de Anda Postolache

- Cu hramul „Buna Vestire”

Aşezată la 64 km de Piteşti şi la 35 km de Găeşti, Mănăstirea Glavacioc este podoaba micului deal de lângă satul cu acelaşi nume din judeţul Argeş, dar şi mărturia că domnitorii şi voievozii noştri ridicau lăcaşuri sfinte din credinţă adevărată în Dumnezeu. Unul dintre ei, Vlad Călugărul, este îngropat chiar aici.

Minunea icoanei Sfintei Fecioare
Numele mai puţin obişnuit vine din slavonă şi este pus pe seama unei legende: în apa râului din apropiere a fost găsit craniul (gleava) unui boier străin (ciocoi). De atunci, atât satul, cât şi apa au fost numite Glavacioc. Locul este încărcat de legende istorice şi de poveşti legate de minuni dumnezeieşti. Una dintre ele este mult îndepărtată în timp şi se referă la fondarea sfântului lăcaş. Se spune că pe locul în care este construită Mănăstirea Glavacioc, în timpul lui Mircea cel Bătrân, un cioban a găsit într-o peşteră o icoană făcătoare de minuni reprezentând-o pe Maica Domnului cu Pruncul. Domnitorul a hotărât să fie construită o mănăstire pe locul acesta, pentru a o cinsti pe Fecioara Maria şi, într-adevăr, multe minuni s-au săvârşit în urma rugăciunilor către ea. Se spune că însuşi Vlad Ţepeş s-a rugat aici pentru a putea învinge în luptele sale cu păgânii.
La un moment dat, icoana a fost luată de nişte călugări şi dusă la Mănăstirea Curtea de Argeş. A doua zi dimineaţă, când au intrat călugării în mănăstire, au găsit icoana aşezată la locul ei. S-au speriat şi au lăsat-o aici, înţelegând că este voia Maicii Domnului să fie păstrată la Glavacioc.

Izvorul tămăduitor
Alte minuni se săvârşesc la Glavacioc prin apa vindecătoare a izvorului ce răsare de sub altarul bisericii şi iese la suprafaţă apoi la poalele colinei, formând acolo un mic lac. Se povesteşte că Vlad al IV-lea, numit şi Călugărul, s-a tămăduit de o boală de stomac bând din apa izvorului. De altfel, osemintele domnitorului Ţării Româneşti (a domnit în 1481 şi între anii 1482 şi 1495) se odihnesc în sfântul lăcaş de la Glavacioc. Credincioşii au ridicat în vremurile apropiate de noi (în 1945 şi 2007) două monumente lângă izvorul vindecător.

Veche de şase secole!
Mănăstirea Glavacioc datează dinainte de anul 1441. Se vorbeşte despre ea în hrisoavele şi în actele domneşti ale lui Radu cel Mare, Neagoe Basarab, Mihnea Vodă Turcitul şi Matei Basarab, şi se arată că exista pe vremea lui Mircea cel Bătrân, care i-a închinat satul Călugăreni de pe Neajlov. De asemenea, şi Vlad Dracul a dăruit mănăstirii, în 1441, ocina lui Berilă la Neajlov şi satul Mirceşti de Teleorman. Cu vremea, mănăstirea de lemn s-a dărăpănat şi în perioada 1482-1485 a fost refăcută şi folosită ca reşedinţă domnească de Vlad Vodă Călugărul. În 1496, acest voievod a ridicat din temelie o biserică de zid, a înzestrat mănăstirea cu multe venituri şi cu moşii, fiind considerat adevăratul întemeietor al ei. Între 1701 şi 1704, în vremea domnitorului Constantin Brâncoveanu, boierul Costache Faca a făcut a doua renovare, apoi în 1843 a fost rezidită din temelii, însă cu materiale de slabă calitate. În următorii ani a ajuns în ruină, iar în 1858 biserica a fost închisă. Redeschisă mai apoi după renovări, aceasta a mai suferit transformări în anii 1941-1944 şi mai târziu, între 1974 şi 1976, când s-a făcut şi clădirea chiliilor. În vremea comunistă, mănăstirea nu a mai funcţionat, biserica fiind de mir. După 1989, mănăstirea a fost reînfiinţată, cu obşte de călugări. În 1991 i s-a adăugat o clopotniţă nouă. Preasfinţia Sa Episcop Calinic al Argeşului şi Muscelului a adus ca stareţ la reînfiinţata mănăstire pe ieromonahul Creţu Claudiu Casian.

Lăudată în Orient

Paul de Alep, care a însoţit pe patriarhul Macarie de Antiohia în Ţările Române, scrie în notele lui din 1657: „Biserica este mare şi cu o arhitectură frumoasă, având două turle, una deasupra navei, cealaltă deasupra corului. Pe cele patru coloane sunt patru arcuri pe care este rezemată turla. (...) Chiliile mănăstirii sunt din piatră”. Asemănând-o cu „Biserica Adda din ţinutul Tripoli”, Paul de Alep menţionează că nu a mai „văzut în această ţară nicio altă biserică care să poată fi asemănată acesteia”.
Şi astăzi încântă prin frumuseţea ei, prin liniştea pe care o degajă, prin îndemnul la rugăciune şi la gânduri bune.
Aşadar, dacă vă aflaţi în vacanţă în zona Argeşului, nu ocoliţi mănăstirea străveche a Glavaciocului.