de Anda Postolache
- Părintele Arsenie Papacioc a plecat la Domnul
În preziua sărbătorii Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul, 19 iulie, Părintele Arsenie Papacioc, duhovnicul de la Mănăstirea „Sfânta Maria” din Techirghiol, a plecat la Domnul. Avea 97 de ani şi suferea de o serie de probleme cardiace şi renale, pentru care a şi fost internat de două ori în luna aprilie a acestui an. Glumea adesea că va ajunge la 100! N-a fost să fie aşa, dar cei care l-au cunoscut s-au bucurat din plin de prezenţa, sfaturile şi harismele pe care Dumnezeu le-a revărsat asupra sa din belşug. Era prieten bun cu părintele Cleopa Ilie şi cu părintele Teofil Părăian de la Sâmbăta de Sus.
„«Popa cu cioc» - Papacioc”
Părintele Arsenie Papacioc, unul dintre cei mai importanţi duhovnici ai Ortodoxiei, s-a născut la 15 august 1914, fiind al şaptelea copil al părinţilor Vasile şi Stanca. Casa părintească se afla în satul Misleanu, comuna Perieţi, din judeţul Ialomiţa. Numele civil al părintelui Arsenie a fost Anghel. „Mă cheamă Papacioc pentru că tatăl bunicului meu a fost preot în Macedonia, în nordul Greciei, şi de aici vine numele. Era aromân şi i s-a spus: «Popa cu cioc» - Papacioc. Dar la origine ne chema Albu. Bunicul meu a venit cu mii de oi din Macedonia şi s-a instalat în Ialomiţa, unde era câmpie”, ne mărturisea duhovnicul. Arestat şi condamnat sub regimul mareşalului Ion Antonescu, în 1941, părintele Arsenie a suferit în puşcăriile comuniste alături de părintele Iustin Pârvu, Ioan Ianolide, Valeriu Gafencu, Nichifor Crainic, Mircea Vulcănescu şi alţii. A devenit călugăr în 1946, la Mănăstirea Sihăstria. Pentru început a fost numit părintele spiritual al elevilor de la Seminarul Monahal de la Neamţ. Între 1952 şi 1958 a fost preot şi egumen la Mănăstirea Slatina. În vara anului 1958 a fost arestat din nou, pentru că făcea parte din grupul „Rugul Aprins”, unde se întâlneau pentru discuţii cu caracter spiritual şi cultural mulţi intelectuali, alături de preoţi şi călugări. Condamnat pentru aceasta la 20 de ani de muncă silnică, a fost graţiat în 1964 din Închisoarea Aiud. A fost slujitor al unei parohii din Ardeal pentru o vreme, iar din anul 1976 a fost duhovnicul Mănăstirii „Sfânta Maria” din Techirghiol. Aici l-au cunoscut cei mai mulţi dintre credincioşii care i-au devenit ucenici, venind din toată ţara pentru a se spovedi.
„Nu există grad de rudenie între soţ şi soţie, pentru că ei sunt una”
La părintele Arsenie mergeau foarte mulţi tineri să îi ceară sfatul. Unii întrebau dacă e mai bine să se călugărească sau să se căsătorească. Alţii îl întrebau cum să fie fata pe care o căutau de soţie. Iar cineva l-a întrebat: „Cum să fie jumătatea mea?”. La aceasta a răspuns: „Asta este o expresie care mie nu mi-a plăcut. Nu e o jumătate a ta, ci un tot al tău. Tu eşti tot, ea e tot. Nu există grad de rudenie între soţ şi soţie, pentru că ei sunt una. Dumneavoastră aţi văzut steaua lui David, evreiască: sunt două triunghiuri echilaterale suprapuse. Ea e făcută de David, care era omul lui Dumnezeu, şi ea reprezintă fiinţa omenească, ce are calitatea calităţilor în creaţia lui Dumnezeu: chip şi asemănare cu El. Şi de aceea l-a făcut pe bărbat întâi ca un triunghi echilateral cu baza în sus, pentru că bărbatul e tare în putere, apoi un triunghi echilateral cu baza în jos, care simbolizează femeia. Nu există «jumătatea mea»”.
„Vederea păcatelor proprii este înfiorătoare”
Întrebat despre viziunea morţii ca realitate, părintele Papacioc a răspuns antologic: „La 95 de ani de viaţă am fost la multe căpătâie de morţi. Nu vă daţi seama ce ţipete grozave se aud atunci, în contactul cu cealaltă lume, despre care se ştie, dar despre care nu se crede în timpul vieţii. Vederea păcatelor proprii este înfiorătoare, iar ele nu se pot repara decât prin întoarcerea înapoi. Ei înapoi nu se mai puteau întoarce, pentru că venise moartea să-i ia. V-am mai spus, moartea nu vine să-i faci o cafea, vine să te ia!”
De-a lungul vremii, părintele Arsenie Papacioc ne-a dat multe învăţăminte, care ar trebui să rămână în memoria noastră ca o carte de căpătâi. Pe câteva dintre ele le reamintim şi noi.
„Nu accept ca un semen al nostru să nu aibă un duhovnic! Fiecare are o mamă, are o învăţătură, are un crez. Sunt situaţii în care, din motive cu totul speciale, doar pentru o bucată foarte scurtă de timp poţi rămâne fără duhovnic”.
„Toţi duhovnicii au har. Important este să avem în vedere cele patru elemente ale Tainei Spovedaniei: să nu mai faci păcatul, să-l mărturiseşti, să te dezlege duhovnicul şi să faci canonul dat de duhovnic”.
„Am început să mă tem mai mult de iubirea lui Dumnezeu decât de pedeapsa Lui”
„Recomand postul după puterea fiecăruia şi îl exclud la copii cu vârsta de până la 7 ani, la femei însărcinate şi la cei bolnavi. Postul sufletului este mult superior postului trupului. Degeaba nu mănânci carne dacă muşti din carnea aproapelui. Soluţia optimă şi plăcută lui Dumnezeu este aceea a postului încununat de smerenie şi rugăciune”.
„Dumnezeu nu este supărat pe noi pentru anumite greşeli pe care le facem atât de mult, cât este supărat că suntem nepăsători. Dumnezeu ne iubeşte dincolo de închipuirea noastră. Eu vă spun, cu vârsta mea şi cu trecutul meu, că am închisori şi pustii, că am început să mă tem mai mult de iubirea lui Dumnezeu decât de pedeapsa Lui”.
„Cel mai greu de vindecat este vorbirea de rău. De ce să vorbim de rău, când am putea găsi un ideal în fericirea veşnică?“
„Un simplu oftat face mai mult decât orice rugăciune, mai mult decât a zice repede, de 15 ori, «Tatăl nostru»“