Main menu

header

671 13 1de Valeria Roman şi Sorin Dumitrescu

Intervenție chirurgicală de excepție! O echipă de medici de la Centrul de chirurgie plastică și reconstructivă Zetta, din București, condusă de doctor Dragoș Zamfirescu (foto), a realizat prima reconstrucție complexă de penis din România, cu țesut de pe antebraț, proteză siliconică maleabilă și grăsime proprie, unui bărbat în vârstă de 33 de ani. Tânărul a trecut printr-o adevărată traumă: i-a fost amputat în cvasitotalitate organul genital în urma unei agresiuni. Intervenția chirurgicală a fost realizată în două etape, la un interval de șase luni, și a fost finalizată cu succes, pacientul recăpătându-și toate funcțiile esențiale: urinară, senzitivă, erectilă și sexuală. Despre cele două etape ale intervenției am stat de vorbă cu șeful Clinicii Zetta, doctor Dragoș Zamfirescu, care are o experiență de peste 20 de ani în chirurgie plastică, 19 ani în microchirurgie reconstructivă și 17 ani în chirurgie estetică. Medicul a efectuat peste 6.000 de intervenții chirurgicale, dintre care unele cu grad deosebit de dificultate și chiar premiere naționale, așa cum a fost aceasta. Specialistul a lucrat la microscop ore în șir pentru a-și vedea pacientul fericit.

„Organul este reconstruit cu țesuturi recoltate din altă parte”

- Aţi marcat o premieră medicală naţională. Despre ce este vorba?

- Reconstrucţie de penis s-a mai făcut în România, dar până la un punct. După refacerea organului, operaţie care a avut loc în urmă cu un an, a fost nevoie de o a doua intervenție. Acum, pentru că penisul nu avea acea formă dată de natură, şi-a pierdut dimensiunile şi s-a subţiat. Pentru că este un pacient tânăr şi activ din toate punctele de vedere, am vrut să-i dăm şi mai multe atuuri. El avea nevoie de mai multă fermitate şi consistenţă, astfel că în interiorul acestui lambou i-am pus două proteze de silicon. Acum are sensibilitate şi posibilitatea de a avea funcţia de a urina şi de a procrea.

- De ce este atât de greu de realizat acest tip de operaţie?

- Pentru simplul fapt că sunt foarte puține cazuri cu astfel de patologie. Pacienții sunt deseori într-o stare psihică precară, iar reconstrucția microchirurgicală a unui penis este un procedeu extrem de complex, prin care organul este reconstruit cu țesuturi recoltate din altă parte, cu suturarea unei artere. La el s-a făcut şi un microlipofilling, adică i s-a luat grăsime din alte locuri, pentru a i se oferi o consistenţă normală.

„Venele şi nervii au fost refăcuţi la microscop”

671 13 2- Prin ce este diferită faţă de alte intervenţii de acelaşi gen, dar la alte organe?

- Când se fac intervenții la alte organe, de obicei scopul este de reconstituire a formei și a uneia sau maximum două funcții. În această situație, prin una sau două operații, trebuie reconstituite atât aspectul exterior, cât și funcțiile de urinare, senzitivă, erectilă și sexuală. Totul pe un fond de extremă încărcătură psihologică și chiar socială, cu impact major asupra calității vieții pacientului.

- Cum decurge o intervenţie?

- De cele mai multe ori este vorba despre un șir de intervenții reconstructive, debutând cu operația cea mai laborioasă, cea în care se refac microchirurgical organul și funcțiile esențiale. În cea de-a doua etapă se montează două proteze de silicon pentru normalizarea funcției erectile. Venele şi nervii au fost refăcuţi la microscop. Prima etapă a intervenției, și cea mai importantă, a fost efectuată în urmă cu un an și a constat în reconstrucția microchirurgicală a organului genital al pacientului, folosind țesuturi proprii, recoltate de la nivelul antebrațului. Am urmărit recăpătarea formei, a volumului și a sensibilității penisului, precum și a funcționalității uretrei. Întrucât țesuturile reconstruite nu pot să rivalizeze cu întreaga complexitate a structurilor naturale, pentru a maximaliza rezultatul estetic și funcțional, în urmă cu doar câteva luni a fost realizată a doua intervenție, care a avut ca scop consolidarea acestor aspecte cu ajutorul implantării a două proteze siliconice maleabile și al injectării unei cantități de grăsime proprie.

„Eșecul nu este o opțiune în această situație”

671 13 3- Cât durează o operație?

- Este o operație care durează peste opt ore, multe dintre acestea petrecute la microscop, timp în care nu există loc de insucces. Anestezia nu a fost o problemă. Pacientul s-a trezit foarte bine. Eșecul nu este o opțiune în această situație. În cea de-a doua etapă a intervenției am avut nevoie de trei ore.

- Ce şanse sunt pentru recuperarea tuturor funcţiilor?

- Toate cele patru funcții sunt recuperate rapid încă după prima intervenție, rolul celei de-a doua intevenții fiind de îmbunătățire a anumitor funcții, îndeosebi cea erectilă. A fost o provocare foarte mare pentru mine, ca medic, dar şi pentru el, pentru că are o poveste de viaţă impresionantă. A fost şi în comă în urma unui accident rutier şi a ajuns în această situaţie în urma unei agresiuni. Am văzut că și-a dorit mult să-și recapete stima de sine și i-am redat-o.

„A venit la control cu cineva cu care intenţionează să-şi întemeieze o familie”

- Câţi medici a avut echipa pe care aţi coordonat-o?

- S-a lucrat în două echipe. Una în locul de unde s-a prelevat grefa şi o alta unde se montează noul organ. Cred că zece persoane au intrat în sală. Şi medicul anestezist. Echipa a fost alcătuită din doctor Iulia Muraru, doctor Dragoș Muraru, doctor Amit Beedasy, doctor Mihaela Dăncăescu, medici specialiști de chirurgie plastică și microchirurgie reconstructivă, doctor Luca Irina, medic anestezist. În plus, au asistat și au ajutat medici rezidenți, pentru că nu oricând te întâlnești cu un astfel de caz.

- Când va putea pacientul să ducă o viaţă absolut normală?

- Pacientul, după perioada postoperatorie a primei intervenții, a reînceput să ducă o viață absolut normală din toate punctele de vedere. La trei săptămâni după prima operaţie şi-a reluat viaţa intimă. Recent, a venit la control cu cineva cu care intenţionează să-şi întemeieze o familie, ceea ce nu poate decât să mă bucure și să mă împlinească.

„Reconstrucția peniană este una dintre cele mai complexe și dificile operații de chirurgie plastică și microchirurgie reconstructivă, întrucât este necesară refacerea funcțiilor esențiale ale organului, cea urinară, senzitivă, erectilă și sexuală. În plus, are un impact semnificativ la nivel psihic. Pacientului i se restaurează integritatea corporală și stima de sine“

„Operaţia a costat 10.000 de euro“

- Cine are contraindicaţii pentru acest gen de reconstrucţie?

- În trecut am avut pacienţi care şi-au amputat singuri penisul. Persoane de genul ăsta e clar că au contraindicaţii, pentru că medicul stă şi munceşte peste zece ore şi apoi pacientul e suficient să tragă un pic mai tare şi să scoată tot ce s-a lucrat.

- Cât costă operaţia? Poate fi acoperită de CNAS?

- În mod normal, într-un spital de stat, dacă exista un medic care să facă această intervenţie, operația ar fi fost decontată, pentru că este o intervenţie normală de reconstrucţie. Preţul la noi la clinică a fost 10.000 de euro, un cost relativ scăzut comparativ cu prețurile din străinătate. La clinicile din alte țări, pe care pacientul le-a consultat, i s-au cerut 40.000 de euro.