de Valentin Țigău
Cu multe secole în urmă, într-o Europă medievală secătuită de molimi și de epidemii, se năștea într-o nobilă familie italiană un copil căruia Dumnezeu îi menise un destin uriaș și un loc în panoplia sfinților vindecători. Pe Sfântul Bernard - a cărui viață pământească s-a petrecut între anii 1272 și 1348 - îl cheamă astăzi în ajutor, în pandemia de coronavirus, nu doar italienii, ci mare parte din Europa creștină. Cine a fost el? Ce viață a avut? Ce fapte a săvârșit și cum și-a dobândit aura de sfânt? Să luăm drumul în picioare - cum zic călătorii și pelerinii - și să ajungem și noi în apropiere de Siena cea înveșmântată în roșietice olane medievale.
A ales asceza, ieșirea din lume
Dincolo de câmpia care se așterne, prăfoasă, sub picioarele călătorului spre Buonconvento - și dincolo de acesta din urmă, chiar -, drumul începe să urce printre ponoare către o mănăstire roșie, păzită de zidul înalt și vânăt al unor culmi stâncoase numite, de italieni, Chiusure, căci ele „închid” zarea și oferă călugărilor Olivetani acea pustietate necesară asceților... Cel puțin asta se întâmpla în trecut, la vremea la care Giovanni Tolomei - căci „Giovanni” a fost numele care i s-a pus la naștere -, părăsind voluntar „voioasa Sienna” și strălucirea palatelor familiei sale, a ales asceza, ieșirea din lume. Monte Oliveto fusese o spinare sură și sălbatică, până ce călugării mănăstirii să fi plantat acolo măslini și chiparoși... Fusese un loc fără spirit, înainte de Tolomei... El și eremiții din jurul său au schimbat pentru totdeauna fața și aura acelor culmi pietroase.
A jurat că va îmbrăca haina călugărilor
Născut într-una dintre cele mai nobile familii ale Sienei, micul Giovanni fusese menit să ajungă doctor al Universității sienneze și cavaler al lui Rudolf I de Habsburg... Cronicele olivetane arată că pe drumul acesta și pornise tânărul senior când... într-o zi, pe când învăța pentru o disertație solemnă în jurisprudență, un ochi începu să-l doară, din ce în ce mai tare. Giovanni fu străfulgerat de amintirea primului său învățător, Cucernicul Ambrogio Sansedoni, de la Basilica Sfântului Dominic, și-atunci jură că va îmbrăca haina călugărilor, dacă ochiul i se va vindeca și-și va putea pregăti lucrarea. Ochiul i se vindecă și... studiosul nostru tânăr se ținu de cuvânt. Se retrase pe Monte Oliveto și deveni schimnic. Cel menit să fie cavaler crăiesc se pustnici. Și-și luă numele de Bernard... Gestul său nu rămase singular. Alți doi tovarăși ai săi aleseră retragerea din lume. Și apoi încă vreo câțiva... Și veni o noapte în care Fecioara Maria se arătă în vis episcopului de Arezzo, Guido Tarlati, poruncindu-i să construiască o mănăstire pentru eremiții din jurul lui Bernard, iar această mănăstire să aparțină de ordinul Sfântului Benedict.
Infirmieri și duhovnici pentru bolnavii de ciumă bubonică
La puțină vreme după ce mănăstirea fu ridicată, o boală nemiloasă se abătu peste Siena. Era ciuma bubonică. Bernard Tolomei își convocă frații întru credință și le spuse să-și învingă teama și să se întoarcă în orașul pustiit de molimă. Călugării din conventul Sfântului Benedict au intrat în spitalele ticsite de ciumați, fiind vraci, infirmieri și duhovnici... Aveau un curaj pe care niciunul dintre ei nu știa că îl are. Și mai aveau conștiința că viețile lor sunt în mâna lui Dumnezeu și că - fie de vor muri, fie de vor rămâne în viață - ceea ce aveau de făcut nu mai ținea de o decizie a lor, ci de ceva superior lor. Chiar dacă boala avea să îi atingă, pe rând, și să îi doboare, în cele din urmă, niciunul nu s-a gândit să fugă în mănăstirea ferită, de pe stânci. Au rămas acolo, au ajutat, au vindecat, au spovedit și au încurajat. Mâinile lor curățau bubele, cuvintele lor curățau sufletele...
Apoi au început minunile!
Dintre cucernicii olivetani, 60 s-au stins, atinși și ei de ciumă. Dar tot au rămas destui ca să lupte mai departe. Cel de al treilea dintre cei care au murit a fost chiar Bernard Tolomei. Era pe 20 august 1348, atunci când el i-a adunat pe toți călugării în jurul său, spunându-le să nu dispere, căci ei au putere asupra morții. La ceasurile 9, a murit. La puțină vreme, călugări și oameni de rând avură viziunea lui Iisus ridicând sufletul lui Bernard Tolomei la cer. Apoi începură minunile... veștile că, atinși de duhul eremitului, tot mai mulți bolnavi de ciumă se vindecau... În următoarele săptămâni, numărul celor vindecați deveni tot mai mare, iar numărul celor trecuți la Domnul tot mai mic. Cei care treceau prin Siena duceau mai departe vestea despre călugărul benedictin care - deși el însuși murise de ciuma bubonică - reușea, după moartea-i, să-i vindece pe siennezi. Erau suficiente mărturii pentru a-l beatifica și, în cele din urmă, a-l sanctifica.
Mormântul comun de pe Monte Oliveto
Un lucru puțin obișnuit, într-o biserică în care moaștele sfinților sunt căutate de pelerini, celebrate, este acela că nimeni nu poate să spună că deține vreo fărâmă de os din trupul Sfântului Bernard Tolomei. Și asta pentru că osemintele călugărului Bernard și ale celorlalți 59 de monahi morți în acel an al ciumei se află într-o gropniță comună a mănăstirii de pe muntele siennez al măslinilor. Alături de rămășițele altor sute, mii de monahi. Nu există decât o singură lespede, pentru cei din trecut, iar pe ea sunt scrise doar aceste slove „Monachorum sepulcra”...
Protector al medicilor și vindecător
Sfântul Bernard Tolomei se alătură și el unui număr impresionant de sfinți creștini - catolici sau ortodocși - care sunt protectori ai medicilor sau ai celor atinși de diferite boli, doctori fără de arginți dar cu puterea de a vindeca prin însuși duhul lor. Pentru că puterea lui s-a arătat în timpul epidemiei de ciumă bubonică, el este invocat adesea atunci când apar focare de boli molipsitoare și, cu atât mai mult, în timpul manifestărilor pandemice ale acestor boli. De la începutul epidemiei de coronavirus, în Siena - și nu doar în Siena, ci în întreaga Toscana - numele său a fost adeseori chemat în ajutorul medicului sau al bolnavului aflat în suferință.