eu singur am pictat-o, cu gura şi nu cu mâna, pentru că din naştere nu am mâini şi picioare. Am zămislit această icoană sub oblăduirea Domnului care, în bunătatea Lui, mi-a permis intrarea în această lume. Deşi schilod, El m-a slobozit şi m-a mântuit de la nefiinţă. Şi m-a înzestrat cu un dar. Prin mişcările gurii, săvârşesc această artă, potrivit poruncii Domnului”. Fascinat de icoana care părea să vorbească, țarul l-a chemat pe Grigorii la palatul său, unde l-a pus să zugrăvească un tablou al familiei împărăteşti Romanov. Drept recompensă, i-a dăruit lui Grigorii o pensie lunară pe viaţă în valoare de 25 de ruble de aur şi o trăsură specială, pentru deplasare, pe care băiatul a dăruit-o localnicilor. În anul 1885, când în satul său a fost construită Biserica Sfânta Treime, fresca a fost zugrăvită după planurile lui Grigorii, el însuși pictând pereții interiori și cupola sfântului lăcaș, atârnat în chingi, stând pe spate, iar vopseaua care i-a curs în ochi a făcut să-și piardă aproape definitiv vederea. Dar strigătul său de disperare către Dumnezeu a făcut ca pictura să fie desăvârșită, iar în anul 1892 biserica să fie sfințită.

Multe dintre icoanele sale au trecut graniţele, ajungând în diverse colţuri ale lumii, în Kazahstan fiind găsită icoana cu Sfinţii Chiril şi Metodiu, în Moscova, icoana cu Sfântul Leon, Papa al Romei, iar pe spatele unei icoane din Bosnia, se află următoarea inscripţie: „Această icoană a fost zugrăvită în întregime cu dinţii, de ţăranul fără mâini şi fără picioare, Grigorii Juravlev, din satul Utevka, regiunea Samara“

„Ecce homo!“

În perioada Primului Război Mondial, bolnav, Grigorii a avut o revelație: a văzut că vor veni vremuri grele și nimeni nu va mai apela la servi- ciile sale. Și n-a greșit, Rusia transformându-se într-un tărâm al durerii provocate de un ateism feroce. Dar Domnul și-a arătat din nou mila și, ca printr-o minune, biserica pictată de iconar a supraviețuit, în condițiile în care din multe lăcașuri de cult nu a rămas mai mult de o cărămidă… Chiar dacă în anul 1934 sovieticii au distrus turnul-clopotniță și au smuls icoanele din pereți, ducându-le la cimitir pentru a fi arse, o mare parte dintre operele lui Grigorii Juravlev au fost luate de localnici și ascunse, iar astăzi fac parte din zestrea patrimoniului național. Pictorului nu i-a fost dat să vadă cu proprii ochi acest dezastru. A plecat la ceruri chiar înainte ca Revoluția Bolșevică să înceapă și își doarme somnul de veci în curtea bisericii pe care a iubit-o atât de mult… Vegheat de chipurile sfinților. Pe mormântul său se află o cruce simplă pe care stă scris: „Ecce homo” („Iată omul”). Cuvintele lui Pilat din Pont, la vederea chinurilor Mântuitorului…