de Nicoleta Ghighilicea
- Reprezentarea simbolică a întrupării lui Hristos insuflă bucurie creştinilor
Frumuseţea marelui praznic al Naşterii Domnului reiese nu numai din slujbele, colindele şi tradiţiile din aceste zile, ci şi din reprezentarea în icoane a scenei în care Dumnezeu s-a făcut om ca să mântuiască lumea căzută în păcat. Momentele înfăţişate sunt cele descrise în Evanghelii şi în textele din Sfânta Tradiţie a Bisericii, fiecare amănunt având o semnificaţie anume.
Simbolurile cereşti
Alcătuită din mai multe scene simbolice, icoana Naşterii Domnului ne arată cum toată creaţia se bucură de venirea lui Iisus Hristos: cerul, reprezentat de îngeri şi o stea, pământul, prin munţi, plante şi animalele, dar mai ales omenirea. Temeiul său îl constituie Evangheliile după Luca şi Matei, singurele care se referă la acest moment, chiar dacă unele detalii nu se regăsesc în textele lor, cum ar fi peştera, animalele de lângă Prunc şi îmbăierea Lui.
În partea de sus a icoanei se vede bolta cerească sub forma unui semicerc, din care răsare o singură rază de lumină, însemnând pogorârea lui Dumnezeu pe pământ. Deasupra unui munte stâncos, ce semnifică o lume ostilă, aceasta formează o stea din care pleacă trei raze, ceea ce arată că în Dumnezeu sunt prezente trei persoane: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh. Părintele Stăniloaie explică faptul că steaua este reprezentată mai presus de un fenomen cosmic, fiind trimisă de Dumnezeu să-i călăuzească pe magi spre locul unde s-a petrecut minunea.
În colţul din dreapta, un înger vesteşte Naşterea Mântuitorului unui păstor, iar în partea opusă sunt mai mulţi îngeri, care îi aduc slavă lui Dumnezeu. Sub ei sunt cei trei magi de la Răsărit, care au venit călare sau pe jos să-i aducă Pruncului daruri: aur, ca pentru Împăratul veacurilor, tămâie ca pentru cel ce este Dumnezeu al Universului, şi smirnă ca unuia care a murit. Ei au vârste diferite - unul este tânăr, altul matur, iar celălalt bătrân - ceea ce înseamnă că mesajul adus de Hristos se adresează întregii omeniri.
Pruncul care a schimbat lumea
La mijlocul muntelui este redată o peşteră întunecată, ce simbolizează lumea copleşită de păcate, iar la intrare este înfăţişată ieslea, ca un mormânt. Pruncul are aureolă şi este înfăşat în giulgiu, nu în scutece; este aşezat într-o raclă de piatră, şi nu în leagăn. Sunt elemente ce vestesc deja patimile şi moartea sa pe Cruce. În apropiere se află un bou şi un măgar (sau un cal), care-l privesc şi îl încălzesc cu respiraţia lor, împlinind astfel profeţia lui Isaia (1,3): „Boul îşi cunoaşte stăpânul şi asinul ieslea Domnului său, dar Israel nu mă cunoaşte; poporul meu nu mă pricepe”.
În faţa ieslei, Maica Domnului stă pe jumătate rezemată pe un pat, ca acelea pe care le purtau evreii în călătoriile lor şi priveşte Pruncul. Patul are culoarea roşie şi seamănă cu unul împărătesc, sugerând cinstea ce i se cuvine Fecioarei Maria. Poziţia sa arată că a dat naştere Pruncului fără nicio durere. Cele trei stele aşezate pe cap şi pe umeri simbolizează fecioria Maicii Domnului dinaintea, din timpul şi de după naşterea lui Hristos. Are privirea îngândurată, anticipând suferinţele pe care le va îndura Fiul său pentru mântuirea lumii.
Îndoielile lui Iosif
La poalele peşterii, în colţul din stânga se vede Iosif, care are aureolă, la fel ca Pruncul, Maica Domnului şi îngerii. Îndoielnic faţă de minunea dumnezeiască - Naşterea Pruncului din Fecioară - el ascultă cuvintele unui păstor bătrân, care este personificarea diavolului care a venit să-i spună că o fecioară nu poate să nască un prunc, după cum nici toiagul uscat pe care îl are în mână nu poate înmuguri. În colţul din dreapta este redată scena îmbăierii Pruncului într-o cuvă de piatră de două femei, Salomeea şi Zelemi. Scena îmbăierii Pruncului a stârnit numeroase controverse şi nu este inclusă în unele icoane ale Naşterii, deoarece este considerată degradantă pentru Hristos, care nu avea nevoie să fie spălat, pentru că a fost născut dintr-o fecioară curată.
Marea bucurie a acestui praznic este anunţată nu numai de copii, prin colinde şi cântări, ci şi de preot, care merge la credincioşii din parohia sa în Ajunul Crăciunului. El umblă din casă în casă pentru a vesti Naşterea Domnului Iisus Hristos şi cântă troparul acestei sărbători cu icoana Naşterii în mână. Credincioşii se închină în faţa icoanei şi o sărută, arătând astfel că se pregătesc pentru marele praznic. Iar preotul îi binecuvântează pe toţi ai casei, dar şi alimentele de post ce au fost pregătite ca să fie date de pomană pentru cei adormiţi. Mersul preotului cu icoana este o tradiţie veche în Biserica Ortodoxă de la sfârşitul secolului al IV-lea, atunci când s-a stabilit ca data sărbătorii Naşterii Domnului să fie 25 decembrie. Până atunci, Crăciunul şi Boboteaza erau prăznuite în aceeaşi zi, la 6 ianuarie.
- Cele două animale de lângă Prunc simbolizează comunitatea creştinilor proveniţi din iudei şi cealaltă, din păgâni.