- Panteliile sunt surorile lui Sântilie, fiinţe năpraznice, care pârjolesc şi ard fără milă holdele în luna lui Cuptor. Se credea că forţele lor distructive se reduc dacă se îndeplinesc nişte restricţii de muncă la 13 şi la 20 iulie
- Caloianul este păpuşa confecţionată din lut, cârpe, paie, crenguţe, coji de ouă. Atunci când era invocată ploaia cu ajutorul ei, păpuşa se numea Moaşa Ploii, Mama Caloiana, Maica Călătoarea, Scaloiana, iar dacă trebuia să oprească seceta i se spunea: Mama Secetei, Tatăl Soarelui, Sfântul Soare, Sântilie. Erau folosite formule magice de invocare
- Pantelimon sau Pintilie Călătorul este o reprezentare mitică, având data de celebrare la 27 iulie, când în calendarul ortodox este Sfântul Mucenic Pantelimon. Se spunea că la această dată se apropie toamna şi că păsările se strâng în stoluri
- La 27 iulie mai este celebrată şi Împerecherea Rudarilor, la Câmpulung Muscel, judeţul Argeş. În ultima zi a târgului de Sântilie, la rudari are loc cunoaşterea tinerilor în vederea căsătoriei. În alte zone, obiceiul mergea şi mai departe, adică la acea dată se rezolvau şi divorţurile.