de Carmen Ciripoiu şi Florica Pintea
Sfinții sunt împlinirea a două virtuți: dragostea față de Dumnezeu și dragostea față de om. Și în aceste două porunci, spun sfinții părinții constă întreaga Evanghelie. Pentru asta s-a luptat și Sfânta Anastasia Farmacolitria (izbăvitoarea de boli și de otravă). Să-i învețe pe ceilalți ce înseamnă dragostea cea veșnică, nepieritoare. Pentru toate faptele sale duhovnicești, Sfânta Anas- tasia Farmacolitria este cinstită cu slavă la 22 decembrie. Tot atunci este pomenit și dascălul său, Sfântul Hrisogon.
A învățat să-l iubească pe Domnul de la Sfântul Hrisogon
Sfânta Muceniță Anastasia, „cea preafrumoasă între femei”, a văzut lumina zilei în vestita cetate a Romei și încă de copil i-a uimit pe toți cu blândețea sa. Fiica lui Pretextat, unul dintre marii boieri, aceasta a fost încredințată din copilărie de credincioasa sa mama, Fausta, unui bărbat „preaslăvit întru înțelepciune și cu viață cinstită”, Hrisogon. Un creștin desăvârșit în cele dumnezeiești, devenit la finalul vieții, mucenic. De la acest bărbat a învățat copila nu doar cărților sfinte, dar și cine este Dumnezeu cu adevărat și a început să-l iubească din toată ființa sa pe Ziditorul tuturor și Stăpânitorul lumii. Se spune că citea cărțile creștinești ziua și noaptea, întărindu-și inima în dragostea lui Dumnezeu. Iar când a săvârșit învățătura lui Hrisogon, „s-a făcut slăvită înaintea tuturor ca o preaînțeleaptă”. Din nefericire însă, Fausta s-a stins mult prea devreme și Anastasia a fost dată de tatăl său, unui bărbat pe nume Pomplie. „Și a fost dusă în casa mirelui, adică o credincioasă la cel necredincios, mielușeaua lui Hristos la lup răpitor”.
Îngerul său păzitor a ajutat-o să-și păstreze fecioria
Din acel moment, ziua și noaptea s-a tânguit Anastasia și s-a rugat Domnului ca trupul său să rămână curat și neatins de mâna bărbatului, motivând că are mereu „boala cea femeiască”. Iar atunci când bărbatul o silea, reușea să scape din mâinile lui fiind ajutată de îngerul său păzitor. Așa a reușit copila să rămână cu fecioria nevătămată. Atât de mult a iubit oamenii, încât deseori își schimba „hainele cele luminate” și podoabele de preț cu cele sărace (lucru cunoscut doar de o slujnică a sa) și cerceta toate temnițele, dând mult aur străjerilor să poată intra la cei care pătimeau pentru Hristos. Cu multă cucernicie, Anastasia le-a spălat mâinile și picioarele, le-a șters rănile de sânge și a dat fiecăruia în parte hrană și băutură. Dar slujnica nu a ținut mult timp secretul și i-a mărturisit soțului cum își petrece timpul Anastasia.
Pomplie a pus la cale moartea tinerei pentru a-i lua averea
Anastasia a fost bătută crunt de bărbat și închisă în casă. Dar nu durerile au chinuit-o, ci faptul că nu putea să-i mai îngrijească pe robii lui Hristos, decât cu duhul. Iar cel mai mult inima i s-a frânt pentru că nu-l mai putea vedea pe dascălul ei, Sfântul Hrisogon, întemnițat de doi ani. După ce tatăl Anastasiei s-a stins, Pomplie, care și-a urât soția pentru că nu a răspuns dorinței sale trupești, a vrut să o omoare, pentru a-i lua averea. Acesta a pus-o la cele mai grele munci, iar fecioara nu a comentat, ci s-a rugat neîncetat la Dumnezeu. Tot chinul i l-a povestit într-o scrisoare Sfântului Hrisogon, epistola fiind trimisă printr-o bătrână: „(…) bărbatul care se laudă cu moștenirea mea, o cheltuiește cu nevrednicii și necurații închinători de idoli, iar pe mine ca pe o vrăjitoare și străină de cele sfinte, cu grele străji m-a robit, încât aștept a muri. Și nu mi-a rămas altceva decât numai, dându-mi sufletul, să cad moartă. Și chiar de mă voi bucura întru moarte pentru mărturisirea Domnului meu Iisus Hristos, însă de aceasta mă mâhnesc foarte mult, căci toată bogăția mea, cea făgăduită lui Dumnezeu, o văd cheltuită de mâinile străinilor și păgânilor. Pentru aceasta te rog pe tine, o, omule a lui Dumnezeu, roagă cu sârguință pe Stăpânul Hristos, pentru ca pe bărbatul meu sau să-l lase să viețuiască dacă mai înainte vede că se va face cândva creștin, sau de are astfel a petrece în necredință, apoi să-i poruncească să iasă dintre cei vii și să dea loc altora care cinstesc pe Dumnezeu”.
Prezicerile s-au împlinit
N-a durat mult și Pomplie a plecat pe mare, unde „s-a înecat de un vifor ce s-a ridicat fără veste”. Iar Sfânta Anastasia s-a izbăvit „ca pasărea din cursa celui ce vânează, având curată fecioria sa”. Ulterior, și-a primit toată moștenirea de la părinți și a început să meargă din nou în închisori să slujească sfinților închiși. În acea perioadă, împăratul Dioclețian a poruncit ca toți creștinii din temnițe să dispară de pe fața pământului, dacă nu se vor lepăda de Hristosul lor. Pentru că și-a păstrat credința, Sfântului Hrisogon i s-a tăiat capul și trupul i-a fost aruncat în mare. Printr-o descoperire dumnezeiască, acesta a fost găsit de preotul Zoil, un bărbat sfânt, care l-a luat împreună cu capul, l-a pus într-un sicriu și l-a ascuns în casa sa. La 30 de zile de la această întâmplare, Sfântul Hrisogon i s-a arătat în vis: „Să știi că între aceste nouă zile, acele fecioare ale lui Hristos, care viețuiesc lângă tine, vor fi luate spre mucenicie, iar tu spune roabei Domnului Anastasia ca să aibă grijă de dânsele, deșteptându-le către nevoința cea cu bărbăție, până când se vor încununa prin pătimire. Iar tu să fii cu bună nădejde că vei primi roadele cele dulci ale ostenelilor tale”.
Legată şi arsă în foc
Îndemnată de duhul lui Dumnezeu, Anastasia a ajuns la casa preotului pe care nu l-a văzut niciodată și a întrebat unde sunt fecioarele de care a pomenit Sfântul Hrisogon. Preotul le-a adus și Anastasia a stat o noapte cu acestea și le-a învățat să rabde totul pentru Mirele Hristos. Ulterior, Sfânta Anastasia s-a întors în Acvileea. Tot ce a prezis Hrisogon s-a împlinit. La nouă zile, preotul iubitor de Dumnezeu s-a mutat și el la dreapta Domnului. Sfânta și-a împărțit toată averea săracilor și a continuat să-și vadă de nevoințele ei. A trecut în lumea drepților cu moarte mucenicească, după ce a fost legată și arsă în foc. Sfântul trup a fost luat din foc de credincioasa Apolinaria și îngropat în curtea casei sale.