de Mariana Borloveanu

- Miracolul de la Ierusalim: focul din Ceruri

În fiecare an de Paşte, în timpul Vecerniei din Sâmbăta Mare, deasupra Sfântului Mormânt coboară din Cer Lumina Sfântă. Încăperea Mormântului Sfânt este minuţios inspectată de poliţişti atei, iar Patriarhul este controlat de martori ortodocşi, armeni şi romano-catolici, toate astea pentru siguranţa autenticităţii acestei minuni. Menirea Patriarhului este de a prelua cu mâinile focul de pe Sfântul Mormânt şi de a aprinde două mănunchiuri de câte 33 de lumânări fiecare, lumină pe care o împarte celor prezenţi. Maica Anastasia de la Mănăstirea Surpatele, care ne-a povestit toate acestea, a fost acolo şi a atins această lumină, fără să se ardă.

Sigilarea Sfântului Mormânt
În dimineaţa zilei de sâmbătă, înaintea începerii Slujbei de Înviere, atât reprezentanţii autorităţilor statului Israel, cât şi reprezentanţi ai tuturor cultelor creştine prezente la Ierusalim verifică să nu existe nicio sursă de foc în interiorul Sfântului Mormânt, după care acesta este sigilat. Toate cultele care există la Ierusalim sunt foarte atente ca procedurile să fie respectate întocmai, fără să existe nici cea mai mică îndoială. Acestea au tot interesul să observe în detaliu absolut totul, pentru ca, la cea mai mică inadvertenţă a apariţiei Sfintei Lumini, să poată revendica anumite drepturi legate de Mormântul Sfânt.

Litia, intrarea şi rugăciunea
Această slujbă are trei părţi: Litia, intrarea Patriarhului în Sfântul Mormânt şi rugăciunile Patriarhului Ortodox al Ierusalimului pentru venirea Sfintei Lumini. Este singura clipă din an când candela care arde tot timpul pe Sfântul Mormânt este stinsă, pentru a se reaprinde de la Sfânta Lumină. În timpul Litiei se înconjoară Mormântul Sfânt de trei ori, după care acesta este desigilat, iar Patriarhul se dezbracă de veşmintele patriarhale, rămânând doar într-o reverendă albă. El este percheziţionat de guvernatorul Ierusalimului şi de şeful Poliţiei, pentru ca toată lumea să vadă că nu are nicio sursă de foc asupra sa. După aceea încep să bată clopotele, iar Patriarhul intră în Sfântul Mormânt împreună cu reprezentantul armean, timp în care toate candelele sunt stinse.

Flăcările nu ard
În Sfântul Mormânt, Patriarhul îngenuncheat, Îl roagă pe Mântuitor să trimită Sfânta Lumină. În acest timp se aude un vuiet şi simultan se văd nişte sclipiri alb-albăstrui, ca şi cum ar fi milioane de bliţuri, şi toate candelele se aprind în mod miraculos. Sfânta Lumină aprinde făcliile pe care le ţine Patriarhul, precum şi lumânările celor din biserică. Mulţimea izbucneşte în lacrimi şi urale. Preţ de câteva minute, Sfânta Lumină nu are caracteristicile focului şi nu arde. Toţi cei de faţă ating flăcările, care în scurt timp încep să ardă. Patriarhul iese şi împarte focul celor de faţă, strigând: „Veniţi de luaţi Lumină!”.

Prin fisura unei coloane a coborât Sfânta Lumină
Pe lângă miracolul Luminii Sfinte, care coboară din Ceruri peste credincioşi în Sâmbăta Mare, tot la Biserica Învierii Domnului s-a mai săvârşit o minune în timpul ocupaţiei otomane a Ierusalimului. Într-unul dintre stâlpii de la intrarea în Biserica Învierii a căzut un fulger, care a crăpat stâlpul şi de unde a ieşit Flacăra Sfântă. Acest lucru s-a întâmplat din cauza unor uneltiri ale musulmanilor cu armenii, care doreau ca şi la ei să coboare Lumina. Cine atinge stâlpul acela dobândeşte iertare de păcate şi vindecare de boli.

La armeni nu s-a arătat Focul Sfânt
Din cauza marilor probleme financiare ale acelei perioade, creştin-ortodocşii n-au avut bani să plătească taxa pe care turcii o percepeau tuturor confesiunilor pentru a putea să intre în Biserica Învierii. Aceştia au acceptat un fel de mită doar de la armeni, care de multă vreme urmăreau ca ei să fie singurii care să primească Lumina Sfântă. Patriarhul ortodox, neavând de ales, a fost nevoit să meargă într-o biserică alăturată, pentru a fi cât mai aproape de altarul pe care se înfăptuia în fiecare an minunea aprinderii Focului Sfânt. Cu mănunchiul de lumânări în mână, Patriarhul aştepta, în speranţa că va primi Lumina Sfântă de la armeni printr-o fereastră deschisă. Lucrurile însă nu s-au petrecut aşa, ci cu totul altfel. În zadar se rugau armenii ca Dumnezeu să le trimită Lumina, pentru că lumânările acestora nu s-au aprins.

Minunea din stâlpul crăpat de fulger
Sub privirile înmărmurite ale tuturor celor de faţă, dintr-o dată, un fulger a lovit năprasnic mijlocul coloanei de marmură, care se află în stânga porţii de la intrarea în Biserica Învierii şi a crăpat-o. Prin fisura care s-a format, Lumina Sfântă a trecut drept spre lumânările Patriarhului Ierusalimului, pe care le-a aprins în strigătele de uimire ale mulţimii.

Martir musulman convertit la ortodoxie
Dintr-o moschee aflată în imediata apropiere, un general musulman pe nume Tounom, care a văzut miraculosul eveniment, chiar în clipa aceea s-a convertit la ortodoxie şi a început să strige: „Cred în Hristos!”, moment în care a şi sărit din moschee, de la o înălţime de 10 metri. Soldaţii turci, care erau în slujba sultanului Murad al IV-lea, l-au prins pe musulman şi i-au tăiat capul. Moaştele acestui general turc convertit şi martir al Sfintei Lumini se află în Biserica Sf. Iacob de la Ierusalim.

• Lumina lumânărilor simbolizează pe Însuşi Mântuitorul Iisus Hristos, numit în Sfânta Evanghelie „Lumina lumii“, cât şi învăţătura Sa, care este rod al luminii, adică bucurie, dragoste, viaţă şi adevăr. Lumina este semn al prezenţei lui Dumnezeu, iar Sfânta Lumină încununează biruinţa vieţii prin Învierea Mântuitorului
• Lumânările cu care creştinii primesc Sfânta Lumină sunt lipite într-un mănunchi de 33, reprezentând vârsta la care a fost crucificat Iisus Hristos
• Fiorul rece care se simte la atingerea stâlpului fisurat din care a ieşit Sfânta Lumină este semn că Mântuitorul Iisus Hristos ne binecuvântează, în dorinţa şi strădania noastră de iertare şi mântuire

„Candela neadormită“ se stinge numai o dată pe an

Când vorbim despre sărbători şi în mod special despre cele pascale, vorbim despre multă lumină. Începând cu sfeşnicul care arde neîncetat la Sfântul Mormânt şi până la lumânările aprinse peste tot în Biserica Învierii, totul se raportează la lumină, care înseamnă desăvârşire, pace şi nemărginită linişte.
Sfeşnicul, care este cunoscut şi sub numele de „candela neadormită” a Sfântului Mormânt, a fost aprins pentru prima dată în anul 326, an în care a fost descoperit Mormântul lui Iisus Hristos. De atunci, flacăra a ars neîncetat, stingându-se numai o dată pe an, în dimineaţa Sâmbetei Mari, după care se reaprinde din Sfânta Lumină. Aceasta se află chiar deasupra intrării principale a Sfântului Mormânt, în faţa tuturor celorlalte candele. Cea mai veche mărturie despre această candelă o întâlnim în jurnalul Egeriei, o creştină de origine spaniolă, care a vizitat Sfântul Mormânt în perioada anilor 381-384.

„Un guvernator musulman a înlocuit fitilul lumânărilor cu sârmă din aramă, ca lumânările să nu se poată aprinde. Când a venit însă focul, arama s-a aprins” - istoricul musulman Al Biruni