Main menu

header

cotnari wide

663 12 1de Monica Beleneș şi Florica Pintea

Când este vorba despre sănătate, esteticul pălește în fața acesteia și pacienții se agață de fiecare speranță pentru a-și prelungi viața. Așa se întâmplă și în cazul traheotomiei, când bolnavii pot rămâne cu o gaură la nivelul gâtului, pentru a nu risca să se sufoce și să moară. Doctorul Daniel Mirea (foto), medic primar ORL, doctor în științe medicale la Spitalul Ponderas, ne spune în ce situații se apelează la această procedură temporar sau chiar permanent.

„Respirația pacientului după intervenția chirurgicală se va face doar prin noul orificiu creat”

- În ce constă traheotomia?

663 12 2- Traheotomia este o intervenție chirurgicală care presupune deschiderea peretelui anterior al traheei (acea porțiune din calea respiratorie care se întinde între laringe și bronhiile principale). Deschiderea peretelui anterior traheal se realizează la nivel cervical anterior (gât), deoarece la acest nivel traheea este plasată relativ superficial. Dacă această intervenție chirurgicală are scop temporar până la rezolvarea cauzei care a indicat-o, termenul corect este traheotomie. Dacă scopul intervenției este definitiv, atunci peretele anterior al traheei este ancorat la tegument, intervenția fiind denumită traheostomie. Înainte de traheotomie este importantă obținerea consimțământului informat de la pacient sau de la rudele acestuia în cazul celor cu starea de cunoştință afectată.

- Ce semne trebuie să prezinte un pacient pentru a fi supus unei asemenea intervenții?

- Traheotomia este indicată în mai multe situații. În primul rând, în obstrucția căilor aeriene superioare (faringe, laringe). În aceste cazuri, traheotomia este o urgență chirurgicală, în absența ei pacientul putând să dezvolte insuficiență respiratorie acută și deces. Obstrucția căilor respiratorii superioare poate fi provocată de infecții/inflamații, corpi străini, traumatisme sau tumori. Pacientul cu obstrucție de căi respiratorii superioare are dificultate la respirat (dispnee), respirațiile sunt mai rare (bradipnee), respirația are un zgomot specific cauzat de îngustarea lumenului căilor respiratorii (stridor), este agitat, transpirat, are senzație iminentă de sufocare. Există situații în care echipa chirurgicală face gesturi eroice pentru a asigura respirația pacientului, câteodată traheotomia de necesitate fiind făcută în câteva minute, în ca- mera de gardă. Apoi, este indicată în intervenții chirurgicale oncologice la nivelul capului și al gâtului. În aceste intervenții chirurgicale, traheotomia este recomandată fie cu scop temporar, pentru a preveni o eventuală obstrucție postoperatorie imediată a căilor respiratorii superioare sau pentru a proteja căile respiratorii inferioare în cazul unei eventuale sângerări postoperatorii, fie cu scop definitiv, în laringectomiile totale. În acest ultim caz, respirația pacientului după intervenția chirurgicală se va face doar prin noul orificiu creat. Se poate menționa și traheostoma; prevenirea sindromului de aspirație bronhopulmonară. La pacienții cu afecțiuni neurologice care afectează procesul deglutiției (înghițitul) există riscul ca alimentele sau chiar saliva să se prelingă involuntar în căile aeriene inferioare, determinând apariția bronhopneumoniei de aspirație. În aceste cazuri, traheotomia presupune montarea unei canule traheale cu balonaș. Prin umflarea balonașului în interiorul traheei se creează un obstacol în calea potențialului de aspirație în căile aeriene inferioare. Iar la pacienții din secțiile de Terapie Intensivă care sunt intubați orotraheal pentru o perioadă lungă, traheotomia este indicată în scopul îmbunătățirii îngrijirilor specifice din secția de Terapie Intensivă (nursing), pentru a preveni complicații cauzate de intubația orotraheală prelungită (stenoze, fistule), dar și pentru a ușura desprinderea pacientului de aparatul de ventilat atunci când se ajunge în această situație.

„Postoperator pot apărea infecții ale plăgii”

663 12 3- La cât estimați durata operației?

- Durata traheotomiei poate varia de la câteva minute, în cazurile extrem de urgente, până la câteva zeci de minute în situaţia intervențiilor mai dificile din punct de vedere tehnic: pacienți supraponderali, cu gât gros și/sau scurt, patologie tiroidiană (tumori, hipertrofie tiroidiană). Peretele anterior traheal se deschide de regulă la nivelul inelelor traheale doi și trei, care sunt acoperite de o porțiune a glandei tiroide (istmul tiroidian). Existența unor patologii tiroidiene crește dificultatea și implicit durata traheotomiei. Bineînțeles, și experiența echipei chirurgicale este esențială în durata intervenției. În mod optim, traheotomia făcută în condiții bune (exclus urgența majoră) nu ar trebui să dureze mai mult de o oră.

- Ce complicații pot apărea?

- Complicațiile pot fi intraoperatorii (sângerări, dificultăți tehnice), postoperatorii precoce (emfizem subcutanat, sângerări, infecții ale plăgii, decanulare accidentală cu dificultate de recanulare, pneumome- diastin) sau postoperatorii tardive (stenoze traheale, infecții ale plăgii, fistule esotraheale în cazul folosirii canulelor cu balonaș).

Nu este necesar un tratament specific în cazul pacienților cu traheotomie, prioritar fiind tratamentul afecțiunii pentru care a fost indicată traheotomia

„Toate aspectele trebuie explicate la externare“

- Cum va fi viața pacientului după ieșirea din spital?

- Pacientul cu traheotomie trebuie să se adapteze la un nou mod de a respira. Respirația nu va mai fi pe nas sau pe gură, ci pe orificiul de traheostomă. Acest lucru poate avea anumite inconveniente, întrucât aerul inspirat direct în trahee este lipsit de procesul de pregătire de la nivelul foselor nazale (încălzire, umidifiere, curățare). Astfel, pacientul poate să tușească mai des, să expectoreze mai des, să facă cruste traheale care în cazul unui efort de tuse pot, prin desprindere, să genereze sângerări sau chiar să blocheze canula traheală prin apariția de veritabile dopuri obstruante. Instilațiile zilnice cu ser fiziologic previn aceste neajunsuri. În principiu, după o perioadă de adaptare, pacientul se obișnuiește cu noua situație, ajunge să știe cum să curețe singur canula traheală sau să o schimbe în cazul în care este blocată. Toate aceste aspecte trebuie explicate și însușite înaintea externării din spital. O problemă mai delicată este reprezentată de afectarea vorbirii pacientului cu traheotomie. Vorbirea (fonația) se realizează prin trecerea coloanei de aer expirat prin laringe. La pacienții cu traheotomie, aerul intră și iese prin orificiul de traheotomie situat sub nivelul laringelui, deci, teoretic, vorbirea nu este posibilă. Există însă canule traheale fenestrate, care prezintă niște orificii. Pacientul inspiră, apoi în timpul expirului blochează orificiul extern al canulei traheale cu degetul, iar aerul expirat se va redirecționa prin orficiile canulei către laringe, generând vocea. Există inclusiv canule traheale cu valvă unidirecțională, care se deschide în inspir și se închide în expir, cu același efect. Bineînțeles că acest mecanism de fonație este întâlnit la pacienții la care laringele este prezent. În cazul pacienților cu laringectomie totală (absența laringelui), vorbirea nu mai este posibilă. Există însă diferite forme de reabilitare vocală pentru acești pacienți.