Main menu

header

cotnari wide

de Anda Postolache

Ca în fiecare an, în prima duminică din Postul Paştelui, numită şi Duminica Ortodoxiei, prăznuim biruinţa dreptei credinţe asupra ereziilor, dar în special asupra iconoclasmului. Această învăţătură greşită a negat închinarea la sfintele icoane, adepţii ei considerând-o a fi o idolatrie.

Alai creştin de la Biserica Icoanei
Pentru al treilea an consecutiv, în Bucureşti s-a organizat, cu această ocazie, un pelerinaj cu icoane, plecând de la Biserica Icoanei, pe străzile apropiate, până în parcul cu acelaşi nume, unde au avut loc slujbe. Manifestările s-au desfăşurat şi în sâmbăta precedentă, iar participarea la procesiune a fost una spectaculoasă: peste 1.000 de credincioşi au venit cu mic, cu mare să pecetluiască dragostea creştinilor ortodocşi faţă de chipurile sfinte zugrăvite.
Din coloană au făcut parte şi militari în uniformă de gală şi zeci de preoţi. Procesiunea a fost deschisă cu sunetul special al toacei, în frunte fiind purtate Sfânta Cruce, steagurile bisericeşti, precum şi un baldachin din lemn în care s-a aflat Icoana Maicii Domnului. Apoi au urmat credincioşi care au intonat cântări bisericeşti. La manifestarea religioasă a participat şi Prea Sfinţitul Ciprian Câmpineanul, Episcop Vicar Patriarhal, care a oficiat Sfânta Liturghie şi a sfinţit chipurile sfinţilor aduse special de credincioşi. Slujba a avut loc pe scena amenajată în Parcul Icoanei, acolo unde a fost şi punctul terminus al procesiunii.

Credincioşii nu se închină lemnului şi vopselei
Sfinţii Părinţi de la Sinodul de la Constantinopol din anul 843 au instituit adevărul potrivit, căruia a ne închina la icoane nu reprezintă idolatrie, ci doar venerarea chipurilor sfinte pictate pe ele. Credincioşii nu se închină lemnului şi vopselei, ci lui Dumnezeu, Maicii Domnului şi Sfinţilor, pe care îi rugăm să fie mijlocitori la Mântuitor. Temeiul pentru care le cinstim se află în realitatea întrupării Fiului lui Dumnezeu, a doua Persoană a Sfintei Treimi, care a devenit şi om după ce s-a născut din Fecioara Maria şi de la Duhul Sfânt. Dumnezeu nu poate fi reprezentat în icoane, dar Iisus Hristos, care s-a făcut om, poate fi redat. Chipul său pictat nu este un ornament sau un tablou, are sensul profund al comunicării dintre om şi Dumnezeu. A reprezentat în vremurile mai vechi, când nu toţi cunoşteau carte, o adevărată Biblie pe înţelesul tuturor. Prin sfinţirea ei, este şi o sursă a harului divin. Prin credinţa noastră în puterea lui Dumnezeu putem primi mai repede răspuns la cererile noastre. De aceea există icoane făcătoare de minuni, pentru că oamenii îşi pun toată nădejdea în Dumnezeu şi îl roagă să fie direct prin mijlocitori, adică sfinţi.

Două feluri de cinstire
În primele secole nu era precizată poziţia Bisericii faţă de cultul icoanelor. După ce episcopi, clerici, teologi şi scriitori bisericeşti au avut atitudini pro şi contra, a venit prigoana din timpul iconoclasmului (secolele al VIII-lea şi al IX-lea), ce a determinat Biserica lui Hristos să fixeze definitiv, în mai multe sinoade (între care Sinodul al VII-lea ecumenic de la Niceea, în 787 şi Sinodul general din 843) învăţătura. Tradiţia ortodoxă face distincţie între felul în care trebuie să cinstim chipurile sfinte. Lui Dumnezeu I se cuvine adorare, Maicii Domnului şi sfinţilor li se cuvine venerarea noastră. Ambele se adresează Persoanelor sfinte pictate, nu materialului icoanei.

Sfântul Luca, primul pictor al Maicii Domnului
Conform tradiţiei, Sfântul Evanghelist Luca este cel care a pictat prima dată chipul Maicii Domnului cu Pruncul, el fiind unul dintre cei care au văzut-o pe Prea Sfânta Fecioară Maria. Ducându-i cele trei icoane, Maica Sfântă a spus: „Harul Celui născut din mine, prin mine să fie cu dânsele”. Una dintre ele este icoana Maicii Domnului din Vladimir (Rusia), despre care se ştie că, până în anul 450, s-a aflat în Ierusalim, iar apoi a fost mutată la Constantinopol. În secolul al XII-lea a fost trimisă de Patriarhul Constantinopolului Luca în dar marelui cneaz Iurie Dolgoruki, întemeietorul oraşului Moscova, şi aşezată de acesta în mănăstirea din Vâşgorod. Satul acesta devenise din anul 1155 moştenirea fiului cneazului, Andrei Bogoliubski, un om foarte evlavios. Ea a făcut foarte multe minuni, printre care şi faptul că s-a ridicat în aer, arătând că doreşte alt loc în care să fie păstrată.
S-au făcut procesiuni şi rugăciuni ca Maica Domnului să le indice locul unde să fie dusă. Ea s-a arătat în vis cneazului şi i-a spus că doreşte să sălăşluiască la Vladimir, unde să i se ridice o biserică în cinstea Naşterii Ei. Şi astfel icoana s-a numit „din Vladimir”.