de Dana Purgaru

- Biserică, fortăreaţă, şcoală de reeducare, închisoare, loc de îngropăciune - toate acestea într-un singur loc, în jurul căruia gravitează multe mituri

„A fost un fondator de biserici şi mănăstiri, iar un om rău nu face aşa ceva”, concluziona recent un reporter britanic de la „The Guardian” şi „The New York Times”, după ce a vizitat mormântul lui Vlad Basarab Ţepeş de la Mănăstirea Snagov. Lăcaşul, care poartă hramul „Intrarea Maicii Domnului în Biserică”, se află pe o insulă, foarte aproape de Capitală, şi este vizitat în special de turiştii străini aflaţi în căutarea legendei lui Dracula.

Prin labirintul nepăsării
Din momentul în care pasul porneşte din Capitală şi apucă drumul către Ploieşti se străbat circa 50 de kilometri până în Siliştea Snagovului. De acolo, vizitatorul nu are decât să întrebe localnicii pe unde să o ia, pentru că indicatoare nu există. Se ajunge în final la un ponton, în partea nordică a Lacului Snagov, de unde poate fi sunat singurul călugăr al mănăstirii, părintele Varahiil, ca să tragă la mal luntrea, precum Caron, pentru a traversa, într-un drum de numai cinci minute, către o altă lume, plină de pace şi de frumos.
Turla mănăstirii şi clopotniţa sa se zăresc peste apă, la o aruncătură de... pod, însă acesta lipseşte cu desăvârşire. A existat pe vremuri unul de stejar, dar a fost incendiat în timpul Revoluţiei de la 1821. Acum sunt doar stâlpii de susţinere ai unei viitoare treceri de beton care trebuia terminată luna trecută.

Leagănul tipografiei româneşti
Mănăstirea a fost un important centru al culturii Ţării Româneşti în epoca feudală. Prima atestare documentară sub numele de Snagov apare în anul 1408, într-un hrisov al lui Mircea cel Bătrân (1386-1418), dar sunt păreri că aici există un lăcaş de cult încă din vremea lui Vladislav I (1364-1379), ridicat pe un loc populat odată şi de daci. De altfel, săpăturile arheologice au scos la iveală unelte şi vase din epocile de bronz şi de fier şi monede romane şi bizantine, care fac dovada unei locuiri aproape neîntrerupte.
Refăcut între anii 1517 şi 1521, de Neagoe Basarab, lăcaşul a reprezentat un punct de convergenţă economică şi socială a timpurilor de atunci. Cea mai mare înflorire culturală a cunoscut-o însă în vremea lui Constantin Brâncoveanu, când stareţ al Snagovului a fost Antim Ivireanul. Atunci, locul a devenit faimos datorită tipografiei instalate, care a făcut minuni pentru cultura românească ulterioară. Aici s-au tipărit numeroase cărţi de slujbă în limbile greacă, română („Evanghelia” şi „Acatistul Născătoarei de Dumnezeu”), slavonă, slavo-română, greco-română şi greco-arabă („Liturghier”, în 1701).
De asemenea, mănăstirea a adăpostit şi unul dintre centrele de batere a monedei din Valahia.
Franz Sulzer, cărturar austriac în timpul domniilor fanariote, a menţionat că zona a servit şi ca închisoare pentru boieri, trădători şi tâlhari. Fiind înconjurată de ape, de păduri întunecoase şi de ziduri puternice (ridicate în 1456 de Vlad Ţepeş, odată cu podul de lemn), insula făcea evadările dificile şi foarte rare.
În 1835, în mănăstire s-a înfiinţat o şcoală de reeducare pentru tineret, iar după Revoluţia de la 1848, aici au fost închişi 54 de paşoptişti, care au murit înecaţi. Mormântul lor se află în partea de vest a insulei, iar rămăşiţele temniţei încă se mai desluşesc prin iarbă, spre est.

Mormântul lui Ţepeş, înconjurat de mister
Însuşi Vlad Ţepeş a fost înmormântat la Snagov. Cavoul lui taie calea spre altar, fiind vegheat de o candelă şi de un portret în relief. Conform unei legende, după moartea sa, survenită în urma bătăliei din 1476 cu turcii, călugării mănăstirii i-ar fi găsit în pădure trupul şi l-au ascuns o vreme. După ce „apele” s-au liniştit, l-au înmormântat creştineşte, dar pe ascuns, din cauza noului conducător instalat de otomani.
Arheologii şi istoricii nu sunt pe deplin siguri că pe ostrovul de la Snagov este locul de îngropăciune al lui Ţepeş. Unii susţin că este doar un mit, alţii spun că aici s-ar afla doar trupul său, fără cap, care a fost trimis turcilor, sau că mormântul găzduieşte doar inima. Şi totuşi, mai există o vorbă care circulă, conform căreia în groapă s-ar fi găsit oasele unui bărbat în straie scumpe şi cu un inel de argint ce purta pecetea lui Vlad Basarab.

Greu încercată de timp
Biserica Mănăstirii Snagov a deţinut numeroase obiecte de cult şi de artă feudală, multe dintre ele fiind conservate în prezent la Muzeul de Artă al României. Printre acestea, importantă este uşa paraclisului, care datează de la jumătatea secolului al XV-lea, comandată de Vladislav al II-lea. Aceasta include elemente de arhitectură şi peisaj, executate cu mult simţ artistic. Se mai păstrează de la sfârşitul secolului al XV-lea un panaghiar de argint aurit, bogat ornamentat, o anaforniţă dăruită de Radu cel Mare, datând din jurul anului 1500, şi un chivot, cadou al mitropolitului Varlaam.
Din întregul ansamblu arhitectonic de odinioară, astăzi a rămas în picioare doar una dintre biserici, clopotniţa şi vestigiile vechilor chilii. De asemenea, în spatele lăcaşului se află o fântână, săpată în 1456, pe vremea lui Ţepeş.
În interiorul foarte frumos pictat, care a suferit numeroase restaurări, se mai pot vedea fresce din secolul al XV-lea, precum şi portretele domnitorilor Neagoe Basarab şi Mircea Ciobanul.
Greu încercată de timp, biserica a fost afectată şi de cutremurele din 1977 şi 1986, fiind consolidată între 1998 şi 2000.
Din păcate, mănăstirea şi ostrovul sunt mai mereu goale. Stareţul Varahiil speră însă că, odată cu terminarea lucrărilor la pod, vizitatorii se vor înmulţi. „După Paşte şi până iarna, aici vin câteva zeci de turişti pe lună. Majoritatea străini. Pe ei îi interesează mai mult istoria noastră decât pe noi. O dată cu terminarea podului însă, o să sosească mai mulţi. Când se va termina acesta…”, a oftat călugărul.

Legendele locului

Apa foarte adâncă, de culoare verzui, ascunde multe legende. Potrivit uneia dintre ele, pe ostrov s-a aflat o mănăstire şi mai frumoasă, care s-a prăvălit în adâncuri, în urma unei furtuni puternice, cu turlă cu tot. Din moşi-strămoşi se zice că, atunci când bate vântul tare, se aude sunet înfundat de clopot din apă. Un alt mit e legat de un tunel săpat de Vlad Ţepeş în jurul anului 1456, care începea din dreptul clopotniţei şi ieşea vizavi, pe mal, unde se află acum fostul palat al lui Ceauşescu. Unii spun că ar fi fost astupat din ordinul dictatorului, alţii cred că el continuă să fie un obiectiv strategic.