Main menu

header

632 14 2de Monica Beleneş

Nu există foarte multe persoane care să fie total dezinteresate de aspectul pielii lor. Acest lucru poate fi confirmat și de cifra de afaceri a industriei de profil, care a scos la iveală faptul că românii cheltuiesc 3,5 miliarde de lei pe cosmetice și pe parfumuri. Iar mai bine de 75% din valoarea de piață merge către produsele de masă și către companiile de vânzări directe. În concluzie, la capitolul preocupare pentru propriul corp stăm destul de bine și, din acest motiv, suntem dezamăgiți când pe pielea noastră apar diverse imperfecțiuni, cum ar fi petele cafenii. De aceea, am încercat să aflăm detalii de la doctor Mihaela Leventer (medalion), specialist în dermatologie la Centrul „Dr. Leventer”.

„Anticoncepționalele pot determina apariția melasmei”

- Din ce cauză apar aceste pete și în ce zone ale corpului sunt mai des întâlnite?

- Petele cafenii de pe față sau de pe umeri și decolteu sunt de cele mai multe ori lentigine, un fel de pistrui mai mari, ovalari și cu diametrul peste cinci milimetri, care apar pe piele după arsura solară. Pe față mai putem întâlni pete neregulate cafenii, mai ales pe pomeți și deasupra sprâncenelor, în melasmă - tulburare de colorare a tenului corelată adesea cu ovarul polichistic sau cu consumul unor anticoncepționale. Tot pe chip se observă, în timpul sarcinii, masca gravidică sau cloasma. Pe măsură ce îmbătrânim pot să apară pete cafenii, inițial plane, dar care în timp se îngroașă și dobândesc, treptat, volum. Este vorba despre cheratoze seboreice.

- Sunt temporare, pe perioada verii, sau permanente?

- Majoritatea petelor pigmentare, odată instalate, pot persista nelimitat dacă nu se intervine asupra lor. Mult-îndrăgitul soare de vară, prieten și inamic deopotrivă, poate scoate la iveală unele dintre afecțiunile ascunse ale organismului. Fiind expusă mai mult pe timpul verii, derma este cea care arată semnele bolilor, prin diferite tipuri de piele. Dar nu toate petele reprezintă boli de piele, ci pot fi simptome ale unor afecțiuni ce țin de organele interne și mai au dezavantajul de a fi inestetice.

„Laserul sau peelingul ameliorează imperfecțiunile”

632 14 3- Prin ce metode pot fi combătute?

- Unele pete sunt tratabile sau măcar ameliorabile. Astfel, lentiginele se pot reduce la laser sau peeling chimic. Cea de-a doua procedură se realizează cu sau fără anestezie locală. Pe piele se aplică o soluție care produce o „arsură” controlată, cu îndepărtarea epidermei ce conține pigment. Sunt necesare între cinci și zece zile până la curățare și șase luni de evitare a expunerii la soare. În ceea ce privește melasma, are nevoie de un altfel de tratament, cuprinzând creme medicale de decolorare și laser fracționat Fraxel, care are și cele mai spectaculoase și stabile rezultate. Acesta produce o autoapărare a pielii, cu restabilirea poziției normale a celulelor pigmentate în piele. Decolorarea se obține fără îndepărtarea epidermei, ca în cazul peelingului, și tratamentul nu impune repaus în casă. Este nevoie de patru-șase ședințe repetate la interval de două-patru săptămâni pentru ameliorare. Cheratozele, de obicei, se chiuretează și se vindecă.

- Expunerile la soare, indiferent de oră, mai sunt recomandate în cazul acestor persoane?

- Persoanele cu melasmă nu pot sta la soare fără riscul repigmentării sau intensificării culorii, chiar dacă au fost tratate. Fotoprotecția este regula în toate aceste situații. Chiar dacă petele sunt remise prin tratament, ele pot recidiva la lumină. Așa că cel mai bine ar fi ca, pe perioada de vară, chiar dacă ieșiți doar pe stradă, să vă aplicați creme ecran-solar (fotoprotectoare) care să vă protejeze de razele solare.

- Copiii pot fi și ei afectați?

- Copiii au de obicei pistrui care sunt determinați genetic. Apar mai ales la roșcați. Pistruii se intensifică la soare, dar după perioada copilăriei se pot diminua spontan.

„Cheratozele seboreice sunt markeri de îmbătrânire”

- Alimentația influențează în vreun fel apariția petelor?

- Nu, alimentația nu are legătură cu apariția lor!

- Vârsta şi sexul persoanei pot fi considerate factori negativi?

- Lentiginele apar de obicei în tinerețe, după ce o persoană stă prea mult la soare la ore necorespunzătoare și fără protecție. Cheratozele seboreice apar, în schimb, la vârstnici, fiind un marker de îmbătrânire. Cum am mai precizat, melasma și cloasma se întâlnesc la femei și sunt legate de funcția ovarului.

Soarele poate avea efecte atât pe termen scurt, cât și pe termen lung. În prima ipostază aveți o piele bronzată, frumoasă și atractivă. În schimb, privind în viitor, se însumează cantitatea de UV pe care o acaparează derma, iar asta îi va influența aspectul. Pot apărea modificări de textură, de culoare și chiar cancere de piele