de Mariana Borloveanu
În clipele grele din viaţa fiecăruia, atunci când credem că nimeni şi nimic nu ne mai poate ajuta, rugăciunea este darul cel mai de preţ pe care îl primim din Ceruri. Puterea ei este aceeaşi şi pentru săraci, şi pentru bogaţi, ajutorul lui Dumnezeu coborându-se atât la milostivi, cât şi la cei păcătoşi. Important este să preţuim rugăciunea aşa cum se cuvine şi să parcurgem cu sufletul curat toate căile care duc spre mântuire. Impresionante mărturii despre puterea rugăciunii ne-a făcut părintele Vartolomeu (foto), stareţul Mănăstirii Cozia.
„Miluieşte-mă pe mine, păcătosul”
Deseori am auzit persoane care se consideră atât de păcătoase, încât se tem să-şi ridice privirea spre Dumnezeu şi să se roage pentru anumite pricini. „Înainte de a permanentiza rugăciunea, orice om îşi doreşte desăvârşirea unor lucruri numai de el ştiute, dar, până a se regăsi în rugăciune, se pierde în lucruri inutile. Teama că rugăciunile noastre nu pot ajunge întotdeauna la Dumnezeu este nejustificată, având în vedere faptul că El a făcut iertarea pentru păcătoşi”, ne-a spus părintele Vartolomeu.
Toţi oamenii au nevoie de ajutorul lui Dumnezeu şi nimeni nu este fără de păcat, de aceea este foarte important să învăţăm să ne rugăm. „O rugăciune poate fi rostită şi auzită de Puterile Cereşti chiar şi atunci când ne aflăm la drum. Rugăciunea inimii, de exemplu, trebuie să ne însoţească tot timpul. În permanenţă trebuie să cerem milă pentru toate păcatele cele ştiute şi neştiute: «Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!». Cu cât ne rugăm mai mult, cu atât rugăciunile noastre vor fi ascultate, aşa cum ne învaţă Sfânta Scriptură: «Îndrăzneala pe care o avem la El este că, dacă cerem ceva după voia Lui, ne ascultă», iar «Ochii Domnului sunt peste cei neprihăniţi, şi urechile Lui iau aminte la rugăciunile lor»”, a completat stareţul.
Atrage iubirea lui Dumnezeu
Pentru a simţi binefacerile rugăciunii, aceasta trebuie săvârşită cu o dorinţă arzătoare către toţi sfinţii din Ceruri şi cu o plăcere a sufletului care înalţă mintea omului la Dumnezeu şi o uneşte cu El. „Bucuriile coborâte peste noi, după o rugăciune temeinic făcută, sunt nenumărate, iar noi trebuie să avem puterea de a nu ne opri din rugăciune, atunci ni se împlineşte ceea ce am cerut de la Dumnezeu. Verticalitatea noastră tocmai de această susţinere are nevoie, pentru ca lumea să poată rămâne în picioare şi să nu se dărâme din pricina mulţimii păcatelor săvârşite în fiecare zi. Aşa cum spunea un sfânt părinte: «Doar rugăciunea atrage iubirea lui Dumnezeu, care ne miluieşte. Ea este maica lacrimilor şi fiica lor, deoarece face ca omul să înceapă să verse lacrimi înaintea Domnului, iar lacrimile iarăşi îl obligă să se roage. Ea cere iertarea păcatelor. Ea este podul pe care omul trece de la ispite şi nenorociri la libertate şi la aer curat. Este zidul despărţitor care ne apără de necazuri şi nu le dă voie să pătrundă înlăuntrul nostru şi să ne tiranizeze acolo, fie că sunt de la diavoli, fie că sunt de la oameni şi de la patimi»”, ne-a mai spus părintele.
Smerenia face să crească bucuriile vieţii omeneşti
Stareţul Mănăstirii Cozia spunea într-o predică: „Tainele acestei nebănuite puteri a rugăciunii pot străbate la rândul lor orice taină a vieţii şi a lumii, dând cugetului nostru darul înţelegerii, iar voinţei noastre, puterea permanentă de a lupta pentru înfăptuirea celor cerute în rugăciunile noastre. Nădejdea în rugăciune dărâmă întunericul păcatului, iar smerenia face să crească bucuriile vieţii omeneşti şi să aducă împlinire în viaţa fiecărui om.
Trebuie să conştientizăm faptul că una dintre caracteristicile învăţăturii şi activităţii Mântuitorului nostru Iisus Hristos este îndurarea pe care Acesta o are, mila nemărginită faţă de omul nefericit. De nenumărate ori, Iisus a suspinat alături de săraci, de orfani şi de bolnavi. Îndurarea lui Dumnezeu faţă de credincioşi este permanent vie. Să ne gândim numai la bisericile bolniţe din jurul marilor mănăstiri, în care cu dragoste creştină erau îngrijiţi atât călugării, dar şi credincioşii care veneau să se tămăduiască de bolile sufleteşti şi trupeşti. În atmosfera aceea de adâncă trăire spirituală, unde mila şi îndurarea aveau coordonate aparte, aici candela rugăciunii ardea întru lumina nestinsă a minţii, devenind o adevărată făclie cerească”.
Credincioşii Bisericii noastre ştiu că în Săptămâna Patimilor ne apropiem de Dumnezeu mai mult decât oricând. Pregătirile pentru sărbătoarea Învierii Domnului trebuie făcute cu multă cumpătare, pentru a nu tulbura din profunzimea spirituală a acestei perioade. În toate casele românilor, candela trebuie să ardă neîncetat, iar în miros de smirnă şi tămâie, evlavia să sporească în aşteptarea marii sărbători. De la rugăciunile de dimineaţă şi până la Deniile din fiecare seară a săptămânii, totul trebuie să devină o permanentă rugăciune.