de Valentin Țigău
Schitul Buna Vestire din Muntele Athos a fost construit la jumătatea veacului al XVIII-lea, pe un versant împădurit și pitoresc, îmbrățișat de pace și liniște. Un loc idilic, pe care l-au ales, în acei ani, ctitorii săi, veniți de la Mănăstirea athonită Xenofont: preotul-călugăr Silvestru din Arta și monahii Efraim Zagorianos și Agapios Tsaritsaniotis. Unii dau ca dată a înființării anul 1753, când apar primele documente care se referă la primele chilii construite (călugării continuau să se roage la Mănăstirea Xenofont), alții susțin că măsurarea timpului trebuie făcută începând cu anul 1766, când a fost sfințită biserica schitului, având hramul „Buna Vestire a Maicii Domnului”. De-a lungul celor aproape trei secole de existență, mulți schimnici s-au retras aici și își dorm somnul de veci în liniștea locului, relicvele lor fiind adăpostite într-un osuar.
Între muncă și rugăciune
Schitul Buna Vestire se află la mică distanță, pe direcția nord-est, față de Mănăstirea Xenofont, de care depinde. El este situat la o altitudine de 260 de metri, pe un versant al văii idilice a pârâului Puranta (care desparte, practic, teritoriile a două mănăstiri învecinate: Sf. Pantelimon (sau Rusikon) și Sf. Xenofont. Perspectiva este una frumoasă, către golful Sighnitiki și către brațul Sithonia al peninsulei Halkidiki. Deși în veacurile trecute au existat până la 40 de chilii aici, în momentul de față, Schitul Buna Vestire are 20 de chilii în care locuiesc 10 călugări, ale căror activități principale sunt agricultura și producerea de tămâie. Viața lor este una simplă, după idioritmul monahal, balansată între muncă și rugăciune. Regulamentul de funcționare a schitului - care cuprinde 20 de articole - a fost redactat în anul 1839, pe vremea starețului Dikaios Nichephorus.
Kyriakonul și chiliile
Așa cum am afirmat deja, construcția kyriakonului (biserica principală a schitului) a început în anul 1753, pe cheltuiala renumitului arhimandrit și părinte duhovnicesc Silvestru din Arta, ajutat de călugării Efraim Zagorianos și Agapios Tsaritsaniotis. În 1766 era finalizată și catapeteasma, „pictată de mâna lui Constantin și Atanasie” din Korița, o localitate din nordul Epirului. De-a lungul timpului, biserica a necesitat unele renovări și chiar au fost aduse modificări structurii acesteia. De exemplu, în 1901, după o deteriorare majoră a pronaosului, în urma unor cutremure, acesta a fost demolat și ridicat altul, adăugându-se și un al doilea naos (navă). Cu doar câțiva ani înainte fusese ridicată și clopotnița, care domină și azi așezarea. Datorită împuținării viețuitorilor, multe dintre cele 40 de chilii inițiale au fost abandonate. De ce a scăzut numărul monahilor la Schitul Buna Vestire? Două sunt explicațiile agreate: scăderea numărului călugărilor în Sfântul Munte, în general - mai ales după cele două Războaie Mondiale -, și o situație specifică a locului pe care schitul este situat. Mai precis, în zonă se manifestă mici seisme și alunecări de teren și de aceea, în ultima sută de ani, călugării au fost descurajați să se retragă aici. Acesta e și motivul pentru care, încă din secolul trecut, locul a fost numit „schitul uitat”. Abia în ultimele decenii comunitatea monahală a mai crescut puțin, chiliile au fost renovate și există din nou o viață spirituală.
Manuscrise și cărți
Biblioteca Schitului Buna Vestire nu deține foarte multe cărți, dar acestea sunt deosebit de importante, datând din secolele XVIII-XIX și mai de dinainte. Ceea ce are, de asemenea, valoros sunt cele 360 de manuscrise, copiate, de-a lungul secolelor, de călugării din acest așezământ religios, o bună parte dintre ele fiind împodobite cu miniaturi sau cu mici schițe și având, totodată, note care dau seama despre întâmplări și oameni, despre gândirea teozofică a viețuitorilor. Există şi o colecție bogată de periodice și cărți religioase, în număr de 550. Să ținem seama că aici au locuit personaje importante din istoria Muntelui Athos. Unul dintre acestea a fost ieromonahul Sabbas (Sava) Peloponezianul, care s-a retras la Schitul Buna Vestire, unde a fost ales conducător al comunității monahale. Înainte, acesta fusese starețul mănăstirii vecine, Sf. Pantelimon, în primii ani ai secolului al XIX-lea. Un veac mai târziu, printre monahi s-a numărat și Avva Ilarios. Acesta a avut o contribuție importantă la îmbogățirea patrimoniului de scrieri religioase athonite, fiind autorul mai multor imnuri și canoane dedicate Fecioarei Maria, precum și altor sfinți. Culegerile de texte, scrise chiar de mâna lui Avva Ilarios, se păstrează în biblioteca schitului.
Icoana Buna Vestire
Scena Bunei Vestiri este una dintre cele mai vechi şi cunoscute în iconografia creștină. Azi știm cu certitudine că cea mai veche reprezentare este fresca descoperită în catacomba Priscillei din Roma, care datează din al II-lea secol, deci foarte aproape de începuturile lumii creștine. Două personaje umplu această scenă: Fecioara - care, stând pe un scaun cu spătar înalt, e imaginată ca „templu al Celui PreaÎnalt” - și Arhanghelul Gavriil, care îi aduce vestea că poartă în pântece pe Mântuitorul lumii. Dacă în această veche imagine Sfântul Arhanghel Gavriil nu are aripi, câteva secole mai târziu el va primi, și imagistic, simbolul îngeresc. Începând cu secolul al VI-lea o vedem adesea pe Fecioară în picioare, cu sau fără jilțul împărătesc în spatele său. Pe omofor (veșmântul său), brun sau roșu, are trei steluțe, care semnifică puritatea (fecioria, virginitatea) perpetuă - adică înainte, în timpul și după Nașterea lui Iisus Hristos. Icoana de la Schitul Buna Vestire din Athos se înscrie în rândul celor tradiționale. Arhanghelul are un picior flexat (semn că a alergat până la ea ca să îi dea Vestea), mâna întinsă, o aripă ridicată și alta lăsată. Aici, Fecioara stă pe jilţ și, la aflarea Veștii, are un semn de retragere, care semnifică mirarea că a fost aleasă: „Cum, eu, cea care nu am cunoscut bărbat, să fiu grea?”, fiind și o exprimare a temerii că și-ar putea pierde fecioria prin Naștere, ceea ce ne arată că n-ar fi acceptat să fie Maica Domnului dacă asta ar fi dus la încălcarea jurământului său de a rămâne fecioară.