Main menu

header

12-04-1de Anda Postolache

- Ghidul celor mai importante mănăstiri din România

Suntem în plin sezon al vacanţelor şi, probabil, v-aţi gândit deja cum să vă petreceţi timpul de relaxare. Dacă aveţi în program să vizitaţi şi sfinte lăcaşuri de rugăciune, dar încă nu ştiţi unde să mergeţi, vă propunem un mic ghid al mănăstirilor din ţara noastră. Puteţi opta pentru minunatele lăcaşuri din Bucovina, pline de istorie, de parfumul rugăciunilor seculare, dar şi unice prin frescele lor exterioare sau puteţi merge la mănăstirile din Argeş, Vâlcea şi Gorj, acolo unde încă se mai simte urma vitejilor domnitori care au ctitorit altare. Dar şi mireasma cuvioşilor noştri. Paşii Sfântului Andrei îi veţi simţi cel mai bine la lăcaşurile din Dobrogea, iar cea mai veche mănăstire din ţară vă aşteaptă în judeţul Arad. Inspiraţi-vă din ghidul nostru şi faceţi cel mai frumos pelerinaj din această vară!

Judeţul Suceava

Moldoviţa
Construită: 1532
Ctitor: Domnitorul Petru Rareş
Hram: Buna Vestire (25 martie)
Interes: are frescă exterioară, broderii, icoane vechi, jilţul lui Petru Rareş
Acces: din Câmpulung Moldovenesc pe DN 17 A, 23 km sau din Rădăuţi pe DN 17 A, prin Marginea, Suceviţa, 47 km.

Suceviţa
Construită: secolul al VI-lea
Ctitor: Domnitorul Ieremia Movilă
Hram: Învierea Domnului, Schimbarea la Faţă (6 august)
Interes: are frescă exterioară executată de loan Zugravul şi de fratele său Sofronie.
Acces: din Suceava, spre Rădăuţi, pe DN 2 /E 85, 35 km, stânga pe DN 17 A, prin Rădăuţi şi Marginea, 18 km.

Voroneţ
Construită: 1488
Ctitor: Binecredinciosul Voievod Ştefan cel Mare
Hram: Sf. M. Mc. Gheorghe (23 aprilie), Cuv. Daniil Sihastrul (18 decembrie)
Interes: cea mai cunoscută biserică dintre cele pictate exterior, pentru faimosul „albastru de Voroneţ”; în pronaos se află mormântul Cuviosului Daniil Sihastrul
Acces: din Gura Humorului în Voroneţ, pe DJ 177 D, 4 km.

Arbore
Construită: 1503
Ctitor: Hatmanul Luca Arbore
Hram: Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul (29 august)
Interes: are frescă exterioară, icoane şi obiecte din secolul al XVI-lea
Acces: din Suceava (20 km pe DN 2, până la km 455), apoi la stânga pe DJ 209 E, până la Milişăuţi (7 km), apoi pe DJ 209 F spre Iaslovăţ (10 km).

Dragomirna
Construită:1609
Ctitor: Mitropolitul Anastasie Crimca
Hram: Pogorârea Sfântului Duh (la 50 de zile după Paşti)
Interes: o icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului şi Moaştele Sfântului Mucenic Iacob Persul, aduse în 1697; este unică prin proporţii, ilustrează stilul baroc în Ţările Române
Acces: din Suceava pe E 85 spre Cernăuţi, 1 km, dreapta pe DJ 208 d, 10 km, prin Mitocul Dragomirnei, 1 km.

Putna
Construită: 1466
Ctitor: Binecredinciosul Voievod Ştefan cel Mare
Hram: Adormirea Maicii Domnului (15 august), Voievod Ştefan cel Mare (2 iulie)
Interes: mormântul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, o icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului, obiecte liturgice din secolul al XVI-lea
Acces: din Rădăuţi pe DJ 178 c, spre nord, 24 km, stânga în Vicovul de Sus, pe DN 2H 12 km, până în Putna.

Judeţul Neamţ

Agapia
Construită: 1644
Ctitor: Hatmanul Gavril Coci (fratele lui Vasile Lupu)
Hram: Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil (8 noiembrie)
Interes: este pictată de Nicolae Grigorescu; are o icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului
Acces: din Târgu Neamţ spre Piatra-Neamţ, apoi dreapta 9 km.

Văratec
Construită: 1781-1785
Ctitor: Maica Olimpiada, trimisă aici stareţă de Sfântul Paisie de la Neamţ
Hram: Adormirea Maicii Domnului (15 august)
Interes: mormântul Veronicăi Micle; un muzeu cu icoane şi obiecte liturgice din secolul al XV-lea
Acces: Şoseaua Târgu Neamţ - Piatra Neamţ, dreapta spre Agapia, apoi din satul Agapia la stânga 4 km.

Sihăstria
Construită: 1655
Ctitor: Mitropolitul Varlaam Moţoc
Hram: Naşterea Maicii Domnului (8 septembrie)
Interes: chilia părintelui Cleopa Ilie, mormintele mai multor duhovnici vestiţi, între care Paisie Olaru şi loanichie Balan; un muzeu cu cărţi şi obiecte vechi
Acces: din Târgu Neamţ spre Poiana Largului, pe DN 15 B, 13,5 km stânga pe DJ 157F, 10 km.

Neamţ
Construită: 1210
Ctitor: necunoscut; pictura a fost sfinţită în vremea domnitorului Ştefan cel Mare (1497)
Hram: Înălţarea Domnului (la 40 de zile după Paşti)
Interes: Moaştele Sfântului Necunoscut; Capul Sf. Simeon de la Muntele Minunat; icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului; în muzeu, câteva icoane pictate de Nicolae Grigorescu
Acces: din Târgu Neamţ, spre Poiana Largului, pe DN 15 B, 11,5 km, dreapta spre mănăstire pe DJ 155C, 4,5 km.

Judeţul Maramureş

Bârsana
Construită: secolul al XIV-lea
Ctitor: necunoscut
Hram: Soborul celor 12 Apostoli (30 iunie)
Interes: biserica veche de lemn, muzeul
Acces: DJ 186 Sighetu Marmaţiei - Vadu Izei - Onceşti-Bârsana.

Judeţul Arad

Hodoş Bodrog
Construită: prima atestare documentară este din 1177, fiind astfel cea mai veche mănăstire din ţară
Ctitor: necunoscut
Hram: Intrarea în Biserică a Maicii Domnului (21 noiembrie)
Interes: o icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului; o colecţie de artă bisericească veche
Acces: DN 69 Arad (spre Timişoara) - Aradu Nou, dreapta pe DJ 682 Zadareni - Bodrogu Nou, de aici 1 km.

Judeţul Argeş

Curtea de Argeş
Construită: 1515
Ctitor: Sfântul Neagoe Basarab
Hram: Adormirea Maicii Domnului (15 august), Sf. Filofteia (7 decembrie)
Interes: Moaştele Sfintei Filofteia
Acces: aproape de centrul oraşului Curtea de Argeş.

Cetăţuia - Negru Vodă
Construită: secolul al XIII-lea
Ctitor: Domnitorul Negru Vodă
Hram: Adormirea Maicii Domnului (15 august), Izvorul Tămăduirii (prima vineri după Paşti)
Interes: bisericuţa rupestră, inscripţiile vechi în stâncă
Acces: din DN 72A, Câmpulung-Muscel (20 km) - Târgovişte (47 km), între satele Coteneşti - Stoeneşti, drum (doar la pas) spre E, 2,5 km (circa 30 de minute).

Judeţul Braşov

Brâncoveanu - Sâmbăta de Sus
Construită: 1688
Ctitor: Sf. Voievod Martir Constantin Brâncoveanu
Hram: Adormirea Maicii Domnului (15 august), Sfinţii Martiri Brâncoveni (16 august)
Interes: Muzeul de icoane şi cărţi vechi, „Academia de la Sâmbăta”, peştera părintelui Arsenie Boca din apropiere
Acces: DN 1, E 68, Făgăraş, comuna Voila, apoi spre Sâmbăta de Sus, 14 km.

Judeţul Gorj

Lainici
Construită: secolul al XIV-lea
Ctitor: Cuv. Nicodim de la Tismana
Hram: Intrarea în Biserică a Maicii Domnului (21 noiembrie), Izvorul Tămăduirii (prima vineri după Paşti)
Interes: Moaştele Sfântului Irodion, recent canonizat
Acces: DN 66 Târgu Jiu - Bumbeşti Jiu, Lainici (km 32).

Tismana
Construită: 1377
Ctitori: Cuv. Nicodim de la Tismana, Voievodul Radu I
Hram: Adormirea Maicii Domnului (15 august)
Interes: fragment din Moaştele Sf. Nicodim; icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului; muzeul are obiecte şi cărţi vechi
Acces: DN 67 D Târgu Jiu - Baia de Aramă, dreapta spre Tismana, încă 6 km.

Judeţul Buzău

Poiana Mărului
Construită: 1730
Ctitor: Cuviosul Vasile de la Poiana Mărului
Hram: Duminica Tuturor Sfinţilor (prima după Rusalii), Naşterea Maicii Domnului (8 septembrie), Sfântul Ilie (20 iulie)
Interes: fragment din Moaştele Cuv. Vasile
Acces: din Râmnicu Sărat, spre NV până la Buda; apoi, DJ 220, DJ 20 4L, DJ 204 C până la Jitia (40 km); încă 3 km pe drum forestier sau Buzău - Vintilă Vodă - Bisoca, apoi 6 km, drum forestier.

Judeţul Constanţa

Peştera Sfântului Andrei
Construită: 1944
Ctitor: Episcopul Chesarie Păunescu
Hram: Sf. Apostol Andrei (30 noiembrie), Acoperământul Maicii Domnului (1 octombrie)
Interes: peştera în care s-a rugat Sfântul Apostol Andrei; izvorul cu apă vindecătoare
Acces: DN 3,76 km SV de Constanţa, 67 km est de Ostrov.

Techirghiol
Construită: 1928
Ctitor: Patriarhul Miron Cristea
Hram: Adormirea Maicii Domnului
Interes: muzeul cu piese arheologice şi artă bisericească, mormântul părintelui Arsenie Papacioc; sanatoriul balnear preoţesc
Acces: 15 km sud de Constanţa, 2 km vest de Eforie Nord. DN 39/E 87 Constanţa - Agigea, apoi DN 38 spre sud-vest până la Techirghiol.

Judeţul Hunedoara

Prislop
Construită: secolul al XIV-lea
Ctitor: Cuv. Nicodim de la Tismana
Hram: Sfântul Ioan Evanghelistul (8 mai, 26 septembrie), Înălţarea Sfintei Cruci (14 septembrie)
Interes: mormântul părintelui Arsenie Boca
Acces: DJ 687a Haţeg - Silvaşu de Jos, 6 km, apoi stânga spre Silvaşu de Sus pe DJ 687 J, încă 7 km.

Judeţul Ilfov

Căldăruşani
Construită: 1638
Ctitor: Domnitorul Matei Basarab
Hram: Sf. M. Mc. Dimitrie (27 octombrie), Sf. loan Evanghelistul (8 mai, 26 septembrie), Sf. Varvara (4 decembrie)
Interes: Moaştele Sf. Grigore Dascălu; un muzeu cu obiecte liturgice vechi şi icoane pictate de N. Grigorescu; mormântul părintelui Sofian Boghiu
Acces: Bucureşti - Ploieşti, pe DJ 101 Baloteşti - Moara Vlăsiei, pe DJ 101C spre Lipia, până la mănăstire (total 40 km).

Cernica
Construită: înainte de 1608 (când e atestată documentar)
Ctitor: Vornicul Cernica Izvoranul, zis Ştirbei
Hram: Sf. M. Mc. Gheorghe (23 aprilie), Sf. Nicolae (6 decembrie), Sf. Ier. Calinic (11 aprilie)
Interes: Moaştele Sf. Calinic şi ale Sf. Cuvios Gheorghe; în cimitir sunt mormintele multor personalităţi, între care al părintelui D. Stăniloae
Acces: din DN 3, la est de Bucureşti, spre comuna Pantelimon (9,5 km), DJ 301 spre sud (4 km), se află la 13,5 km de centrul Bucureştiului.

Snagov
Construită: secolele XIV-XV
Ctitor: despre o primă biserică ce ar fi existat aici, istoricii au mai multe variante: Vladislau I, Mircea cel Bătrân, Vlad Ţepeş; Biserica actuală este ridicată de Neagoe Basarab
Hram: Intrarea în Biserică a Maicii Domnului (21 noiembrie)
Interes: piatra de mormânt a lui Vlad Ţepeş
Acces: 1. din Bucureşti pe DN 1 (36 km), apoi spre E din Ciolpani pe DJ 101 C 8 km; 2. pe DN 1 din Bucureşti (28 km), apoi după Săftica, spre E, pe DJ 101 B Ghermăneşti - Snagov (13,5 km); s-a construit pasarelă.

Judeţul Prahova

Ghighiu
Construită: 1858
Ctitori: Mariuţa şi Ana Rafoveanca, monahul Apagpie
Hram: Izvorul Tămăduirii (prima vineri după Paşti)
Interes: icoana Maicii Domnului „Siriaca”, adusă în 1952, făcătoare de minuni
Acces: din Bucureşti 58 km pe DN 1/E 60, lângă oraşul Ploieşti.

Judeţul Sibiu

Schitul Păltiniş
Construit: 1925
Ctitor: Mitropolitul Nicolae Bălan
Hram: Schimbarea la Faţă (6 august)
Interes: mormântul lui Constantin Noica
Acces: DL, Sibiu - Răşinari, spre Păltiniş, 32 km sud-vest de Sibiu.

Judeţul Tulcea

Celic Dere
Construită: 1835
Ctitor: arhimandrit Athanasie Lisavenco
Hram: Adormirea Maicii Domnului (15 august)
Interes: icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni; muzeu cu obiecte liturgice vechi
Acces: de la Tulcea spre Isaccea, pe DN 22 9 A, între satele Teliţa şi Poşta.

Judeţul Vâlcea

Cozia
Construită: 1387
Ctitor: Domnitorul Mircea cel Bătrân
Hram: Sfânta Treime (a doua zi de Rusalii)
Interes: mormântul lui Mircea cel Bătrân şi al Macii Teofana (mama lui Mihai Viteazul) din pronaos, muzeul, paraclisele
Acces: DN 7/E 81 Rm. Vâlcea - Sibiu, Călimăneşti, apoi 3 km spre nord.

Frăsinei
Construită: 1860
Ctitor: Sfântul Calinic de la Cernica
Interes: doar bărbaţilor le este permisă intrarea, conform legământului lăsat de ctitor; rânduială athonită
Hram: Adormirea Maicii Domnului (15 august), Naşterea Sf. loan Botezătorul (24 iunie)
Acces: DN 7/E 81 Rm. Vâlcea - Sibiu (8 km) stânga în comuna Lunca, Gura Văii, dreapta în Muereasca (1 km).

Judeţul Vrancea

Brazi
Construită: secolul al XV-lea (primul schit), secolul al XVII-lea
Ctitori: Monahii Sava şi Teofilact (au ridicat în secolul al XVII-lea un nou schit)
Hram: Sf. Gheorghe (23 aprilie), Sf. Ierarh Mc. Teodosie de la Brazi (22 septembrie)
Interes: Moaştele Sf. Teodosie, stareţ al mănăstirii, martirizat de tătari în 1694
Acces: la SV de Panciu, 18 km pe DN 2/E 85 până la Tişita, apoi 12 km pe DJ 205 F.