Main menu

header

930 22 1de Simona Lazăr

Ca o salbă, pe Dunăre, sunt cetățile antice în care, în zorii creștinismului, au „mucenicit” primii sfinți proto-români din calendarul ortodox. Almyra, Durostorum sau Axiopolis și, mai târziu, Vicina au ajuns să primească, rând pe rând, jertfa martirilor și ridicarea celor dintâi edificii religioase, primind chiar rang de episcopie (Axiopolis) și de mitropolie (Vicina). În Almyra, de exemplu, îi aflăm în veacul al III-lea și pe Epictet și Axion, cotați drept primii autori de poezie religioasă din teritoriile locuite azi de români. Un secol mai târziu îi găsim, în alte două cetăți dunărene, pe sfinții dobrogeni pe care îi cinstim în ziua de 26 aprilie, Chiril și Chindeu (Cernavodă) și Tasie (sau Dasie ori Dasius) din Axiopolis (în acest an, fiind prăznuiţi într-o zi de miercuri, este dezlegare la pește).

Reabilitați de Constantin cel Mare

Principala resursă de informații pentru viețile celor trei sfinți (intrați relativ recent în calendarul Bisericii Ortodoxe Române) o constituie lucrarea preotului profesor Mircea Păcurariu „Sfinți Daco-romani și Români”. Aflăm, astfel, că Sfinții Mucenici Chiril și Chindeu ar fi suferit moartea martirică pe timpul Împăratului Dioclețian (a domnit între anii 284 şi 305), care este cunoscut ca prigonitor al creștinilor. Fie că aceștia chiar erau din Axiopolis (Cernavodă de azi), fie că doar au fost uciși acolo, cert este că aceştia s-au jertfit pentru Hristos. Constantin cel Mare, urmându-i lui Dioclețian, la numai câțiva ani avea să aducă o cotitură importantă în percepția și acceptarea creștinismului. Asta se întâmplă când, prin „Edictul de la Milano” (313), cere guvernatorilor provinciilor romane să înceteze persecuția creștinilor. În ceea ce privește cetatea Axiopolis, se știe că Împăratul Constantin cel Mare o reconstruiește, iar mai târziu, în același secol, pe locurile martiriilor celor doi sfinți mucenici dobrogeni sunt chiar înălțate două bazilici, azi în ruină. Importanța acestor sfinți locali este una destul de mare, dacă ne gândim că încă din vremea vechiului Axiopolis ei erau cinstiți în cetate. Intrând în uitare, ei au fost redescoperiți în anul 1947, citați într-o inscripție antică.

Ostași romani, care au ales să se dedice lui Hristos

Aceeași inscripție îl amintește și pe Sfântul Mucenic Dasie (grafiat când Tasie, când Dasius) despre care preotul profesor Mircea Păcurariu afirmă în cartea sa că poate fi identificat cu ostașul-martir Dasius, care este adeseori legat de o altă cetate dunăreană: Durostorum, care s-ar fi aflat în apropiere de Silistra de azi. Acesta este numit, de altfel, și Sfântul Mucenic Dasius din Durostorum, unii autori considerând că a suferit martiriul acolo. În paranteză fie spus, istoria bisericii îi plasează în această cetate și pe alți sfinți dobrogeni, prăznuiţi în alte date, cum sunt Sfinții Valentin și Pasicrat (24 aprilie), Sfântul Emilian (18 iulie), Sfinții Nicandru și Marcian (8 iunie). Ceea ce îi unește pe aceștia este faptul că toți erau ostași romani, care au ales să se dedice lui Hristos și toți au primit cununa martiriului în secolul al IV-lea.

Nu a vrut să moară ca un păgân

În ceea ce îl privește pe Dasie, există istoriografi și monografi ai vieților sfinților care consideră că martiriul său a avut loc la Axiopolis, în vremea persecuțiilor lui Dioclețian, iar la Durostorum ar fi ajuns doar moaștele lui. Se zice că era un tânăr frumos, cinstit și viteaz, care cunoscuse de puțină vreme credința creștină. Era un timp în care una dintre sărbătorile păgâne cele mai iubite era cea a Saturnaliilor. Obiceiul era să se aleagă la sorți dintre cei mai buni ostași pe cel care să-l întruchipeze pe Saturn (Cronos, zeul timpului), căruia să-i fie îngăduită „orice plăcere diavolească”, i se dădea să bea pe timpul sărbătorii, pentru a uita de sine, iar la sfârșit era sacrificat. În acel an, cel pe care l-au ales sorții a fost chiar soldatul Dasius, care își dă seama că dacă va intra în haina lui Cronos/Saturn, creștin fiind, ar fi săvârșit păcat și ar fi ajuns în focurile iadului. Atunci refuză să devină „rege al Saturnaliilor” și le mărturisește camarazilor săi că este creștin și că dacă e să moară, preferă să moară ca un mucenic al lui Hristos și nu ca un păgân. „Este mai bine pentru mine să sufăr puținele chinuri și munci, pentru numele Domnului nostru Iisus Hristos, iar după moarte să moștenesc viața cea veșnică, împreună cu toți sfinții”. Adus dinaintea comandantului său, este judecat sumar și condamnat la moarte prin tăierea capului. La început, comandantul Bassus a încercat să îl facă să se dezică de credința sa, dar viteazul ostaș i-a răspuns: „Sunt creștin și nu slujesc împăratului pământesc, ci împăratului celui ceresc și primesc darul Lui, trăiesc din harul Lui și mă îmbogățesc din negrăita Lui iubire de oameni. Eu mărturisesc că sunt creștin și nu mă supun nimănui altuia decât unuia, curatului și veșnicului Dumnezeu, Tatăl, Fiul și Sfântul Duh, cel în trei nume și fețe, dar de o singură ființă”. Săvârșit din viață la 20 noiembrie 304, a fost înmormântat în Axiopolis, de unde, mai târziu, moaștele sale au fost mutate într-o basilică din Durostorum. În anul 579, sarcofagul său a fost mutat la Ancona, în Italia, unde moaștele sale se află și azi, în Biserica Sfântul Cyriacus. Pe placa de mormânt stă scris: „Aici zace Sfântul martir Dasios, adus din Dorostol (n.r. - Durostorum)”.