Main menu

header

563 13 1de Gabriela Niculescu

Cu toții v-aţi confruntat la un moment dat cu o problemă medicală, mai ușoară sau mai gravă. Însă, uneori, stresul și îngrijorarea asociate vă sunt agravate din cauza unei comunicări deficitare cu medicul. Astfel, simțiţi că nu înțelegeţi exact afecțiunea, motivul tratamentului sau nu aveţi încredere că vă va ajuta să vă simțiţi mai bine. Este bine de știut că anumite situații se pot rezolva cu o atitudine potrivită din partea pacientului, împreună cu suportul doctorului, inclusiv la nivel emoțional. Doctor Simona Farcaș (medalion stânga), medic primar medicină de familie în cadrul Centrului Medical ProVita - Diagnostic și tratament, şi doctor Ovidiu Palea (medalion dreapta), directorul general al centrului, ne-au oferit sfaturile necesare pentru eficientizarea întâlnirii dintre medic şi pacient.

„Când diagnosticul e grav, trebuie reluate discuțiile periodic”

563 13 2Pacientul trebuie să înțeleagă, în primul rând, că orice conversație cu medicul este un dialog, nu un monolog, de aceea trebuie să întrebe absolut tot ce îi trece prin minte, indiferent cât de incomode sau redundante par întrebările. „Unii pacienți sunt mai interesați de evoluția bolii, alții nu vor să știe detalii. Corect este ca medicul să anunțe în primul rând pacientul despre afecțiune și tratament, direct, scurt, fără multe detalii. În pasul următor discută și întreabă pacientul despre doleanțele personale. În fața unui diagnostic grav, pacientul se poate simți debusolat, de aceea trebuie reluate discuțiile periodic, la fiecare evaluare. Deși familia, ușor detașată, poate cere mai multe detalii, este bine ca acestea să se temporizeze. Putem sugera familiei modificări ce țin de stilul de viață, să evite documentarea pe internet şi de la surse nesigure sau chiar plimbarea pe la specialiști neavizați”, a explicat doctor Simona Farcaș.

Întrebările pe care trebuie să le adresaţi

Atunci când pacientul se lovește de un diagnostic nou este bine să pună o serie de întrebări cum ar fi: Ce înseamnă afecțiunea, cum se schimbă viața sa după acest moment?; Cât durează tratamentul/boala?; Cât de des se vor efectua controalele?; Cum influențează boala anumite persoane din familie?

Dacă pacientul urmează să realizeze o analiză de imagistică (ecografie, CT, RMN), este important să afle: Dacă există contraindicații?; Ce pregătire este necesară?; Cum se desfășoară investigația?; Care este durata examinării?; De ce este necesară injectarea cu substanța de contrast?; Care este rezultatul examenului?; Dacă rezultatul este normal, de ce a fost necesar examenul?; De ce sunt necesare alte investigații complementare?; Unde merge cu rezultatul?

„Trebuie să alegeţi specialistul care vă inspiră încredere maximă”

563 13 3O altă regulă foarte importantă este ca pacientul să fie deschis în fața specialistului. Medicul nu judecă nimic din cele spuse, iar tot ceea ce se discută în cabinet rămâne strict confidențial. În plus, pacientul trebuie să aibă încredere în medic, să fie convins că acesta îi va rezolva problema, nu să îl suspecteze de greșeli sau de rea voință. „Pacientul trebuie să aleagă doctorul care i se pare cel mai sincer, care îi inspiră încredere maximă, cel care i se pare că va face tot posibilul să ajute, oricât de gravă ar fi situația!”, ne-a explicat doctor Ovidiu Palea, directorul general al Centrului Medical ProVita.

„Anumiți terapeuţi depersonalizează bolnavul, pentru a-l trata corect”

Astfel, cel mai important factor pe care trebuie să îl urmăriţi atunci când faceţi această alegere este modul în care sunteţi îngrijiți. „Anumiți medici, în special cei care tratează boli grave, depersonalizează pacientul, pentru că astfel îl pot trata cel mai bine și corect. Este foarte greu să faci asta și nu toată lumea reușește. De exemplu, în cazul «Colectiv» mulți medici au tratat excelent pacienții pentru că nu știau detalii personale despre aceștia. Alți medici funcționează mai bine când empatizează cu pacienții și atunci stabilesc o relație desxchisă, de încredere și comunicare. Când intrăm pe ușa cabinetului trebuie să ne gândim dacă ne dorim un prieten sau un tratament. Ideal ar fi amândouă, dar acest lucru nu este posibil mereu!”, a adăugat doctor Simona Farcaș.

„Fiecare individ este unic, deci și abordarea trebuie să fie diferită”

Dincolo de diagnostic și de tratament, trebuie să știţi că partea de urmărire post terapeutică este critică, indiferent de afecțiune sau evoluția cazului. Este foarte important pentru pacient să știe ce are de făcut mai departe, de exemplu după operație. Actul medical nu se încheie la finalizarea operației, esențiale sunt și analizele, investigațiile periodice sau procesul de recuperare. „Pentru medic este foarte important, de asemenea, să cunoască pacientul, nu doar problema medicală ce trebuie tratată. Noi ne adaptăm abordările în funcție de pacienți; nu tratăm boli, ci oameni! Fiecare pacient este unic; chiar dacă au în aparență o afecțiune comună, fiecare o manifestă diferit și o suportă diferit, deci și abordarea trebuie să fie diferită. De exemplu, altfel ne comportăm cu un pacient stoic, și altfel procedăm cu unul anxios”, a declarat doctor Ovidiu Palea.

„Este vital să existe un coordonator care să integreze toate informațiile medicale”

În afară de o comunicare eficientă între medic și pacient este foarte importantă și o comunicare potrivită între medici. „În cadrul centrului punem foarte mare accent pe lucrul în echipă, pentru a le oferi pacienților soluții competente, rapide, conforme cu cele mai noi standarde medicale la nivel internațional. Este vital pentru pacient să existe un coordonator, o persoană care să integreze toate informațiile medicale transmise de specialiști, astfel încât să obțină imaginea de ansamblu asupra stării de sănătate și să aleagă, în consecință, cea mai bună metodă de tratament. În funcție de afecțiune, acest rol poate fi asumat de medicul de familie, de specialistul în anestezie și terapie intensivă sau de oncolog, de exemplu, iar celelalte specialități se vor raporta acestuia”, a concluzionat doctor Ovidiu Palea.

„Când intrăm pe ușa cabinetului trebuie să ne gândim dacă ne dorim un prieten sau un tratament. Ideal ar fi amândouă“ doctor Simona Farcaș

Ce trebuie să ştiţi când faceţi ecografie, CT sau RMN

563 13 4Doctor Dana Georgescu (medalion), medic primar radiologie şi imagistică medicală în cadrul Centrului ProVita, ne-a oferit câteva sfaturi utile pentru pacienții care urmează să efectueze o investigație de radiologie (ecografie/ CT/ RMN): puneți toate întrebările de care aveți nevoie pentru a înțelege examenul; completați cu atenție chestionarul primit; precizați în momentul programării dacă aveți un teren alergic și dacă urmați un tratament, pentru o eventuală pregătire și desensibilizare; prezentați toate documentele medicale (inclusiv toate examinările radioimagistice și de laborator efectuate anterior) înainte de începerea examenului; cereți detalii privind rezultatul și conduita de urmat; în cazul unei reacții alergice la momentul examinării respectați indicațiile personalului medical privind tratamentul. Aceste recomandări vă pot salva viaţa în situaţii critice.