Main menu

header

938 22 1de Valentin Țigău

Nu mai puțin valoroasă decât cele opt biserici de lemn din Maramureșul istoric intrate în patrimoniul UNESCO, cea din Runcu Salvei (Bistrița), cu hramul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavril are și ceva în plus: se numără printre cele câteva sute de „biserici călătoare” de pe cuprinsul țării, cu o fascinantă istorie.

A fost declarată monument istoric

În anul 1757, la Runcu Salvei era adusă din comuna Telciu această biserică greco-catolică, azi monument istoric de categoria A, deci de importanță națională.Înaintea ei, pe acest loc situat în partea de sus a satului, s-a aflat o bisericuță mai veche - de la finele secolului al XVI-lea, care s-a prăpădit între timp. Aflăm că, în urma unei anchete făcută la fața locului în 29 mai 1761 - adică la doar patru ani după strămutarea în Runc a celei care dăinuie și azi - s-a stabilit că: „Bisericuța cea veche s-a clădit deodată cu înființarea satului, dar fiind ea cu timpul prea mică pentru sătenii care s-au înmulțit, s-a ridicat aceasta nouă”. S-a păstrat de la cea de dinainte doar un clopot, datat 1597.

„Finețea de miniaturist” a lui Zaharia Apitis din Sineft

938 22 3Având un plan rectangular (ca mai toate bisericile de lemn din zonă) și un altar în formă de poligon, biserica iese în evidență prin acoperișul cu pante înalte (ca în zonele de deal și de munte, pentru a face față intemperiilor) și cu turnul-clopotniță în formă de coif. Interiorul te surprinde prin frumusețea picturii, în culori deschise și în tonuri dominante de brun, integrând astfel „natural” și patina lemnului în ansamblul scenelor pictate. Lucrarea aparține unui zugrav renumit al acelei perioade, Zaharia Apitis din Sineft, al cărui nume a fost menționat într-o inscripție de la proscomidiar (azi pe jumătate ștearsă). Pictura a fost realizată pe la anul 1760. Tot Zaharia este cel care realizează tripticul înfățișându-i pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel și pe Maria cu Pruncul Eleusa (aflat azi la Protopopiatul din Bistrița), precum și alte chipuri de sfinți: Ioachim și Ana, Nicolae și Gheorghe. Specialiștii au remarcat finețea „de miniaturist” a artistului (cu precădere la medalioanele cu sfinți).

„Cina cea de Taină” a lui Vasile Zugravu

Din păcate, din vechea pictură se păstrează relativ puține elemente, ele fiind completate, în 1784, de scene și icoane care aparțin lui Vasile Zugravu (sau Vasile Hojda), între care și o reușită reproducere a unei icoane din Susenii Bârgăului, mai veche cu o sută de ani. Primele indicii în acest sens ni le dă și o inscripție descoperită de restauratorii recenți: „Această Sfântă Icoană anume Cina cea de Taină a Domnului nostru Iisus Hristos s-a zugrăvit în Bârgău, la an 1789 martie 10 zile cu zisa și plata jupânului straja-meșter Bunbu din Runc”. La Protopopiatul bistrițan se găsesc și icoane mai vechi (din secolul al XVII-lea), provenite probabil de la vechea biserică din Runcu Salvei.

Un Anonim și cromatica lui veselă

938 22 2Am pomenit până acum pe doi dintre meșterii zugravi care au împodobit frumoasa biserică din Runcu Salvei, dar istoria locului ne arată că, până la sfârșitul anilor 1700, un alt pictor a decorat pereții interiori, în naos și pronaos. De data aceasta, numele nu ne este cunoscut, e ceea ce se numește un „zugrav anonim”, dar e ușor recognoscibil: o cromatică și o grafică vesele, mai aproape de stilul decorativ. De această mână sunt lucrate scenele din Ciclul Duminicilor, Judecata de Apoi, Sfinţii Arhangheli Mihail și Gavriil, Sfântul Nicolae, Maica Domnului cu Pruncul, Deisis ori scenele din Ciclul Patimilor.

Scrisoarea de sub grindă

O parte dintre aceste capodopere ale veacului al XVIII-lea au fost restaurate și, de asemenea, construcția a fost renovată de meșteri atestați de Ministerul Culturii, în 1999. „Când a fost adusă la noi în sat biserica, fiecare lemn a fost numerotat, ca să știe unde să-l pună la locul lui, ca să se îmbine cum trebuie. Iar asta le-a fost de folos meșterilor de mai dincoace. Construcțiile astea sunt cele mai rezistente, chiar și la inundații. O biserică în coadă de rândunică nu se dezbină, ci plutește întreagă, dacă o ia apa. Până și cuiele sunt din lemn. Au fost oameni inteligenți meșterii aceia de altădată, deși n-au avut școli de inginerie”. Primarul localității, Anchidim Pavelea, ne spune că, atunci când s-a lucrat, „s-a găsit o scrisoare în grinzi, scrisă de un anume Ion, era o scrisoare de iertare către Dumnezeu. Scrisoarea a fost fotografiată și pe urmă pusă la locul unde a fost găsită”. În momentul de față, se fac eforturi pentru restaurarea acoperișului și împrejmuirea bisericii, repararea candelabrelor etc. Despre biserica din satul său, primarul ne-a spus, cu mândrie: „În zona noastră sunt mulți specialiști care spun că nu există o biserică din lemn care să aibă atâta pictură rămasă de pe vremea aia. Dar nu poate fi totul restaurat”.

Între greco-catolici și ortodocși

Cât despre parcursul pe care l-a avut, în ultima sută de ani, aflăm: „La noi, aici, au fost numai greco-catolici, ca prin multe locuri din Ardeal. Și în biserica asta (n.r. - greco-catolică) bunicii și părinții noștri s-au cununat și și-au botezat copii (n.r. - la începutul carierei sale, aici a slujit și preotul Sebastian Coșbuc, tatăl scriitorului George Coșbuc). După aia, în 1945-1947, au venit comuniștii și biserica a trecut prin decret la ortodocși. S-a făcut și o biserică ortodoxă, terminată în 1968, mai la vale, avem și o biserică penticostală, toate la o populație de 1.250 de locuitori”. Enoriaşi greco-catolici, acum, mai sunt vreo 40 de persoane. „Se slujește în fiecare duminică și la sărbători. Biserica a fost câștigată în instanță printr-o sentință definitivă și irevocabilă (în 2000). Am câștigat biserica apoi și o bucată din cimitir”, a completat primarul Anchidim Pavelea.

„O biserică în coadă de rândunică nu se dezbină, ci plutește întreagă dacă o ia apa. Până și cuiele sunt din lemn“

„Specific zonei noastre e pana de păun“

Pentru cei din Runcu Salvei important e să vină, la marile sărbători și în toate duminicile, la biserică. „Oamenii vin la biserică în hainele lor cele mai frumoase, iar specific zonei noastre e pana de păun. Aici, la Runcu Salvei, a fost făcută prima dată pana de păun. Era o mândrie să ai cele mai multe rânduri, cea mai înaltă pană, arătai atunci că ești un om înstărit. Feciorii, până la însurătoare, purtau pălărie cu pană. Erau scumpe penele de păun. Ca să cumperi una, trebuia să vinzi o vită. Portul popular se menține la noi, față de alte părți ale țării, poate și pentru că am avut și mândria asta de a merge la biserică în hainele de sărbătoare!”.