Main menu

header

cotnari wide

654 14 1de Monica Beleneș şi Adrian Barna

Conform statisticilor, unu din cinci români suferă de inesteticele și dureroasele varice. Excepție nu fac nici femeile și nici bărbații, ambele sexe fiind afectate de această boală în egală măsură. Singura diferență ar fi aceea ce ține de estetică, doamnele fiind private de libertatea purtării unei fuste sau a unei rochii mai scurte. Ele vor încerca mereu să mascheze acest defect, care se va transforma foarte repede într-un complex. Dar, stând de vorbă cu doamna doctor Marina Dumitraș (medalion), medic specialist chirurgie generală, cu supraspecializare în flebologie și scleroterapie, în cadrul Spitalului Euroclinic Regina Maria, am aflat că există o metodă modernă și minim invazivă, numită scleroterapie, care poate rezolva această problemă. De asemenea, am descoperit cine poate sau nu să beneficieze de intervenție și dacă presupune complicații.

„Postprocedural se aplică creme cu efect reepitelizant”

- Ce se înţelege prin scleroterapie? De când se practică?

- Scleroterapia reprezintă o procedură minim invazivă, prin care se injectează o substanţă în lumenul venos (venectazie), care produce un proces inflamator în interiorul vasului. Într-un interval de patru-șase săptămâni are loc închiderea vasului, adică ramolirea, sclerozarea lui. Eu practic scleroterapie de trei ani.

- Cum se realizează această intervenţie?

- Realizarea presupune folosirea unui transiluminator care te ajută să identifici peretele venos, urmată de dezinfecţia tegumentelor cu o soluţie antiseptică, apoi de injectarea acestor venectazii cu ajutorul unor seringi cu ace extrem de fine, lăsând un surplus de substanţă în vasul injectat. Cu ajutorul unor comprese sterile se apasă pe vasul injectat pentru a realiza hemostaza. Postprocedural, la locul de injectare, pielea este inflamată temporar (roşie) din cauza surplusului de substanţă care produce o minimă injurie tegumentară. După intervenţia prin scleroterapie sunt recomandate aplicarea unor creme cu efect reepitelizant, administrarea unui tonic venos pe cale orală şi purtarea ciorapilor compresivi timp de o lună.

„Mersul pe jos devine obligatoriu”

- Ne puteți enumera etapele ce precedă această metodă?

- În prima fază are loc consultul flebologic, care presupune examenul clinic al membrelor pelvine, realizarea unor manevre clinice specifice, inspecţia şi palparea tegumentelor, pentru a evidenţia existenţa unor eventuale dermatite, zone de ulcerație, tromboze superficiale. Apoi se realizează ecografia Doppler, care este o hartă a sistemului venos superficial şi profund, ce identifică o incompetenţă de închidere a unei valve venoase (refluxul venos) şi dilatațiile venoase superficiale.

- Cât durează intervenţia în sine? Necesită spitalizare?

- Procedura minim invazivă durează între 30 şi 60 de minute, iar cantitatea substanţelor folosite (agenţii sclerozanţi) se calculează în funcţie de greutatea pacientului(ei). Concentraţia substanţelor folosite este aleasă în funcţie de diametrul vasului ce necesită sclerozare. Nu e nevoie de spitalizare, însă pacientul(a) este încurajat(ă) să meargă pe jos, dar nu sunt recomandate fitness-ul şi masajul.

„Numărul de şedinţe variază între patru şi şase”

654 14 2- De câte şedinţe este nevoie pentru a avea rezultate?

- Numărul de şedinţe pentru această procedură nu este standard, poate varia între patru şi șase, în funcţie de rezistenţa venectaziilor, de diametrul şi de vechimea lor.

- Este o metodă ireversibilă?

- Da. Este o metodă ireversibilă: substanţa acţionează asupra vasului şi creează un cordon venos care se inflamează şi se ramolește treptat.

- Cât costă şi unde se poate face o astfel de intervenţie?

- Intervenţiile pe zona de scleroterapie le realizează în parteneriat cu Skinmed Clinic. O şedinţă costă între 400 şi 600 de lei.

„Expunerea timpurie la soare este riscantă”

- Ce se recomandă după scleroterapie?

- După scleroterapie sunt recomandate mersul pe jos, aplicarea de creme venotice, reepitelizante, hemostatice, antiinflamatoare, purtarea ciorapilor compresivi (pentru a ţine substanţa acolo unde am injectat-o).

- Pot apărea complicaţii?

- Există riscul unor alergii la persoanele cu fond alergic, dar şi al unor tromboze venoase superficiale la persoanele cu tulburări de coagulare (trombofilie), în aceste situaţii fiind recomandată administrarea unui anticoagulant injectabil. Mai există un risc minim de hiperpigmentare la locul de injectare, mai ales la persoanele cu tipul I de piele şi la cele care se expun la soare în prima lună după aplicarea procedurii.

„Contraindicată când pacientul are reflux confirmat pe examenul eco-Doppler“

- Care sunt persoanele targetate?

- Această procedură se adresează persoanelor cu venectazii (dilatații venoase între 0,1 și 0,3 centimetri), care au efectuat un consult flebologic şi o ecografie Doppler, investigaţii care au infirmat prezenţa unei insuficiențe venoase severe la nivelul sistemului venos superficial (venă safenă internă sau externă).

- Există situaţii când nu este posibilă această procedură?

- Da. Atunci când pacientul are reflux confirmat pe examenul eco-Doppler, metoda nu este indicată înaintea tratamentului chirurgical reprezentat de crosectomie şi stripping safenian - metodă prin care se înlătură refluxul venos. La pacienții cu indicaţie chirurgicală, corecţia estetică prin scleroterapie a acestor venectazii se realizează temporar, pentru că vena injectată se repermeabilizează datorită existenţei refluxului venos.