Main menu

header

de Anda Postolache

- Cu hramul „Schimbarea la Faţă a Domnului” (6 august)

Pe Muntele Tabor se află o mănăstire ridicată de români. Pe locul acesta, unde ştim că S-a schimbat la faţă Mântuitorul Hristos, exista încă din secolul al III-lea o mănăstire de călugări. Clădirile acestei aşezări au fost însă dărâmate de perşi, apoi de arabi şi de otomani, astfel încât, din secolul al XIII-lea, a rămas pustie. Cuviosul părinte român Irinarh Roseti (1771-1859) este cel care a ctitorit altă mănăstire pe Tabor în secolul al XIX-lea.

Călugărul Irinarh Roseti, sufletul mănăstirii româneşti
În 1843, împreună cu ucenicul său Nectarie Banul, arhimandritul Irinarh Roseti a plecat din Mănăstirea sa de metanie Neamţ în Ţara Sfântă şi s-a stabilit pe Muntele Tabor. Cei doi călugări au petrecut împreună 16 ani în desăvârşită sihăstrie şi dorire de Dumnezeu. În 1859, cuviosul Irinarh a început construcţia Mănăstirii „Schimbarea la Faţă a Domnului”, pe Tabor. N-a reuşit să termine această lucrare, căci s-a mutat la cele veşnice la 26 decembrie 1863, fiind înmormântat în biserica începută de el şi terminată de ucenicul său, Nectarie. Irinarh era un călugăr îmbunătăţit, la care alergau după sfat şi rugăciune mulţi dintre locuitorii credincioşi din părţile Galileii, ale Nazaretului şi alte locuri, iar el primise darul vindecărilor.
Monahul Nectarie Banul a încheiat lucrările la biserica de pe Tabor şi a menţinut rânduiala slujbelor mănăstireşti în limba română până în anul 1890, după care, fiind foarte bătrân, s-a retras la Mănăstirea Sfântul Sava. În zilele noastre, ctitoria celor doi români, Irinarh şi Nectarie, este locuită de călugări greci şi aparţine canonic de Mitropolia Ortodoxă de Nazaret.

Augustul de foc al cucerniciei
În primele zile ale lunii lui gustar sunt mai multe sărbători dragi românilor. 2 august este dedicată Binecredinciosului voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt; la 5 august este prăznuit Cuviosul – născut român - Ioan Iacob, cel numit şi Hozevitul, pentru că a trăit în ultima parte a vieţii la Hozeva, lângă Iordan; la 6 august avem marele praznic al Schimbării la Faţă a Domnului Iisus; iar la 7 august o pomenim pe Cuvioasa Teodora de la Sihla, ale cărei moaşte se află în cunoscuta Mănăstire Lavra Pecerska din Kiev, acea femeie care a renunţat la cele lumeşti şi a dus viaţă aspră în sihăstrie, închinându-şi viaţa lui Hristos. Să mai amintim şi că la  11 august este sărbătoarea Sfântului Nifon, Patriarhul Constantinopolului, care a fost pentru o vreme şi Mitropolitul Ţării Româneşti, şi ale cărui moaşte se află la Craiova. Tabloul acestor zile de august ne va arăta că postul rânduit în cinstea Adormirii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu de la 15 august este împodobit cu sărbători aducătoare de bucurii sufleteşti. În parohiile unde este hram este dezlegare la peşte, iar la 6 august, această dezlegare se lărgeşte peste tot.

Ochii pământeşti au văzut slava cerească

Evanghelistul Matei descrie minunea Schimbării la Faţă astfel: „Iisus a luat cu Sine pe Petru şi pe Iacov şi pe Ioan, fratele lui, şi i-a dus într-un munte înalt, de o parte. Şi S-a schimbat la faţă înaintea lor şi a strălucit faţa Lui ca soarele, iar veşmintele Lui s-au făcut albe ca lumina. Şi iată, Moise şi Ilie s-au arătat lor, vorbind cu El. Şi, răspunzând, Petru a zis lui Iisus: «Doamne, bine este să fim noi aici; dacă voieşti, voi face aici trei colibe: Ţie una şi lui Moise una, şi lui Ilie una». Vorbind el încă, iată un nor luminos i-a umbrit pe ei, şi iată glas din nor zicând: «Acesta este Fiul Meu Cel iubit, în Care am binevoit; pe Acesta ascultaţi-L»”.
Sfinţii Părinţi spun că Domnul S-a arătat în slava sa ucenicilor pentru a le arăta cât de mult se pot schimba şi ei (şi noi) prin credinţă şi iubire de Dumnezeu şi mai ales pentru a vedea ce frumuseţe şi fericire îi aşteaptă pe oameni în împărăţia cerurilor. Încă de pe Pământ iubitorii de Dumnezeu pot trăi o transfigurare a trupului. Ne încredinţează de aceasta Sfântul Apostol Pavel care, deşi nu a fost prezent pe Tabor, a trăit o experienţă asemănătoare mai târziu. El a fost răpit cu sufletul până la al treilea cer. Prin rugăciune şi viaţă închinată Tatălui Ceresc, la o asemenea trăire a credinţei suntem chemaţi şi noi.