de Anda Postolache
În Biserica Ortodoxă există diferite titulaturi care sunt atribuite sfinţilor în limbajul bisericesc şi liturgic, cu care aceştia sunt pomeniţi în calendar şi la slujbe. Supranumele oglindesc, de fapt, rolul pe care aceştia l-au avut în societate şi în Biserică în timpul vieţii pământeşti, dar şi acela de după moarte, precum şi felul în care s-au săvârşit.
„Cuviosul” a respectat poruncile dumnezeieşti şi s-a săvârşit în pace
Calendarul creştin ortodox este plin de sfinţi cu titulaturi, uneori dificil de înţeles. Dacă vom căuta însă în biografiile lor vom şti care este mecanismul după care li se dau acele supranume şi vom afla ce rol a avut fiecare după cuvântul sau sintagma care se alătură numelui propriu-zis. Iată cele mai frecvente titulaturi ale sfinţilor:
- Cuvios sau Cuvioasă - astfel este numit un sfânt care a fost călugăr şi care a dus o viaţă cuvioasă, a respectat poruncile dumnezeieşti şi s-a săvârşit în pace. Exemple: Cuviosul Dimitrie cel Nou, Cuvioasa Parascheva, Cuvioasa Maria Egipteanca, Cuvioasa Teodora, Cuviosul Tit.
- Cuvios Mucenic - este numit astfel acel sfânt care a fost monah, dar al cărui sfârşit a fost mucenicesc. Exemplu: Cuvioasa Muceniţă Evdochia, Cuviosul Mucenic Nastasie Persul, Cuviosul Mucenic Luchian.
- Sfânt(ă) Mare Mucenic (Muceniţă) - se numeşte astfel acel sfânt care a plecat din această viaţă prin chinuri foarte mari la care l-a supus conducerea lumească a vremii sale pentru că nu s-a lepădat de credinţa în Hristos. Exemplu: Sfânta Mare Muceniţă Anastasia, Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Sfântul Mare Mucenic Haralambie, Sfânta Mare Muceniţă Ecaterina.
„Doctor fără de arginţi” - a făcut vindecări, dar a refuzat plata
- Sfânt Sfinţit Mucenic - este sfântul care a făcut parte dintre clerici (preoţi) şi a avut parte de moarte mucenicească. Exemplu: Sfântul Sfinţit Mucenic Filumen, Sfântul Sfinţit Ipolit, Papă al Romei.
- Doctor fără de arginţi - e un sfânt care a făcut vindecări, dar a refuzat să fie plătit pentru acestea, care a primit darul vindecării după ce a suferit multe umilinţe în viaţă şi chiar moarte martirică. Exemplu: Sfinţii Doctori fără de arginţi Cosma şi Damian, Sfântul Mare Mucenic Pantelimon, Sfinţii Chir şi Ioan, Iulian, Mohie, Trifon, Talaleu, Samson, Ermolae. În secolul al XX-lea s-au mai ivit doi Doctori fără de arginţi: Luca al Crimeei şi Nectarie din Eghina.
- Drept - astfel este numită o persoană sfântă din timpul Vechiului Legământ (din Israelul Vechiului Testament), care a împlinit toate poruncile şi regulile lăsate de Moise poporului prin descoperirea lui Dumnezeu. Exemplu: Drepţii Părinţi Ioachim şi Ana, Dreptul Iov, Dreptul Simeon, Dreptul Iosif.
- Dreptcredincios sau Binecredincios - termenul se foloseşte mai ales pentru conducătorii politici (domni, prinţi, regi, împăraţi) canonizaţi. Exemplu: Binecredinciosul Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt, Binecredinciosul Voievod Neagoe Basarab, Dreptcredinciosul Voievod Martir Constantin Brâncoveanu.
- Fericit - este un apelativ folosit uneori pentru sfinţii a căror operă teologică nu întruneşte integral acordul Bisericii, precum Fericitul Augustin de Hippona. Distincţia de sorginte romano-catolică între Sfinţi (sancti) şi Fericiţi (beati) nu se face însă cu rigurozitate în Biserica Ortodoxă, astfel că apelativele de Sfânt şi Fericit tind să fie considerate echivalente şi să fie folosite alternativ. Exemplu: Sfântul/Fericitul Ieronim.
„Luminătorul” a dus creştinismul într-o anumită ţară
- Mare făcător de minuni - este numit astfel sfântul care, atât în timpul vieţii pământeşti, cât şi după aceea, a făcut şi face lucruri care pot fi numite minuni: vindecarea unor boli foarte grele, salvarea oamenilor din primejdii cumplite şi chiar învierea morţilor. Exemple: Sfântul Ierarh Nicolae, Sfântul Fanurie, Sfântul Mare Mucenic Mina, Sfântul Serafim de Sarov, Sfântul Ierarh Spiridon.
- Întocmai cu Apostolii - sunt numiţi acei sfinţi care nu au fost apostoli, dar care, prin lucrarea lor, au contribuit la întemeierea vieţii Bisericii. Exemple: Sfinţii Constantin şi Elena, dar şi Mironosiţa Maria Magdalena.
- Luminătorul - este un sfânt care a dus creştinismul într-o anumită ţară. Exemple: Sfântul Grigorie Luminătorul Armeniei, Sfântul Vladimir Luminătorul Rusiei, Sfântul Sigfried Luminătorul Suediei, Sfântul Olaf Luminătorul Norvegiei.
- Cel Mare - este un apelativ dat sfinţilor care s-au remarcat în mod deosebit în viaţa Bisericii printr-o lucrare care are urmări şi în zilele noastre. Exemple: Sfântul Antonie cel Mare, ca unul dintre întemeietorii monahismului, Sfântul Atanasie cel Mare, cunoscut pentru scrierile sale de apărare a Ortodoxiei împotriva arienilor, Sfântul Vasile cel Mare, întemeietorul vieţii monahale, autorul unei variante a Sfintei Liturghii, fondatorul filantropiei creştine.
„Teologul” - doar trei poartă această denumire
- Cel Nou - este numit un sfânt care are acelaşi nume cu un sfânt mai vechi. Exemple: Sfântul Dimitrie cel Nou, Sfântul Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava.
- Nebun pentru Hristos - este titulatura dată unui sfânt care a avut o aparentă nebunie, dar sub ale cărei gesturi a stat lepădarea de lume şi certarea ori profeţirea anumitor fapte ce urmau să se întâmple în societate. Exemple: Sfântul Andrei cel Nebun pentru Hristos, Sfânta Xenia cea Nebună pentru Hristos. Mai ales în Biserica Rusă se întâlnesc astfel de sfinţi.
- Stâlpnic - este un sfânt cuvios, care s-a nevoit cel puţin o parte din viaţa sa locuind în vârful unei coloane, ca un fel de stâlp, fără niciun fel de acoperiş, suferind în soare, ploaie şi vânt. Exemple: Sfântul Simeon Stâlpnicul, Sfântul Daniel Stâlpnicul.
- Teologul - aceasta este o titulatură atribuită unui sfânt a cărui învăţătură despre Dumnezeu şi cunoaştere a lui Dumnezeu au fost considerate extrem de importante pentru Biserica creştină. Doar trei sfinţi poartă numele de Teolog în Biserica Ortodoxă: Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan Teologul, Sfântul Grigorie Teologul şi Sfântul Simeon Noul Teolog.
Există şi alte titulaturi care reflectă diverse alte însuşiri: împărat, împărăteasă, patriarh, episcop, preot, diacon, fecioară, mamă, prooroc sau mărturisitor. Altele se referă al locul de provenienţă a sfântului. Exemple: Cretanul (Criteanul), Sirul, Romanul, Românul, Persul, Athonitul ori Rusul. Unii sfinţi primesc apelativul şi după o carte importantă pe care au scris-o. Exemple: Ioan Scărarul (a scris „Scara”) sau Grigorie Dialogul („Dialoguri”).