Main menu

header

526 12 1de Cătălina Tăgârță

Sarcina este una dintre cele mai propice perioade din viața unei femei pentru dezvoltarea varicelor. Ba chiar sunt atât de frecvente în timpul sarcinii, încât medicii spun că este obligatoriu ca orice viitoare mamă să se informeze asupra acestui subiect. Din fericire, majoritatea celor care află că sunt însărcinate fac acest lucru, devenind mult mai motivate pentru a se îngriji și pentru a face față oricărei provocări. Viitoarele mame au acum la dispoziție un tratament sigur și eficient pentru atenuarea varicelor.

90% dintre varice, transmise ereditar

Trebuie precizat de la bun început că nu sarcina în sine reprezintă cauza varicelor, ci moștenirea genetică. În peste 90% dintre cazuri, varicele sunt transmise ereditar. Pe acest fond al predispoziției genetice și sub influența mondificărilor hormonale specifice sarcinii, se dezvoltă dilatațiile venoase la nivelul membrelor inferioare. Totodată, activitățile ce presupun multe ore de stat în picioare, continuate și pe durata sarcinii, obezitatea, traumatismele locale sunt factori favorizanți pentru instalarea problemelor venoase. În aproximativ 70% dintre cazuri, varicele apar spontan pe parcursul celei de-a șasea luni de sarcină și se localizează la nivelul gambei sau al gleznei. Cum se formează varicele? Venele încep să nu mai funcționeze corect: peretele venos devine mai rigid, se dilată și nu mai permite sângelui să circule normal. În timp, aceste vene se modifică, sunt proeminente, capătă culoare albăstruie, iar traseul lor devine sinuos. Astfel își fac apariția varicele.

Disconfort la nivelul gambei

526 12 2Varicele nu reprezintă doar o problemă estetică, ci constituie o boală evolutivă, care progresează de la simptome precum dureri sau disconfort la nivelul gambei, senzație de arsură și furnicături, umflături la nivelul gleznei, la stadii severe. În lipsa tratamentului adecvat, boala evoluează spre complicații de temut: modificări trofice la nivelul pielii neprovocate de lovituri, ulcer de gambă (rană deschisă care nu se vindecă), tromboflebită (trombi sau cheaguri de sânge pe venă). Cu cât boala venoasă este lăsată să avanseze, cu atât suprafața gambei afectate de leziuni este mai mare. Prin urmare, este important ca această afecțiune să fie tratată cu seriozitate încă din primele stadii. În plus, viitoarele mame care știu că sunt predispuse la apariția varicelor trebuie să respecte o serie de reguli preventive.

Procedeu modern și sigur pentru gravide

Alături de regulile privind stilul de viață, medicii spun că instituirea precoce a unui tratament local este esențială pentru prevenirea complicațiilor grave ale varicelor. Studiile arată că administrarea locală de heparină sodică lipozomală poate reduce în mod semnificativ simptomele bolii venoase cronice și poate preveni apariția cheagurilor de sânge (trombi). Heparina este o substanță cu proprietăți anticoagulante. Înglobată în niște molecule numite lipozomi, substanța pătrunde mai bine în straturile profunde ale pielii și are un efect anticoagulant mai îndelungat, datorită eliberării gradate a heparinei din lipozomi. Acest sistem original de transport al heparinei - lipozomal - face posibilă penetrarea cu ușurință a stratului cornos și pătrunderea în microcirculație a întregii cantități de heparină administrată. Studiile arată că heparina sodică lipozomală sub formă de spray poate fi administrată în siguranță femeilor gravide, întrucât s-a demonstrat că aceasta nu trece de bariera placentară, potrivit Viatromb.ro.

PONT. Pentru sănătatea picioarelor se recomandă purtarea încălțămintei cu toc jos (sub cinci centimetri).

Renunţaţi la hainele strâmte

Pentru a preveni dezvoltarea varicelor, medicii recomandă gravidelor mișcarea zilnică în aer liber, ceea ce activează circulația sângelui. Este foarte important să se evite perioadele lungi de stat în picioare, însă nici timpul îndelungat de stat pe scaun nu este indicat. Cele care petrec ore în șir la birou trebuie să facă pauze în care să se miște, să evite a sta picior peste picior și să îți mențină picioarele mai ridicate decât nivelul solului. În plus, viitoarele mame trebuie să renunțe la purtarea hainelor strâmte, inconfortabile, și a ciorapilor care blochează circulația. Aceștia pot fi înlocuiți cu ciorapi de compresie, care ajută la tonifierea peretelui venos.