de Carmen Ciripoiu şi Sorin Dumitrescu

Veche de 800 de ani și unicat în țară, Mănăstirea Cârța este primul edificiu de pe teritoriul României construit cu elemente gotice. Abația pare un loc liniștit și idilic. O lume de acum câteva sute de ani, în care biserica și religia au fost lucrurile cele mai de preț ale unui om.

Pe locul bucătăriei se află cea mai veche casă din Transilvania

Drumul până la Mănăstirea Cârța, situată în satul cu același nume, pare desprins din povești. Curățenie desăvârșită, case în stare impecabilă, oameni care salută la colț de stradă și la fiecare poartă flori, care rămân vii indiferent de anotimp. Iar când muzica începe să răsune de la orga mănăstirii, orice pelerin este transpus într-o lume a îngerilor. Cui i-ar trece prin minte că mănăstirea este bântuită și acum de suflete părăsite, care nu-și mai găsesc liniștea? Și totuși, acest lucru se întâmplă... Se intră în sfântul lăcaș pe o poartă veche din lemn. Parcă la fel de veche ca însăși istoria. La doi pași, pe locul bucătăriei de odinioară se află casa parohială. Este cea mai veche locuință din Transilvania și, în plus, alimentată cu apă proaspătă de izvor.

Construită sub formă de cruce

Potrivit istoricilor, abația de la Cârța ar fi fost ridicată în jurul anului 1202, în timpul Regelui Emeric, de călugării cistercieni. A fost făcută sub formă de cruce și este, în acest moment, unica mănăstire cisterciană care s-a păstrat parțial în România. Un loc cu multă dumnezeire, pentru că în Evul Mediu aici se crede că ar fi fost un așezământ monahal cistercian din Țara Făgărașului. În anul 1474 Regele Matei Corvin a desființat sfântul lăcaș, iar bunurile au fost transferate unei biserici din Sibiu. Nu se cunoaște nici acum motivul real, dar sunt două ipoteze. Unii istorici spun că sfinții părinți ar fi uitat de bunele moravuri, alții că Matei Corvin a vrut să îi alunge din Transilvania și Ungaria pentru că erau foarte bogați și supuși Papei de la Roma. În jurul anului 1550 mănăstirea cisterciană de la Cârța a devenit parohie evanghelică. Chiar dacă acum se află în stare de ruină, Cârța a deținut un rol major atât în istoria Transilvaniei medievale, cât și în introducerea și diseminarea artei gotice în regiune.

Primele clădiri au fost ridicate după cutumele ordinului cistercian

Tot istoria amintește de faptul că primele clădiri de la Cârța au fost făcute potrivit cutumelor ordinului cistercian, din materiale perisabile, cel mai probabil din lemn, undeva în jurul anilor 1205-1206. Câțiva ani mai târziu, între anii 1210-1215, în imediata vecinătate a clădirilor provizorii de lemn a fost ridicată o capelă de piatră, așa-numitul oratoriu. Fundațiile acesteia, cu dimensiuni reduse, dar ziduri masive, au fost scoase la lumină în primăvara anului 1927, datorită unor vaste cercetări arheologice. Din punct de vedere stilistic construcția arată înrudirea cu Mănăstirea Walkenried din Saxonia Inferioară și cu Mănăstirea Pannonhalma din Ungaria, ambele aflate pe lista UNESCO a Patrimoniului Mondial.

Sfinții părinți s-au hrănit cu frunze de fag fierte

Ramură a călugărilor ordinului Benedictin, călugării cistercieni, cunoscuți ca și călugării albi, și-au ridicat mănăstirile în zone nepopulate, mlăștinoase, cu trestie și era strict interzis să aibă ziduri de apărare și turn. Motto-ul lor a fost „Ora et Labora” („Roagă-te și muncește”), s-au alimentat doar cu roadele muncii lor și s-au îmbrăcat doar cu haine făcute cu propriile mâini. Așa s-a întâmplat și la Cârța. Tradiția spune că în acest loc, călugării au postit întregul an și au mâncat frunze de fag fierte și, uneori, brânză. Privați de orice formă de confort, aceștia au dormit într-o singură cameră pe fân, fără să fie feriți de frig, de aceea mulți au murit de tineri și au fost îngropați în curtea mănăstirii, mormintele lor putând fi văzute și acum. Acesta se crede că este motivul pentru care sufletele lor s-au chinuit și au rămas legate de Cârța, locul unde au suferit și de sute de ani bântuie mănăstirea. Sunt și acum localnici care susțin că zidurile vibrează, scaunele se mișcă, aceste fenomene ciudate fiind observate chiar și de preoții slujitori.

Orga mecanică datează din anul 1777

Cei care sunt binecuvântați să ajungă la Mănăstirea Cârța vor putea vizita și acum simbolul dreptului unic de morărit al mănăstirii, moara cu trei ciocănele. Dar și simbolurile tradiționale cisterciene, respectiv „Toiagul păstoresc” și „Crucea Soarelui”. Potrivit tradiției, sub aceste simboluri, care se află în orice mănăstire cisterciană, au fost îngropați călugării. Tot în acest loc se află și cimitirul soldaților, unde își dorm somnul de veci ostașii germani căzuți în Primul Război Mondial la Porumbacu, în septembrie 1916. Dar și statuia lui Roland, simbolul libertății și dreptății din secolul al VIII-lea și superba orgă mecanică ce datează din anul 1777. Cât privește biserica evanghelică, unde mirosul de lemn se împletește cu cel de tămâie și acum, după 800 de ani, se țin slujbe, odată la două săptămâni.

În competiţie cu Diavolul

O poveste interesantă vorbește despre cum au fost în competiție călugării cistercieni cu Diavolul, chiar la începuturile mănăstirii. Când a văzut că aceștia au început să ridice mănăstirea, se spune că necuratul a fost cuprins de furie și pe malul celălalt al Oltului a început să construiască o clădire cu fața spre adâncurile pământului. Călugării și Diavolul au lucrat de dimineață până noaptea, pentru a atrage mai mulți credincioși. După multe rugăciuni, fețele bisericești au găsit soluția pentru a-i venit de hac. Într-o noapte au construit un baraj pe Olt și a fost inundată toată groapa în care Diavolul și-a ridicat lăcașul. Această legendă explică existența unei mlaștini din apropiere, despre care sătenii spun că ar fi fără fund...