Main menu

header

cotnari wide

677 12 1de Carmen Ciripoiu şi Sorin Dumitrescu

Faptul că pacienții care au suferit un transplant preiau modul de viață al donatorilor pare, la prima vedere, un scenariu dintr-un film science fiction. Și totuși, aceștia trăiesc noua viață, schimbându-și preferințele fără să știe de ce. Vegetarienii simt o poftă incredibilă de carne, bărbații se îndrăgostesc de poșete de damă, tinerii încep, fără niciun motiv, să asculte muzică veche de care nu au auzit niciodată înainte să se îmbolnăvească. Mai mult, au fost cazuri când organul primit a fost ficatul sau inima, iar, în timp, pacientul a ajuns să aibă chiar grupa sangvină a donatorului. De ce se petrec aceste lucruri de-a dreptul misterioase? Oamenii de știință afirmă că fenomenul amintirilor preluate prin transplant conduce la o concluzie incredibilă, și anume faptul că celulele memoriei sunt domiciliul subconștientului.

O parte continuă să trăiască…

677 12 2Chiar dacă istoria transplantului este destul de nouă, ideea de a transfera un organ de la o persoană la cealaltă a existat încă din Antichitate, iar mărturiile istorice spun că primii care au încercat să realizeze transplanturi au fost egiptenii și fenicienii. Cel care a pus însă piatra de temelie a transplantului de organe a fost marele chirurg francez Alexis Carrel, care a experimentat transplantul de rinichi și de picior la pisici și la câini. Acest domeniu a căpătat o mare deschidere odată cu efectele dezastruoase ale Primului Război Mondial, dar primul pas important în dezvoltarea transplantului a fost făcut de chirurgul rus Yuri Voronoy, care a realizat șase transplanturi de la un om la altul. Din păcate însă fără succes… Anul 1954 a adus primul transplant de rinichi reușit între gemeni, realizat de doctorul Joseph Murray, de la Universitatea Harvard. O altă performanță îi aparține, în anul 1967, lui Thomas Starzl, supranumit cel mai mare chirurg al secolului al XX-lea, care a făcut primul transplant de ficat cu supraviețuirea receptorului. O altă minune a realizat-o în același an chirurgul de origine română Christiaan Barnard, care a adus în medicină primul transplant de inimă. În istoria acestor intervenții există zeci de cazuri extrem de bine documentate, în care beneficiarul a suferit schimbări de personalitate, pacientul preluându-o pe cea a donatorului. Fenomenul, spun specialiștii, este mai accentuat în cazul celor care au primit o inimă nouă.

Un amalgam de bucurii și de traume

Schimbările cu care se confruntă pacienții reflectă atât gusturile donatorului în materie de mâncare, muzică, artă, cât și preferințele sale în ceea ce privește sexul, distracția și cariera. Există însă și pacienți care au traumele, amintirile sau sentimentele pe care donatorii le-au avut înainte să treacă la cele veșnice. A rămas în istoria transplanturilor cazul unei fetițe de 8 ani care a primit inima unei alte micuțe, în vârstă de 10 ani, ucisă într-un mod violent. Imediat ce copila s-a trezit din anestezie a început să aibă coșmaruri legate de omul care l-a ucis pe donatorul său. Copila a avut vise atât de precise, încât a reușit să povestească Poliției date despre locul și momentul crimei, arma folosită, ba chiar a spus și cum au arătat hainele ucigașului și care au fost cuvintele pe care acesta i le-ar fi adresat victimei înaintei s-o doboare la pământ. Poliția a verificat tot ce a afirmat copila și a constatat că totul a fost corect. În acest fel, criminalul a putut fi prins și condamnat.

„Totul e ok, mami!”

677 12 3În ceea ce-l privește pe Carter, un băiețel de 6 ani, acesta a primit inima lui Jerry, un micuț trecut la dreapta Domnului la doar 1 an și jumătate… Prima întâlnire dintre Carter și mama copilului donator a fost cu totul uimitoare. Când băiatul a văzut-o, i-a sărit în brațe, și-a lipit nasul de cel al femeii, așa cum făcea Jerry și, dintr-o dată, i-a spus: „Totul e ok, mami!”. Să fi fost oare inima lui Jerry cea care a vorbit? Surprinzătoare a fost și întâlnirea dintre un tânăr de origine spaniolă și soția donatorului său, un american de 60 de ani. Când acesta a văzut-o pe văduvă, i-a spus că nu trebuie să-și mai facă griji, întrucât totul este „copacetic”. Ce să reprezinte acest cuvânt cu totul ieșit din comun? Un cod secret pe care văduva l-a folosit cu soțul său, care însemna că totul e în ordine… În ceea ce o privește pe Vera, după ce a primit un organ de la o tânără de 19 ani, vegetariană, a început, brusc, să deteste carnea și să iubească tot ceea ce până atunci nu putea să sufere. La rândul său, David Waters a primit inima lui Kaden Delaney, un tânăr în vârstă de 18 ani, și, la scurt timp, a început să tânjească după burger rings, gustarea preferată a donatorului. În alt caz, o dansatoare pe nume Claire Sylvia, care a primit inima și plămânii unui bărbat de 18 ani, mort într-un accident de motocicletă, a început să-l viseze pe un anume Tim. În timp, femeia a realizat că acesta a fost donatorul său, căruia i-au plăcut felurile de mâncare pe care ea le consuma în ultima perioadă.

Beneficiarii transplanturilor de rinichi și de ficat au indicat schimbări în privința preferințelor pentru unele mâncăruri și mirosuri

Trecutul, depozitat în fiecare celulă

Chiar dacă de-a lungul vremii oamenii de știință au încercat din răsputeri să înțeleagă cum se formează și unde se depozitează amintirile, acest lucru nu a fost înțeles nici acum în totalitate. Cercetătorii cred că în crearea tipurilor de memorie sunt implicate diferite zone ale creierului. De exemplu, hipocâmpul se ocupă cu învățarea spațială și declarativă, iar amigdala este direct răspunzătoare de memoria emoțională și de frică. Însă mai există o teorie care afirmă că și organele corpului uman pot stoca amintiri. Este vorba despre memoria celulară, potrivit căreia amintirile sunt depozitate și în celule, care stochează amintiri, senzații, gusturi etc. După modelul Universului holografic, întreaga personalitate a donatorului se continuă în fiecare celulă, sub formă de energie. Aici intervin amintirile celulare, dintre care, spun oamenii de știință, 90% sunt inconștiente. Mai mult, cercetătorii afirmă că în cazul unei memorii celulare sănătoase, unui om îi poate merge bine și în condiții dezavantajoase. Nu există persoană care să nu aibă amintiri pline de furie, tristețe, frică, vină, confuzie, neajutorare, disperare, inutilitate, iar cine poartă așa ceva în el va avea de suferit, prețul plătit fiind problemele de sănătate, relaționale, profesionale. Soluția este una singură: vindecarea memoriei distructive a celulelor. Până în acest moment însă, nimeni nu a reușit să spună cum se găsesc acele amintiri celulare care se corelează cu problemele ce ulterior să poată fi vindecate.