de Anda Postolache

- Simbolismul însemnelor purtate de episcopi şi de Patriarh

Episcopii, arhiepiscopii, mitropoliţii şi Patriarhul sunt numiţi, generic, ierarhi sau arhierei ai Bisericii. Pentru a fi deosebiţi de ceilalţi slujitori (preoţi, monahi şi ieromonahi), ei au purtat dintotdeauna veşminte deosebite, şi anumite însemne care le caracterizează poziţia. Acestea se păstrează din vremuri străvechi, mai cu seamă din timpul împăraţilor bizantini. Însemnele sunt: mitra, engolpionul, crucea pectorală, mantia şi cârja. Iată ce semnificaţie au toate aceste lucruri de podoabă şi port arhieresc pe care episcopii şi Patriarhul le poartă în plus faţă de preoţii de rând.

Demnitatea slujirii împărăteşti
Mantia este acel veşmânt lung şi larg, de culoare purpurie, fără mâneci, ce seamănă cu o pelerină bogată, împodobită pe margine cu fâşii brodate. Se încheie la gât şi pe piept, avându-şi originea în mantaua călugărească de odinioară, adoptată ca însemn arhieresc, deoarece episcopii sunt, la origine, tot nişte călugări. Mantia simbolizează puterea şi plenitudinea slujirii arhiereului.

Mitra este accesoriul folosit de arhierei pentru acoperirea capului în timpul slujbelor, având forma coroanei sau a diademei de altădată pe care o purtau împăraţii bizantini. Simbolizează „cununa de spini a Mântuitorului, precum şi marama de pe capul Lui”, după cum spune Sfântul Simeon al Tesalonicului. De asemenea, mitra reprezintă demnitatea slujirii împărăteşti a Mântuitorului, precum şi vrednicia primită de arhiereu de la Hristos, ca principal săvârşitor al celor sfinte.

Medalionul-iconiţă, mărturie a credinţei din inimă
Arhiereii mai poartă engolpionul, care este o insignă arhierească de forma unei iconiţe-medalion, ţinută la gât pe un lănţişor. Este confecţionată din email, aur sau argint şi îl înfăţişează pe Mântuitorul sau pe Maica Domnului. Engolpionul este specific Bisericilor Ortodoxe, arhiereii purtându-l atât în timpul serviciului divin, cât şi în viaţa de zi cu zi. Simbolizează pecetea şi mărturisirea credinţei din inimă. Atunci când are pe el reprezentat chipul Maicii Domnului, are înţelesul puterii mijlocitoare şi ocrotitoare a Prea Sfintei Fecioare Maria, căreia i se încredinţează.

Crucea pectorală este o insignă a demnităţii arhiereşti, pe care înaltul slujitor o ţine la piept nu numai în timpul serviciului divin, ci şi în fiecare zi. În Biserica Ortodoxă Română, dreptul de a purta cruce în permanenţă îl are numai arhiereul, care o poate acorda ca o distincţie şi preoţilor. Aceştia sunt persoane laice, publice, care au merite, de exemplu, pentru rolul de susţinere a valorilor Bisericii în societate. Crucea pectorală simbolizează Crucea lui Hristos, semn al biruinţei asupra păcatului şi a morţii.

Toiagul puterii de păstor
Cârja sau toiagul păstoresc este un baston înalt, confecţionat din lemn sau metal, împodobit cu plăcuţe de aur, fildeş sau argint. La capătul de sus se termină cu doi şerpi încrustaţi, peste care se suprapune un glob surmontat de o cruce mică. Pe mânerul lui se înfăşoară, de obicei, o maramă cusută cu fir, pentru a fi mai uşor de purtat. Arhiereii primesc cârja ori de câte ori intră în biserică şi slujesc, iar când asistă doar la serviciul divin, ei rămân cu cea pastorală obişnuită, mai simplă, pe care o poartă şi în afara bisericii. Acest obiect semnifică puterea de a păstori Biserica, autoritatea şi, mai presus de acestea, Crucea Mântuitorului Iisus Hristos în numele căruia slujesc arhiereii. Cei doi şerpi sunt semnul înţelepciunii. Toate cele cinci însemne arhiereşti sunt purtate de toţi episcopii. Patriarhul, pentru a se deosebi de mitropoliţi şi de ceilalţi episcopi, poartă două engolpioane: unul cu Mântuitorul şi unul cu Maica Domnului. În Biserica Ortodoxă Română, vestimentaţia acestuia, în afara slujbelor, este de culoare albă, deosebindu-se de costumaţia patriarhilor celorlalte biserici ortodoxe, pentru a sublinia latinitatea poporului şi limbii noastre.