Main menu

header

    În mijlocul Capitalei, ascunsă parcă de ochii curioşilor, Mănăstirea „Radu Vodă” ascunde o comoară de pictură, arhitectură românească, dar mai ales multă şi nepreţuită sfinţenie. Un monument ridicat în numele Sfintei Troiţe, avându-l alături pe Sfântul Nectarie, binecunoscut în toată lumea pentru minunile săvârşite.

 Primul ctitor, Alexandru Voievod
     Ridicată „spre slava lui Dumnezeu în numele Sfintei Troiţe”, începuturile mănăstirii se situează în veacul al XVI-lea. Astfel, primul ctitor, Alexandru Voievod, începe să zidească biserica în 1568, pe ruinele alteia mai vechi, ca apoi, în 1595, turcii lui Sinan Paşa să ardă tot. Rezidită între anii 1614 şi 1645 de Radu Voievod, mănăstirea poartă de atunci numele marelui conducător. Un document din 1586 ne spune că pentru a avea bani de reconstrucţie: „Domnul a vândut pe timp de un an vama de sare de la Ocnele Telega şi Ghiţişoara, cu care bani a făcut chiliile bisericii”. La rândul lui, Sinan Paşa, vrând să transforme ţara în paşalâc turcesc, fortifică Mănăstirea şi zidul cimitirului, întărindu-le cu pământ şi cu trunchiuri de stejar.

     Cronicarul Constantin Căpitanul afirmă: „După ce a venit domn (Radu Mihnea), întâi au curăţit şi iar au pus călugări de au făcut slujba, iar la a doua domnie au spartu acea mai mică şi au făcut aceasta mare, ce este până acum”. În afară de chilii pentru monahi, „domnul a construit aici şi clădiri în care au fost găzduiţi soli şi care au folosit-o uneori drept reşedinţă domnească. Ierarhii în trecere către Mitropolie, mutată în 1668 la Târgovişte, poposeau la «Mitropolia locţiitoare», Sfânta Troiţă, în aceste case odihnindu-se însuşi Patriarhul Gherasim al Alexandriei”, mai spune cronicarul. Potrivit documentelor ce vorbesc despre veniturile mănăstirii, aflăm că în 1832 lăcaşul de cult avea un venit anual de 67.789 de lei. Totodată, scrierile vechi ne spun că până în anul 1819, Mănăstirea „Radu Vodă“ făcea „acte de milostenie”, dând tuturor săracilor şi văduvelor, în fiecare dimineaţă, câte două pâini şi o carafă cu vin. 

Clopotniţa, cel mai mare turn din Bucureşti
     Clopotniţa, a doua clădire ca vechime după biserică, socotită drept cel mai frumos turn din Capitală, a fost înălţată din nou după cutremurul din 1802, după ce mai suferise avarii grave în urma cutremurelor din secolul al XVIII-lea. Mănăstirea păstrează şi acum mormântul lui Radu Vodă în partea de sud a bisericii, iar alte morminte sunt repartizate în întregul pronaos, vizavi de locul de veci al domnitorului aflându-se un mormânt de o frumuseţe rară, îmbrăcat în marmură albă, sculptată, cel al Patriarhului Iustinian Marina. Biserica este restaurată arhitectural în vremea acestuia şi repictată în stil bizantin între 1974 şi 1977, de binecunoscutul arhimandrit sofian Boghiu şi de V. Caraman, împreună cu cele opt ajutoare ale lor.

 Nectarie, vindecătorul de cancer
     În anul 2002, sfântul lăcaş primeşte în dar din Insula Eghina o părticică din moaştele Sfântului Ierarh Nectarie. Aşezată într-o raclă de argint (acum aurită), într-un frumos baldachin, icoana Sfântului Nectarie a făcut atât de multe vindecări şi a împlinit de-a dreptul miraculos atâtea dorinţe, încât nimeni nu le mai ştie numărul. „Şi Sfântul a fost bolnav de cancer, aşa că vă imaginaţi câtă milostenie are de cei suferinzi”, se destăinuie stareţul Varsanufie Gogesc, un tânăr monah. „Mi-amintesc cazul unei doamne diagnosticate de medici cu cancer la stomac. A venit la Sfântul Nectarie şi, cu ultimele puteri, l-a rugat s-o însănătoşească.
   I-am dat ulei sfânt şi în fiecare dimineaţă, pe stomacul gol, înghiţea câteva picături. După o perioadă a fost la control şi medicii au rămas uluiţi: boala dispăruse. Dar aceasta e doar una dintre minunile Sfântului”, spune stareţul. Important e să crezi că rugăciunea ţi se va împlini. Pentru că Sfântul Nectarie nu uită pe nimeni. El lucrează după credinţa fiecăruia dintre noi. Azi tămăduieşte de cancer, mâine scoate demonii. E de ajuns să-i spui necazul sau durerea şi, în scurt timp, vei primi răspunsul pe care îl doreşti.

Carmen Ciripoiu