de Anda Postolache
- Hram de Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul
Cine ajunge în Vaslui, cu gândul de a vedea ceva care să-i bucure ochiul şi sufletul, se poate opri chiar în centrul municipiului, unde va descoperi măreaţa biserică domnească, mândria locuitorilor acestui oraş. Ridicată de însuşi Ştefan cel Mare şi Sfânt după bătălia victorioasă de la Podul Înalt, acest lăcaş, căruia i s-a dat hramul Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul, a fost construit pe locul unuia mai vechi, din secolul al XIV-lea.
A fost ridicată în 1490
„Io Ştefan Voevod, cu mila lui Dumnezeu, Domn al Moldovei, fiul lui Bogdan Voevod, zidi acest templu în numele Tăerii cinstitului cap al Sfântului şi Slăvitului proroc şi înainte mergător şi botezător Ioan. S-a început în anul 6998 (1490) luna Aprilie 27 şi s-a săvârşit în acelaşi an, în Septembrie 20”, sunt cuvintele pisaniei care atestă vechimea şi autenticitatea clădirii. Dacă aspectul arhitectural arată că este construită în stilul monumentelor ştefaniene, în schimb, interiorul aparţine genului neoclasic din secolul al XIV-lea, deoarece s-a intervenit cu renovări în diverse vremuri.
Lăudată de Paul de Alep
Sunt impresionante scenele pictate deasupra portalului, reprezentând Judecata de Apoi, şi Iisus Pantocrator de pe cupola din naos. În 1820, biserica a suferit refaceri de amploare, lucrările fiind realizate prin strădania materială a Mariei Cantacuzino, văduva marelui logofăt Costache Ghica (1745-1818), proprietar al târgului Vaslui. În 1894, Grigore Ioanid a împodobit interiorul cu pictură murală, iar astăzi se află în starea în care a fost restaurată între anii 1913 şi 1930.
Despre frumuseţea acestei ctitorii domneşti a scris, în 1650, arhidiaconul Paul de Alep: „În Vaslui se află palatele, băile, locurile de plimbare, precum marea şi superba biserică ce are o cupolă zveltă şi foarte înaltă. Jur-împrejurul bisericii sunt bolţi şi arcuri pictate şi icoane ale tuturor sfinţilor. La uşa de la intrare, pe peretele inferior, e pictată scena Judecăţii din Urmă, în aur şi azur. După ele sunt picturi în alt gen: acestea sunt figuri de turci acoperiţi, cu turbane şi cealamale albe, cu caftane lungi şi verzi, târându-se spre iad, cu mânicile lor largi şi lungi, cu învelitoarele lor de lână galbenă. În mijlocul interior al cupolei sau în baldachin e o mare strană, unde se află tronul Domnului. Afară, în pridvor, e un mare clopot”.
Biserica deţine obiecte de cult din secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea - icoane, argintărie şi cărţi religioase. Într-un interviu, părintele paroh Constantin Mogoş spunea: „Vasluiul a fost, în anumite perioade ale istoriei, şi capitală a Moldovei. Aici, în apropierea bisericii, au existat Curţile Domneşti, iar de multe ori familiile domnitorilor se retrăgeau aici. E de la sine înţeles că mergeau şi se rugau la biserică, pentru că era un loc sfânt”.
Important complex arheologic
În ultima vreme, arheologii au scos la iveală, lângă biserica actuală, alte două temelii de bisericuţe, însă nu se ştie exact ce au reprezentat acestea. Anul trecut a fost începută construcţia unui complex ecleziastic şi se intenţionează ca aici să fie amenajat un parc arheologic naţional, urmând să se pună în valoare şi un mini-muzeu în aer liber. Cercetările de la Curţile Domneşti din Vaslui au început în 1942 şi au fost finalizate recent. Situl descoperit reprezintă un complex de tip reşedinţă, care s-a dezvoltat între secolele al XV-lea şi al XIX-lea. Atât preotul bisericii domneşti din Vaslui, cât şi oamenii de cultură ai judeţului speră ca lăcaşul şi întregul complex să intre, cât de curând, în circuitul turistic şi în programele agenţiilor de turism. Zona este bogată în pensiuni, aşa că o parte din plan este deja rezolvată.
Sărbătoarea de la 29 august e tristă
La 29 august prăznuim Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul. Sărbătoarea este una tristă, deoarece Sfântul a murit pe nedrept, din porunca Regelui Irod, la cererea fiicei vitrege a acestuia, Salomeea, care a dansat atât de frumos, încât Regele i-a promis orice şi i-a îndeplinit cererea de a i se tăia capul Proorocului Ioan. Tristeţea noastră o arătăm prin post, dar, în acelaşi timp, moartea unui om drept şi sfânt ne bucură, pentru că el este luat în Ceruri de Dumnezeu şi acolo trăieşte veşnicia plină de fericire, alături de ceilalţi sfinţi care Îl slăvesc pe Creatorul şi Mântuitorul.
