de Iulian D. Moleianu
Ce este Sfântul Graal? Iată o întrebare mereu la modă, dar misterul a fost sporit de o recentă descoperire care a avut loc în Spania. Dincolo de autenticitatea discutabilă a acestui potir, vom încerca să găsim adevăratul răspuns, departe de exuberanţa arheologilor şi de orice fantezie scriitoricească.
Autorii cărţii „Regii Graalului” au declanşat isteria
Nebunia ţesută în jurul Sfântului Graal a reizbucnit după ce doi istorici spanioli, Margarita Torres şi Jose Ortega del Rio, autorii cărţii „Kings of the Grail” („Regii Graalului”), au susţinut că potirul de onix din care ar fi băut Iisus Hristos la Cina cea de Taină ar fi fost descoperit la muzeul Bazilicii San Isidorio din Leon, acolo unde a fost ascuns de mai bine de 1.000 de ani. Potrivit Daily Mail, cupa, îmbrăcată într-un ornament medieval din aur şi din pietre preţioase, i-ar fi aparţinut ulterior, în secolul al XI-lea, Reginei Urraca a Spaniei. Ambii istorici cred că „nu există nicio îndoială că potirul, realizat între anii 200 şi 100 î.Hr, a atins buzele lui Iisus” şi îşi bazează teoria pe dovezi „concludente” găsite în manuscrise antice egiptene. Aceste texte menţionează faptul că Sfântul Graal ar fi fost furat de la Ierusalim de musulmani, care l-ar fi oferit comunităţii creştine din Egipt. Apoi, în anul 1050 d.Hr., potirul ar fi fost trimis drept cadou Regelui Ferdinand I de Castilia. Cupa de aur, care îmbracă potirul din onix, dispune de modele gravate pe margini, iar ornamentul este acoperit cu perle, smaralde, ametiste şi safire, fapt care îi reconfirmă valoarea inestimabilă. Potirul a fost găzduit de Basilica San Isidoro, unde a rămas depozitat până la deschiderea muzeului, din anul 1950. Aşa cum era firesc, teoria celor doi istorici a fost imediat contrazisă. Dr. Robert Cargill, profesor de studii clasice şi de religie la Universitatea din Iowa, a precizat: „Nu cred că vom descoperi vreodată Sfântul Graal. Chiar dacă am avea acest pocal, nu am avea cum să confirmăm că este chiar Sfântul Graal”.
De la sângele Mântuitorului, la „crater”
Apariţia Graalului în cultura populară europeană s-a produs în secolele al VII-lea şi al VIII-lea, graţie poemelor şi legendelor lui Chretien de Troyes şi Wolfram von Eschenbach, însă urme ale acestei idei au fost descoperite în căldările celţilor. Se crede că, la origine, Graalul a fost cupa în care Iosif din Arimateea ar fi vărsat sângele lui Hristos sau chiar cea pe care Mântuitorul a folosit-o la Cina cea de Taină. După publicarea, în anii ’80, a volumului „The Holy Blood and the Holy Graal” („Sfântul Sânge şi Sfântul Graal”), semnat de Baigent, Leigh şi Lincoln, a urmat un bombardament cu teorii despre „descendenţă”, care au culminat cu isteria creată în jurul romanului „Codul lui Da Vinci”. Acest concept ne spune că termenul sau termenii generali care denumeau Graalul „san Graal” înseamnă, de fapt, „Sânge sfânt”. Walter Skeat (1835-1912) a fost unul dintre cei mai importanţi cercetători ai originilor limbii engleze, iar în studiul său „English Etymology” („Etimologia limbii engleze”) subliniază că „etimologia Sfântului Graal a fost falsificată foarte devreme, „San Greal” („Sfântul Vas”) fiind înlocuit dinadins cu „Sang Regal” („Sânge Regal”). Potrivit lui Skeat, cuvântul reprezintă o formă alterată a lui „cratella”, termen din latina vulgară cu sensul de „bol mic” sau „crater”, care desemna un vas în care se „amestecau” substanţe, provenind din grecescul „kpa”, care înseamnă „eu amestec”.