de Valentin Țigău
Sfântul Sofronie al Ierusalimului, prăznuit la 11 martie, este una dintre figurile importante ale creștinismului din primele veacuri. Contemporan cu profetul Mohamed (fondator al mahomedanismului) și un mare învățat al epocii sale - căci cunoștea și învățăturile profane la fel de bine ca pe cele duhovnicești - a fost, deopotrivă, sofist, scriitor bisericesc și patriarh.
I s-a spus „scolasticul” sau „sofistul”
S-a născut în anul 550 d.Hr., într-o familie arabă din Damasc (Siria, pe atunci în Imperiul Roman de Răsărit). A fost un savant și, pentru o vreme, un binecunoscut și apreciat profesor de retorică (de unde i s-a mai dat și numele de Sofronie Scolasticul). Mai târziu, după ce a parcurs toate cărțile importante ale vremii sale - motiv pentru care a fost numit „înțelept” sau „sofist” - și după mai multe peregrinări prin centre culturale și religioase din Orientul Mijlociu, precum și după o perioadă de asceză, petrecută în pustia egipteană, tânărul Sofronie ajunge la o mănăstire din apropierea Ierusalimului, unde arhimandrit era Sfântul Teodosie (astăzi, mănăstirea aceasta, situată în apropierea drumului dintre Betleem și Ierusalim, deci între locul nașterii și cel al răstignirii Domnului Iisus Hristos, poartă numele fondatorului său, Teodosie cel Mare). Era anul 580. Acolo se împrietenește cu Sfântul Ioan Moscu (Moshu, după unele scrieri), fiindu-i, pentru început, ucenic acestuia.
Autor de scrieri patristice
Cu Sfântul Ioan Moscu călătorește prin Siria, Palestina, Egipt, la Constantinopol și la Vatican și, împreună cu acesta, redactează o serie de scrieri dogmatice și patristice care, după unii autori, ar însuma peste 600 de pagini. Sunt, pe de o parte, mărturii din Sfinții Părinți ai Bisericii care atestă existența celor două naturi (umană și divină) și a celor două lucrări distincte ale lui Hristos, iar pe de altă parte avem o culegere de texte hagiografice, „Limonarul”, despre viețile unor sfinți, precum Sfântul Ioan cel Milostiv, Sfinții Martiri Chir și Ioan, doctori fără de arginți (despre aceștia se zice că ar fi făcut chiar asupra lui o minune, redându-i vederea, după ce orbise). În fine, există și supoziția că ar fi scris și Viața Sfintei Maria Egipteanca, dar unii autori îi neagă sau îi pun la îndoială paternitatea asupra textului. Sfântul Ioan Moscu avea să moară în anul 620, la Roma, iar Sfântul Sofronie îi promite acestuia că îi va duce osemintele la Ierusalim, ceea ce și avea să facă, 12 ani mai târziu.
A scris 23 de ode
Sfântul Sofronie nu a fost doar autor de texte patristice și/sau de texte teologice. Există mărturii că ar fi scris și versuri, evident cu temă religioasă. Se știe că ar fi compus 23 de Ode în „metrul anacreontic”, imitând, ca versificație, stilul lui Anacreon, dar cu subiect creștin. Dintre acestea se distinge Oda 14, în care descrie cum a fost distrus Ierusalimul de către arabi. Odele 19 și 20 descriu istoria și viața spirituală a celor mai importante biserici din Ierusalim, de la sfârșitul secolului al VI-lea, perioadă care a fost descrisă ca fiind epoca de aur a creștinătății din Țara Sfântă. Alte texte se referă la viața bisericii și la sărbătorile creștine.
Denunțător al monotelismului
Militează împreună cu Sfântul Ioan Moscu și, mai apoi, alături de Sfântul Maxim Mărturisitorul, pentru valorile creștine inițiale/adevărate și împotriva ereziilor, aceea fiind o perioadă cu multe controverse hristologice. Monotelismul sau monotelitismul (din grecește: „o singură voinţă”) este una dintre aceste erezii, care se referă la relaţia dintre divinul şi umanitatea din persoana lui Iisus. Mai concret, monotelismul afirma că Iisus Hristos are două firi dar o singură voinţă. Acest lucru este în contradicţie cu interpretarea ortodoxă a hristologiei, care propovăduieşte că Hristos are două voinţe (umană şi divină) corespunzător celor două firi ale sale. Sfântul Sofronie denunța monotelismul ca erezie, cu toate că, în acea vreme, monotelismul avea doi puternici susținători: patriarhul Cyrus al Alexandriei și patriarhul Serghie al Constantinopolului. Deși nu s-a putut face înțeles de către aceștia, temele și tezele lui aveau să fie luate în seamă de către următorii patriarhi și teologi și aveau să stea la temelia formulei doctrinare promulgată de Sinodul VI ecumenic de la Constantinopol.
Întronizarea ca patriarh în Țara Sfântă
În anul 634, la vârsta de 84 de ani, Sfântul Sofronie este ales ca patriarh al Ierusalimului, în Țara Sfântă. Lupta sa cu erezia monotelistă capătă, acum, alte aspecte. Cu argumente puternice despre existența a „două lucrări în Hristos” și nu a uneia singure, el scrie celor doi patriarhi, dar și papei, la Vatican. Cea mai importantă lucrare dogmatică a sa este cea din discursul de întronizare de la Ierusalim („scrisoarea sinodală”, pentru că a fost rostită în timpul acelui sinod). Aici sunt prezentate mai multe aspecte: învățătura despre Sfânta Treime, învățătura despre Întrupare și învățătura despre cele două firi și cele două lucrări ale lui Hristos, după principii distincte.
A pierdut în fața islamului locul Răstignirii și al Învierii lui Iisus
Din păcate, ca Patriarh al Ierusalimului predă Cetatea Sfântă armatelor mahomedanilor, conduse de Omar I. Cum arătam mai sus, Sfântul Sofronie a fost contemporan cu profetul Mahomed și, fără să vrea, martor al înființării unei noi religii monoteiste, mahomedanismul sau islamismul. Profetul Mohamed s-a născut în anul 570, la Mecca, iar la 40 de ani (în anul 610) a început să aibă revelațiile care aveau să impună formarea unei noi religii. Interesant este și rolul pe care îl joacă, în zorii noii religii, Arhanghelul Gabriel (cel care vestise și venirea pe lume a lui Iisus). Începutul erei islamice se consideră a fi anul 622. După numai 10 ani, la 8 iunie 632, profetul moare, fără a-și desemna un urmaș, iar până în 661 vor fi desemnați/acceptați drept califi (urmași) patru dintre rudele sale, respectiv cei doi socri și cei doi gineri. Cel de-al doilea, în ordine cronologică, este Omar (634-644), recunoscut ca fiind fondatorul imperiului islamic. El a cucerit Siria, Palestina, Damascul și Ierusalimul, apoi Egiptul și Irakul. Revenind la Ierusalim, trebuie menționat că, după aproximativ un an de rezistență în fața armatelor mahomedanilor, Patriarhul Sofronie a început negocierile cu Omar. În 637 negociază cu califul Omar predarea Ierusalimului în schimbul recunoașterii libertăților civile ale populației creștine și a plății unui tribut (jizya). Considera că, astfel, poate proteja mai bine Ierusalimul de o distrugere masivă și omorârea creștinilor din cetate. Din păcate, Omar nu avea să respecte toate promisiunile făcute și, în mai puțin de un an, bătrânul Sofronie moare de mâhnire, la 11 martie 638.
Troparul Sfântului Ierarh Sofronie, Patriarhul Ierusalimului
Îndreptător credinţei şi chip blândeţelor, învăţător înfrânării te-a arătat pe tine, turmei tale, adevărul lucrurilor. Pentru aceasta ai dobândit cu smerenia cele înalte şi cu sărăcia cele bogate; Părinte Ierarhe Sofronie, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.