Main menu

header

804 22 1de Valentin Țigău

Către sfârșitul anilor ’90, la numai câțiva kilometri distanță de cetatea medievală a Sighișoarei, avea să se pună piatra de temelie pentru o nouă zidire duhovnicească: Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir”. Era chiar în ziua în care acest mucenic întru Hristos se celebrează: 26 octombrie 1997. Deși este un lăcaș monahal recent înființat, frumusețea locului și evlavia celor care viețuiesc acolo aduce tot mai mulți pelerini - și nu doar în ziua de hram!

Ctitori și monahi

804 22 2Încă din perioada medievală, pe dealul pe care e ridicată mănăstirea - cunoscut azi drept „cartierul Aurel Vlaicu” - au locuit mereu români de credință ortodoxă. Relativ aproape de oraș și de cetate, cătunul de odinioară, cartierul de azi este binecuvântat cu un peisaj pitoresc, aer curat și liniște, „întreruptă” de dangătul clopotelor și de sunetul de toacă, la toate ceasurile dinainte stabilite. E o atmosferă propice reculegerii în rugăciune și lucrării duhovnicești. Terenul a fost donat de câteva familii de sighișoreni: Ferezan, Stanciu și Botea, iar binecuvântare au primit meșterii de la Înaltpreasfințitul Andrei Andreicuț. „Ascultarea” de a se ocupa de sfânta zidire a primit-o protosinghelul Ghelasie Țepeș (pe atunci stareț al Mănăstirii Lupșa din județul Alba), care a adus cu sine patru călugări și anume: ieromonahul Emanuel, rasoforul Ioil, rasoforul Irineu și fratele Simion. Ca în timpurile vechi, când călugări și schimnici din vechi mănăstiri plecau spre alte locuri, pentru a înființa alte așezăminte monahale (să ni-l amintim pe Sfântul Nicodim, unul dintre primii ctitori de mănăstiri în Țara Românească, la începutul secolului al XIV-lea), și aceștia aveau să se nevoiască cu forța rugăciunii și puterea brațelor și a minții să dea trup înzidit credinței lor. Paraclisul (cu hramul Izvorul Tămăduirii) și biserica mare - închinată Sfântului Dimitrie Izvorâtorul de Mir -, apoi chiliile monahilor, trapeza și arhondaricul pentru pelerini (care poate găzdui până la 80 de persoane), chiliile și stăreția, clopotnița și anexele - toate acestea s-au ridicat în ani de muncă și devotament. Între timp, obștea s-a mărit, iar azi, părintele Arhimandrit Ghelasie Țepeș are alături încă 12 viețuitori - atâția câți au fost și apostolii. Împreună, monahi și mireni, au ridicat slavă Mântuitorului prin jertfa muncii lor de fiecare zi.

Artiști cu har

Am vizitat și noi sfântul lăcaș situat pe una dintre culmile Sighișoarei și am admirat arhitectura și pesisajul, rugându-ne la icoane în liniștea străbătută doar de sunetul pașilor celor care grăbeau, după toacă, să ajungă în strană, pentru rugăciune. Din frescele pictate în stil neobizantin de pictorul Constantin Bumbu și de fiii săi, Liviu și Emanuel, am primit binecuvântarea sfinților... Ne-am așezat apoi în strana lucrată de mâna meșterului Gheorghe Ursu din Crăcăoani (județul Neamț), tot el realizând și catapeteasma, sfânta masă și proscomidiarul. Totul e minunat, semn că numai oameni plini de har dumnezeiesc s-au aplecat asupra acestei lucrări uimitoare. Pe pereții exteriori, de exemplu, sfinții sunt lucrați în tehnica mozaicului, de artistul Cristian Țighir din Timișoara. Găsim, între ei, și pe Sfântul Ghelasie de la Râmeț (pe peretele exterior sudic) - al cărui nume îl poartă azi și starețul mănăstirii.

Moaște și icoane minunate

804 22 3Între odoarele sfinte, la care vin azi pelerinii să se roage, este și o copie a Icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului, cunoscută sub numele „Potolește întristările noastre”, adusă de la Moscova și sfințită de Înaltpreasfințitul Laurențiu, Mitropolitul Ardealului. De asemenea, în două racle de lemn, sunt păstrate moaște ale sfinților (în număr de 40, între care și cele ale Sfântului Mare Mucenic Dimitrie - al cărui hram îl ține mănăstirea -, ale Sfintei Mironosițe Maria Magdalena, ale Sfintei Ana, mama Maicii Domnului ș.a., ca și ale unor sfinți români, precum: Cuviosul Neofit Sihastrul de la Stânișoara, Sfinții Mucenici Zotic, Atal, Camasie și Filip de la Niculițel.

Arsenie Boca: „Să aveți mintea lui Hristos!”

Intrat în mănăstire în anul 1982, la Mănăstirea Sâmbăta, părintele Ghelasie Țepeș spune că unul dintre momentele esențiale ale vieții lui duhovnicești îl reprezintă întâlnirea cu părintele Arsenie Boca și, mai târziu, cu cei care l-au cunoscut pe acesta și i-au mărturisit trăiri și întâmplări unice. Într-un interviu stareţul mănăstirii povestea: „Părintele Arsenie ne spunea: «Să aveți mintea lui Hristos!». Și eu mă tot gândeam: «Mă, cum să ai mintea lui Hristos?». Păi, ca să ai mintea lui Hristos, trebuie să ai trăirea Lui! Și pentru asta trebuie să înduri Golgota, să te scuipe, să te lovească și tu să îi privești și să spui: «Părinte, iartă pe ei, că nu știu ce fac». Făcând așa, Hristos e în tine. Pe tine te pot birui, da’ pe Hristos, care intră în tine, nu îl mai poate birui nimeni”.

Prăznuit la 26 octombrie

La data de 26 octombrie, în Biserica Ortodoxă, se face pomenirea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir, care a trăit în timpul împăraților Dioclețian (284-305) și Maximian (286-305). El a fost fiul prefectului din Salonic. După moartea tatălui său, e numit la rândul său guvernator, primind ca sarcină omorârea creștinilor. Dar el însuși era creștin, așa cum, în secret, și tatăl său fusese. În acele vremuri, creștinii erau trimiși ca pedeapsă să lupte cu gladiatorii, fiind victime sigure. Pentru credința sa întru Hristos, împăratul Maximian poruncește să fie străpuns cu sulițele, dar atunci o minune s-a petrecut, căci în loc de sânge, din trupul său a început a curge mir. Iată de ce el mai este numit și Izvorâtorul de Mir. Sfântul Dimitrie a fost martirizat la Sirmium (Sremska Mitrovița, în Serbia), iar moaștele sale au fost readuse în Salonic, la 26 octombrie 413. Lupta sfântului cu păgânii însă nu era încheiată. După ce biserica închinată lui în secolul al VII-lea a ars, o altă biserică avea să fie ridicată pe același amplasament. Din nefericire, în timpul dominației otomane asupra Salonicului, aceasta avea să fie transformată în moschee. Moaștele lui au revenit în biserica din Salonic după 419 ani, în 1912.