Maramureşul este plin de frumoase mănăstiri de lemn, unele dintre ele celebre pentru înălţimea turlelor, altele pentru cea a picturilor. În orice caz, originalitatea stilului este ţinut în viaţă de meşteri lemnari, care duc mai departe autenticitatea unei arte apreciate de români şi străini deopotrivă. Mănăstirea Bârsana, una dintre cele mai frumoase pe care le-am văzut în acest colţ de ţară, poate fi numită fără a greşi „un colţ de Rai”, chiar dacă formula este atât de des folosită, încât pare a-şi fi pierdut valoarea. Localitatea cu acelaşi nume se află pe malul drept al Izei, la 20 km de oraşul Sighetul Marmaţiei. Despre Bârsana ca aşezare omenească se ştiu multe lucruri din documente străvechi, ce atestă că la 1326 Regele Carol Robert a emis o diplomă prin care cneazului Stanislau Bârsan îi sunt întăritedrepturile asupra moşiei Bârsana. Documente vechi Din diplomele emise de Sigismund de Luxemburg, la 1390 reiese că proprietarii moşiei Bârsana erau Voievozii Balcu şi fratele său Drag. La Bârsana au existat două vetre monahale, la aproximativ nouă kilometri depărtare una de alta: una în locul numit Valea Slatinei, iar alta pe Dealul Humâna. Despre cea de-a doua se ştie că a dispărut în secolul al XVIII-lea, când, prin acţiunile uniaţiei, au fost distruse mai multe mănăstiri de pe teritoriul Transilvaniei.
Ctitorie voievodală Despre Mănăstirea de pe Valea Slatinei se spune că a fost „mai veche, mai mare şi mai importană decât cea din Humâna”. Viaţa monahală la Valea Slatinei se pierde în negura vremurilor. Este posibil ca începutul ei să fi avut loc în secolul al XIII-lea sau în primii ani ai secolului al XIV-lea. În jurul acestei sihăstrii s-au adunat călugări şi astfel a luat naştere o mare mănăstire. Călugării din Valea Slatinei au fost aduşi într-un loc din dreapta Izei, numit pe atunci Podurile Strâmtorii, iar după mutare, Podurile Mănăstirii. Mutarea mănăstirii a fost făcută de voievodul Balcu Vodă, care a condus Ţara Maramureşului timp de treizeci de ani. Balcu şi fratele lui, Drag, precum şi boierii din sat au înzestrat mănăstirea ce se afla pe locul celei de azi de la Bârsana, cu terenuri arabile, fâneţe, păduri şi alte bunuri. Din acest motiv, se poate spune că Mănăstirea Bârsana este o ctitorie voievodală.
Reşedinţa Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureşului Cu vremea, la Bârsana s-a dezvoltat o puternică viaţă monahală, aici fiind un important centru în care se pregăteau preoţi, cantori, zugravi de biserici. Cu toate interdicţiile impuse de regimurile străine, Mănăstirea Bârsana avea legături cu marile centre ortodoxe din Ţara Românească şi Moldova, de unde se procurau cărţi de slujbă şi învăţătură. Din anul 1735, când episcopul Maramureşului, Dosoftei Teodorovici, a fost asasinat, până în 1740, reşedinţa Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureşului a fost la Mănăstirea Bârsana. Pe parcursul acţiunilor uniaţiei din jurul anului 1700, Maramureşul şi Mănăstirea Bârsana au avut un rol important în apărarea legii strămoşeşti. Însă, la 12 iulie 1791, mănăstirea a fost desfiinţată, călugării alungaţi s-au refugiat în Moldova, la Mănăstirea Neamţ. Lăcaşul de cult a fost devastat, chiliile şi clădirile anexe distruse, averea confiscată. După desfiinţarea mănăstirii, pe vatra ei n-au rămas decât biserica şi stăreţia. Pentru a feri biserica de profanare, credincioşii din Bârsana au mutat-o, în 1806, chiar în vatra satului, în locul numit Podurile Jbârului, unde se mai poate vedea şi azi.
Un nou început Abia în 1992, credincioşii ortodocşi au reuşit să ridice o nouă mănăstire la Bârnana, păstrându-se şi biserica veche. Hramul mănăstirii noi este Soborul Sfinţilor Apostoli, astfel încât cele două zile, de 29 iunie (Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel) şi 30 iunie (Soborul Sfinţilor 12 Apostoli), sunt prilej de bucurie, închinare şi rugăciune pentru toţi cei veniţi de aproape şi de departe la Mănăstirea Bârsana. La Bârsana, complexul monahal cuprinde mai multe obiective: biserica în stil maramureşean, altarul de vară, agheasmatarul, stăreţia, casa maicilor, casa artistului, casa duhovnicului, casa meşterilor, praznicarul cu trapeza, muzeul, turnul-clopotniţă, poarta maramureşeană, troiţe, pod peste lac. Totul este foarte bine armonizat cu peisajul, aşa încât nu greşiţi dacă includeţi pe harta dumneavoastră de concediu şi Mănăstirea Bârsana. Anda Postolache
Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, numiţi pe drept corifeii apostolilor, sunt cei care au ţinut mereu trează flacăra credinţei şi au fost un bun exemplu de mărturisire prin cuvânt şi viaţă a credinţei în Iisus Hristos. Se crede că Apostolul neamurilor, Pavel, a murit ca martir în vremea lui Nero, în 67. După tradiţia creştină, el a murit în aceeaşi zi cu Sfântul Apostol Petru, tot martir şi el, la 29 iunie, zi ce a rămas până la noi sărbătoarea lor comună.
Maramureşul este plin de frumoase mănăstiri de lemn, unele dintre ele celebre pentru înălţimea turlelor, altele pentru cea a picturilor. În orice caz, originalitatea stilului este ţinut în viaţă de meşteri lemnari, care duc mai departe autenticitatea unei arte apreciate de români şi străini deopotrivă. Mănăstirea Bârsana, una dintre cele mai frumoase pe care le-am văzut în acest colţ de ţară, poate fi numită fără a greşi „un colţ de Rai”, chiar dacă formula este atât de des folosită, încât pare a-şi fi pierdut valoarea. Localitatea cu acelaşi nume se află pe malul drept al Izei, la 20 km de oraşul Sighetul Marmaţiei. Despre Bârsana ca aşezare omenească se ştiu multe lucruri din documente străvechi, ce atestă că la 1326 Regele Carol Robert a emis o diplomă prin care cneazului Stanislau Bârsan îi sunt întăritedrepturile asupra moşiei Bârsana.